Fostul vicepremier Dan Barna, propus în prezent de USR pentru funcția de ministru al Afacerilor Externe, a afirmat marți, 19 octombrie, în cadrul audierilor din comisiile de specialitate, că SUA "şi-au luat mâna" de pe țările din Estul Europei.
Barna: Oportunitatea pe care noi o avem ca țară vine tocmai în contextul în care SUA și-au luat mâna în mod formal de pe Estul Europei, mutându-și prioritățile în zona Pacifică. În acest context oportunitatea pe care o avem vine tocmai din acest lucru în care americanii spun: "Fiți parteneri cu noi, fiecare în zona voastră". Or, aceasta e o poziționare firească pe care trebuie să o avem.
În acest context, fostul ministru delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a taxat declarația lui Dan Barna, adăugând că acesta ar trebui să-și piardă calitatea de membru în Comisia pentru politică externă. De asemenea, Birchall i-a cerut președintelui USR, Dacian Cioloș, să precizeze public dacă este de acord cu afirmația fostului vicepremier Dan Barna referitoare la SUA.
Birchall: "Dan Barna tocmai a declarat că: "SUA și-au luat mâna de pe statele din Estul Europei"... și omul a fost vicepremier coordonând inclusiv politica externă! Bine, coordona în visele lui! Pentru cine înțelege diplomație, înțelege gravitatea unor astfel de declarații publice!
Oare Dan Barna visează ca Rusia să pună mâna pe România?
Numai pentru o astfel de declarație iresponsabilă ar trebui să primească nu numai aviz negativ, dar să fie dat afară și să își piardă și calitatea de membru în Comisia pentru afaceri europene și politică externă pentru că arată că pierde vremea pe acolo dacă face astfel de declarații!
Îi solicit lui Dacian Cioloș să spună public dacă este de acord cu această afirmație a lui Barna!".
Cu prilejul discuției despre inabilitatea lui Dan Barna în ceea ce privește domeniul politicii externe, amintim că, după 3 ani de parlamentarism, acesta nu știa dacă se află sau nu în Grupul parlamentar de prietenie cu Venezuela, conform unei declarații pe care a acordat-o în august 2019 în exclusivitate pentru Podul.ro. Pe de altă parte, trebuie menționat că Barna nu putea fi membru al unui grup parlamentar de prietenie fără să-și fi dat acordul. (mai multe detalii AICI)
Redăm declarația: