Cîțu nu mai vrea să guverneze cu USR și nu exclude conturarea unei majorități cu "extremiștii" de la AUR, respectiv cu PSD: "Cine vine la negociere cu condiția ca eu să nu fiu premier, de fapt spune că nu vrea să negocieze"


Cîțu nu mai vrea să guverneze cu USR și nu exclude conturarea unei majorități cu "extremiștii" de la AUR, respectiv cu PSD: "Cine vine la negociere cu condiția ca eu să nu fiu premier, de fapt spune că nu vrea să negocieze"

Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat, după consultările de la Palatul Cotroceni, că rămâne propunerea de premier a liberalilor, iar, pe de altă parte, așteaptă partidele care au votat moțiunea de cenzură, PSD, USR și AUR, să vină ele cu o soluție pentru rezolvarea crizei guvernamentale. De asemenea, Cîțu a reiterat că PNL a luat decizia de a nu mai guverna alături de cei din USR din pricina votului dat de aceștia la moțiunea de cenzură depusă de PSD. Însă, premierul interimar nu a exclus conturarea unei majorități alături de AUR, deși i-a catalogat sistematic drept "extremiști", respectiv alături de PSD, în condițiile în care se luase o hotărâre în cadrul PNL potrivit căreia nu se vor face înțelegeri cu pesediștii.

Florin Cîțu: PNL a prezentat mandatul prin care am spus foarte clar că în acest moment nu avem o majoritate și atunci nu am avansat o propunere de premier. I-am spus domnului președinte că săptămâna trecută în Parlamentul României s-a conturat și s-a votat o majoritate între USR, AUR și PSD. E o majoritate votată, deci nu pe declarații. În același timp vreau să îi asigur pe români că PNL, alături de colegii de la UDMR, își va face în continuare datoria și va administra această perioadă dificilă prin care trece România. 

Reporter: USR a venit cu o propunere de premier, în persoana lui Dacian Cioloș. Ați accepta să rămâneți la guvernare alături de USR cu Dacian Cioloș premier? 

Florin Cîțu: PNL are o decizie BEx foarte clară care spune că dacă USR votează moțiunea de cenzură nu putem să mergem la guvernare la USR. În același timp PNL e responsabil, iar atunci când vom avea o majoritate vom da și premierul. 

Reporter: Cu cine veți face majoritate? Ar mai rămâne AUR și PSD. 

Florin Cîțu: Nu vă dezvăluim strategiile noastre, vom merge în continuare și vom negocia. Când vom avea o majoritate vom prezenta toate soluțiile. 

Reporter: Faceți majoritate în jurul PNL cu PSD? Ar fi o variantă?

Florin Cîțu: Am spus că o majoritate, bineînțeles în jurul PNL, e varianta pe care noi mergem.

Reporter: Ați renunța la guvernare în acest moment? Până când să aștepte țara să avem un Guvern plin? 

Florin Cîțu: În acest moment există o majoritate votată în Parlament, USR-PSD-AUR. Eu cred că nu sunt atât de cinici să fi dat jos un Guvern și să nu vină cu o soluție.  Ne uităm să vedem care e soluția. PNL merge înainte, își asumă guvernarea și vom încerca să facem majoritate perioada următoare. 

Reporter: Ați repetat de 2-3 ori că vreți să faceți majoritate. Nu o aveți în acest moment. Cu cine veți încerca să faceți majoritate?

Florin Cîțu: În acest moment nu avem majoritate. De aceea astăzi nu am avansat un nume de premier. Când o vom avea vom avansa și un nume de premier. 

Reporter: Un Guvern de uniune națională poate fi luat în calcul?

Florin Cîțu: Toate opțiunile sunt pe masă. 

Reporter: Există vreo variantă în care Florin Cîțu să nu mai fie propunerea de premier? 

Florin Cîțu: PNL a avut un Congres unde echipa noastră a câștigat. Există decizii ale BEx, ale BPN. 

Reporter: Deci există varianta ca dvs. să nu mai fiți propunerea PNL de premier? 

Florin Cîțu: Nu există această variantă. PNL a avut un Congres și a fost aleasă o conducere. Cine vine la negociere cu o astfel de condiție, de fapt spune că nu vrea să negocieze. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.