EXCLUSIV: Cu moartea pre moarte călcând. Cum i-a asasinat Securitatea pe partizanul Teodor Șușman și pe fiii săi, martiri ai Rezistenței Anticomuniste. Sânge, groază și demnitate în Munții Apuseni

Calvarul domnului Traian Bodea – scriitor, fost profesor de limba română și fost deținut politic – avea să înceapă în toamna lui 1956, când a fost arestat de securiști chiar de pe băncile liceului, în timpul orei de franceză, deși avea numai 15 ani și nouă zile, pentru redactarea și împrăștierea unor manifeste în care copilul de odinioară solicita, printre altele, plecarea armatei ruse de ocupație din România. 

Drama lui Traian Bodea s-a împletit cu cea a altor zeci de mii de nefericiți arestați și condamnați politic în cadrul acestui nou val de teroare stalinistă stârnit după Revoluția din Ungaria. 

A urmat o escală la Securitatea Beiuș, apoi a intrat în anchetele Securității Oradea, două luni și jumătate, notorie pentru torturile practicate și brutalitatea ieșită din comun. Anchetatorul nu doar că l-a lovit în mod uzual cu pumnii, bastonul și picioarele, în trei rânduri fiind adus leșinat și plin de sânge în celulă, dar obișnuia și să-l ardă cu țigara sau să își stingă țigările pe brațele lui, fapt ce-i pricinuia plăcere – mai multe detalii AICI. 

(Teodor Șușman fiul) 

Într-un interviu exclusiv acordat Podul.ro, Traian Bodea îi evocă și pe partizanii martiri din gruparea Șușman:  

”Fac o scurtă paranteză, dacă tot discutăm despre execuții sumare, adică despre crime la o margine de sat, în beciurile Securității, în creieri de munte sau oriunde, mai bine zis, fiindcă astfel de crime se puteau petrece pretutindeni în anii aceia tenebroși, cu sau fără pretextul ‹fugii de sub escortă›. Cu prilejul Congresului AFDPR de la Alba Iulia, în 2018, am participat, în cimitirul orașului, alături de alți foști deținuți politici, la slujba religioasă oficiată în memoria victimelor comunismului îngropate acolo, printre care și șase partizani din Munții Apuseni, inițial aruncați în gropi individuale sau comune fără însemne. Cred că trei erau ortodocși, doi erau greco-catolici și unul va fi fost romano-catolic. Oamenii aceștia au fost împușcați fără judecată, domꞌle, după torturi și umilințe de neînchipuit. Să notăm că au fost și multe cazuri de oameni condamnați la orice altceva decât la moarte, dar care au sfârșit tot împușcați și azvârliți într-o groapă, discret, în miez de noapte. 

Anul trecut am participat la dezvelirea unei troițe la Doda Pilii, undeva în Munții Apuseni, în apropierea Huedinului, la o distanță nu foarte mare de satul Răchițele, de unde era de loc partizanul Teodor Șușman. Printre alții, la eveniment a vorbit și domnul Marius Oprea, care a explicat că, deși autoritățile comuniste au susținut oficial că partizanul Teodor Șușman tatăl s-ar fi sinucis, când i-a dezgropat rămășițele pământești s-a descoperit că luptătorul anticomunist avea o gaură de glonț în ceafă, ceea ce aruncă o cu totul altă lumină asupra acestui episod foarte puțin cunoscut. Având în vedere circumstanțele, domnul Oprea spunea pe bună dreptate că un om normal nu s-ar fi sinucis astfel – e și incomod, e și foarte greu să o faci așa, oricât ai fi de flexibil. Eu n-am auzit în istorie de cazuri de genul ăsta, ca cineva să se sinucidă împușcându-se în ceafă. Sunt convins că pe Teodor Șușman l-au executat securiștii, și a fost vorba de o execuție sumară. 

(Trupurile carbonizate ale partizanilor martiri Avisalon și Teodor Șușman)

Nu mai vorbesc despre felul în care au pierit fiii lui, Teodor și Avisalon Șușman, care, știți prea bine, au murit arși de vii într-un grajd. Ce moarte groaznică, domnule... ce sacrificiu dus până la ultima consecință... ce tărie de caracter... N-au vrut să se predea, au rezistat cu arma în mână până în clipa de pe urmă. Știau prea bine ce urma, erau împresurați. Securiștii au dat foc grajdului și așa s-au prăpădit amândoi fiii lui Teodor Șușman, după ani și ani de rezistență anticomunistă la cel mai înalt nivel. Securitatea a decimat toată această familie demnă. (…)

Deși au fost vânați cu o ură sălbatică, partizanii din gruparea Șușman au reușit să reziste în munte timp de zece ani, din ꞌ48 până în ꞌ58. Teodor Șușman tatăl murise încă din decembrie ꞌ51, dar asta nu a însemnat și moartea grupului. Încă se speculează mult despre turnătoriile care au dus la arestarea sau împușcarea partizanilor, accentuându-se faptul că au fost prinși de Securitate fiindcă au fost trădați de consătenii lor. Haideți să nu ne grăbim să punem mâna pe piatră și cu atât mai puțin să o aruncăm. 

De exemplu, în grupul Șușman a fost unul care, odată arestat, a făcut tot felul de declarații la Securitate, după aceea a fost și împușcat, însă ulterior s-a dovedit că toate declarațiile erau false de la un capăt la altul – nu a dat situații reale și nici nu a dezvăluit locurile precise unde se ascundeau partizanii, toate așa-zisele informații fiind paralele cu realitatea. Motivul? Tortura, bătaia animalică, domnule. Și cu toate asta, iată că a plecat în mormânt fără să își trădeze frații de arme. 

În anchete, partizanilor li se alocau suplicii de nedescris, fiind considerați cei mai mari dușmani ai dictaturii comuniste. Comunitățile și familiile care i-au susținut au suferit enorm”.    

Citește întregul interviu AICI.