9 persoane care spionau pentru Rusia au fost reținute în Turcia și Bulgaria, în timp ce colectau date confidențiale politice, industriale și militare


9 persoane care spionau pentru Rusia au fost reținute în Turcia și Bulgaria, în timp ce colectau date confidențiale politice, industriale și militare

9 persoane care spionau pentru Rusia au fost reținute de către autoritățile turce și bulgare în ultimele 4 zile, în cadrul unor operațiuni care au presupus îndelungate activități de monitorizare a două grupări specializate în culegerea și furnizarea în spațiul extern a unor informații de stat confidențiale, în scopul spionajului politic sau militar.

Vineri, șase persoane au fost reținute în Turcia sub acuzația de spionaj în slujba Rusiei. Suspecților le-au au fost confiscate în timpul perchezițiilor trei pistoale, dintre care unul era echipat cu un amortizor de zgomot și o vizor cu laser, precum și mai multe încărcătoare cu cartușe pentru arme. 

Publicația Akit citează datele jurnalistului CNN Tugay Sadai, potrivit căruia toate persoanele reținute dețin pașapoarte rusești, unul dintre documentele de identitate eliberate de Rusia. Unul dintre documente este de altfel și publicat într-o fotografie sugestivă de către presa turcă (foto).

 

Potrivit Haberturk, Brigada Antiteroristă a Poliției din Istanbul, împreună cu Serviciile de Informații din Turcia, au efectuat două acțiuni care au vizat  2 adrese din Antalya, precum și 3 baze de spionaj aflate în cartierele  Bașakșehir, Sarıyer și Küçükçekmece din capitala Turciei.

Identitatea persoanelor acuzate de spionaj în favoarea Rusiei nu a fost dezvăluită, în prezent desfășurându-se procedurile de audiere a suspecților de către autorități, ca etapă a unei anchete detaliate o anchetă detaliată pe această temă.

Cu doar o zi înainte, pe 7 octombrie, autoritățile bulgare au arestat un cetățean rus și a doi cetățeni lituanieni sub suspiciunea de spionaj industrial, operațiunea fiind ulterior anunțată și pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne din Bulgaria.

Cele trei persoane reținute și arestate apoi prin dispoziția Tribunalului raional al orașului bulgar Stara Zagora, sunt omul de știință rus Serghei Zonenko, soția sa Olga și fiul său Benjamin, ultimii doi fiind cetățeni ai Lituaniei. Ca parte a anchetei, s-a stabilit că cele trei persoane lucrau la uzina militară ”Arsenal” din orașul Kazanlak, unitate de la care au intrat în concediu fără plată până pe 17 septembrie, dată după care nu s-au mai întors la serviciu. 

Cum familia locuia de opt ani în Bulgaria, omul de știință în vârstă de 60 de ani studiind problemele de siguranță ale reactoarelor nucleare, la uzina militară ”Arsenal” conducând Departamentul de Muniții Cumulative”, conducerea obiectivului industrial a intrat în alertă, descoperind pierderea mai multor produse și documente secrete, care, așa cum a anunțat Ministerul Afacerilor Interne, conțineau informații „extrem de importante pentru companie și de mare interes pentru concurenții străini ai companiei bulgare”.

Suspecții au fost reținuți în data de 5 octombrie la granița cu Grecia.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.