Un jurnalist dezvăluie că „suspendarea lui Klaus Iohannis” inițiată de AUR ar fi, de fapt, orchestrată din umbră de controversatul pesedist Eugen Nicolicea, fost membru în infama „comisie Iordache”


Un jurnalist dezvăluie că „suspendarea lui Klaus Iohannis” inițiată de AUR ar fi, de fapt, orchestrată din umbră de controversatul pesedist Eugen Nicolicea, fost membru în infama „comisie Iordache”

Unul dintre cei mai controversați membri ai PSD, Eugen Nicolicea, îndepărtat de actuala conducere social-democrată din linia întâi a formațiunii din motive de igienă, ar fi „sfetnicul din umbră” pe „șobolăneli juridice” al celor de la AUR care tocmai au anunțat că „declanșează procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. 

Dezvăluirea îi aparține jurnalistului Sebastian Zachmann de la Prima TV care a amintit, într-o postare pe pagina sa de Facebook, cum a modificat PSD legea referendumului, după ce demiterea lui Traian Băsescu de la Cotroceni a eșuat în 2012, scăzând pragul de prezență de la 50% la 30%. Artizanul acestei modificării a fost Eugen Nicolicea, cel care, câțiva ani mai târziu, îl slujea cu sârg pe infractorul Liviu Dragnea din infama comisie parlamentară pentru legile justiției condusă de Florin Iordache, autorul OUG 13.  

George Simion a reacționat la postarea lui Zachmann pe care o redăm integral mai jos, respingând orice legătură cu Eugen Nicolicea.  

Sebastian Zachmann: „În 2012, referendumul USL pentru demiterea lui Traian Băsescu a picat la mustață. Nu a fost atins pragul de prezență de 50%.  

Cu orgoliu rănit, PSD a modificat apoi legea scăzând pragul de prezență de la 50% la 30%. CCR a dat undă verde. Scăderea pragului la referendum a fost opera lui Eugen Nicolicea, pe atunci deputat PSD. Nicolicea a semnat proiectul de lege alături de alt maestru al combinațiilor juridice, inegalabilul Florin Iordache.  

Azi, AUR a anunțat că declanșează procedura de suspendare a președintelui Iohannis. Dacă se ajunge la referendum, se va aplica pragul de 30%, deci președintele e mult mai ușor de demis.  

Cine credeți că e sfetnicul din umbră al AUR pe șobolăneli juridice? Din informațiile mele, Eugen Nicolicea. 

UPDATE George Simion mi-a scris acum că AUR nu are nicio legătură cu Nicolicea”.  

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.