EXCLUSIV. ”Soldații Armatei Roșii mi-au omorât tatăl în bătaie, în curtea casei, în fața familiei disperate”. Cutremurătoarele mărturii ale doamnei Anastasia ”Sisi” Iorgulescu, victimă a criminalului securist Gheorghe Enoiu și fostă viețașă la Jilava și Miercurea Ciuc

În '44, abia ieșită dintr-o copilărie de basm, Anastasia ”Sisi” Iorgulescu avea să fie martora disperată a asasinării tatălui ei, moșier important în perioada interbelică și membru al protipendadei bucureștene, care a fost bătut până la moarte de soldații Armatei Roșii ocupante, în curtea vilei sale de la Cernica, sub ochii neputiincioși ai familiei. 

Jefuite, traumatizate pentru totdeauna, pustiite sufletește și scăpate ca prin minune de viol, doar pentru că animalele bolșevice erau prea bete, văduva și cele trei fete de liceu au fost aruncate în stradă, în '46, când le-a fost confiscată abuziv întreaga avere, fiind nevoite să ducă un trai la limita subzistenței.

Dar cea mai cruntă lovitură avea să vină în '58, când tânăra Anastasia ”Sisi” Iorgulescu a fost arestată în cadrul unui lot din conducerea căruia făcea parte și Ioane Lugoșianu, fiul fostului ministru interbelic Ion Lugoșianu (lichidat în '57, în penitenciarul de la Rîmnicu Sărat), care urma să împărtășească soarta ilustrului său părinte, fiind condamnat la moarte și executat în Valea Piersicilor. Arestarea lui Ioane a fost spectaculoasă: s-a petrecut într-un tren, în apropierea Chitilei, tânărul reușind să împuște mortal pe unul dintre securiști. 

Anchetele au atins o bestialitate ieșită din comun și s-au desfășurat în arestul Securității din Uranus, care, în realitate, nu va fi fost altceva decât un abator modern al cărui șef suprem era criminalul Gheorghe Enoiu, supranumit ”Măcelarul de la Interne”, întrucât dezvoltase apucătura de a se înfășura într-un cearceaf, pentru a nu se murdări cu sângele numeroaselor victime zdrobite în bătaie. Gheorghe Enoiu a reprezentat prototipul satrapului securist – un psihopat analfabet de o demență și cruzime ieșite din comun.

În urma unui proces-mascaradă, Anastasia ”Sisi” Iorgulescu avea să fie condamnată la ”muncă silnică pe viață pentru favorizarea de fapte de teroare”, sentință din care a efectuat șase ani abominabili, la Jilava și la Miercurea Ciuc, fiind eliberată în contextul decretului din '64. Maria Plop – eroina partizanilor din gruparea Arnăuțoiu – i-a murit în brațe; la fel bătrâna și luminoasa doamnă Maria Marina, zdrobită cu cizmele, la izolare, de un gardian acefal. A fost colegă de celulă cu intelectuale reputate, cu studii la Sorbona și Oxford, dar și cu țărănci de o demnitate de-a dreptul neverosimilă, adevărate forțe ale naturii care au înfruntat tortura, umilințele și gratiile fără să-i toarne pe partizanii pe care-i ascundeau și-i alimentau cu riscul vieții. A cunoscut-o îndeaproape pe misterioasa Monica Sevianu, care i-a făcut confesiuni despre marele jaf din 1959. 

(Anastasia ”Sisi” Iorgulescu, nunta de după eliberarea din temnițele comuniste)

De notat și faptul că, de-a lungul anilor de pușcărie politică, Anastasia ”Sisi” Iorgulescu a petrecut peste 200 de zile la izolare (adică la ”Neagra”), unde i-au degerat mâinile și picioarele, fiind cunoscut că Miercurea Ciuc este polul frigului din România.

În cele ce urmează, vă voi prezenta o serie de fragmente din amplul interviu pe care doamna Anastasia ”Sisi” Iorgulescu mi-a făcut onoarea de a mi-l acorda în urmă cu niște ani, fragmente ce relatează modul în care animalele Armatei Roșii i-au asasinat tatăl, sub ochii familiei disperate. 

Răzvan Gheorghe: Povestiți-mi, vă rog, despre copilăria dumneavoastră. Din ce familie proveniți? 

Anastasia Iorgulescu: M-am născut în apropierea Bucureștiului, la Cernica, într-o familie înstărită. Tatăl meu, Tudor Alecu, Dumnezeu să-l odihnească, era un comerciant prosper, respectat de toată lumea, atât pentru integritatea sa, cât și pentru dărnicia de care dădea dovadă. Deținea un magazin universal, la Cernica, dar și un restaurant cochet, în centrul Bucureștiului, pe care-l patrona împreună cu nașul nostru. Desfășura numeroase afaceri de familie. Am fost trei surori. Tata își dorise foarte mult un băiat, iar noi am ieșit așa, mai băiețoase. 

Copilăria mea a fost un basm, un vis luminos de care îmi amintesc cu nostalgie. Trăiam într-o casă superbă ale cărei porți erau larg deschise, întotdeauna, atât pentru protipendada epocii, cât și pentru țăranii sărmani, încălțați cu opinci, pe care tatăl meu i-a ajutat în nenumărate rânduri. Deși exista o diferență de 25 de ani între ei, am avut niște părinți excepționali, de o moralitate desăvârșită, care au știut să ne educe în spiritul iubirii de țară, de Rege și de Dumnezeu. Mama – Alexandrina – era o naționalistă înfocată și, deoarece vremurile erau tulburi, tata obișnuia să o povățuiască, cu vocea lui blajină: 

– Nu îți mai bate capul, scumpa mea. Politica nu este pentru femei. 

Dar ea s-a implicat în continuare, pe ascuns. Îmi amintesc că, în '48. atunci când au fost arestați legionarii, la grămadă, mama, care era o femeie modernă, foarte receptivă la dramele acelor ani, le-a sprijinit cu alimente, îmbrăcăminte și bani pe sărmanele neveste rămase în libertate, care erau nevoite să își crească odraslele fără niciun venit, în niște condiții extrem de grele.

Răzvan Gheorghe: Ce s-a întâmplat cu familia dumneavoastră la sfârșitul războiului, când tancurile bolşevice au intrat în țară?

Anastasia Iorgulescu: Calvarul familiei mele a început în '44, când am fost martora unei scene îngrozitoare, pe care nu am mai putut s-o uit niciodată. Tatăl meu a fost omorât fără milă, chiar în curtea casei de la Cernica, de câțiva bravi ostași ai glorioasei Armate Roșii, care, în marșul lor către Berlin, au năvălit peste noi cu scopul tâlhăriei. Blestemații ne-au amenințat cu mitralierele, au băut câteva butoaie de vin și, după ce s-au îmbătat zdravăn, ne-au confiscat caii – aveam vreo cinci armăsari splendizi, de curse, dar și unii de tracțiune, pe care-i foloseam la trăsură. 

Deși tata le-a pus întreaga casă la dispoziție, tocmai pentru că știa prea bine cu ce jigodii absolute avea de-a face și se temea de pornirile lor spre viol, bolșevicii l-au bătut cu bestialitate până ce sărăcuțul și-a dat sufletul acolo, pe caldarâm... Cu o oră-două înaintea crimei, când răpănoșii soldați sovietici se împleticeau prin curtea noastră, în căutare de suvenire prețioase, țin minte că tata ne-a spus în șoaptă, posomorât: 

– Marele lor noroc este că eu nu sunt un om rău. La cât de beți sunt porcii ăștia, aș putea să-i smulg automatul unuia și să-i împușc pe toți. 

Numai că, din nefericire pentru noi, totul s-a petrecut pe dos. Și oroarea aceea mi-a rămas întipărită pe retină.

Răzvan Gheorghe: Ce s-a întâmplat cu familia dumneavoastră după această crimă abominabilă?

Anastasia Iorgulescu: În 1946 aveam să fiu martora unui alt episod înfiorător, care m-a marcat profund. Mama mea, văduvă, cu trei fete la liceu, a fost aruncată efectiv în stradă, împreună cu noi, copiii, din casa de la Cernica, aceasta fiind confiscată în mod abuziv de către organele noii puteri comuniste. Am plecat doar cu hainele de pe noi și am pierdut totul”. 

Citește AICI întregul interviu acordat de doamna Anastasia ”Sisi” Iorgulescu.