"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Ne scandalizăm, ne mirăm, căutăm vinovați, cerem demisii, dar oare, îndrăznim să ne punem câteva întrebări esențiale?
1. S-a schimbat ceva în sistemul de funcționare al statului român în ultimii aproape 32 de ani?
2. Am avut oare în ultimii 32 de ani o elită adevărată care să ne conducă, așa cum a fost cea care a făcut România Mare în 1918?
3. Am fost oare capabili în ultimii 32 de ani să punem în fruntea țării oameni cu viziune, ținută morală și caracter?
4. Ne-am complăcut sau nu să spunem: ”Las' că merge și așa” în momentele în care trebuia să ne luptăm și să ne sacrificăm pentru ceilalți?
5. Am făcut oare ceva ca să schimbăm mentalitățile și comportamentul oamenilor? Le-am oferit modele și exemple adevărate sau am promovat ipocrizia, falsul, minciuna și atâtea și atâtea tare?
Dacă vrem să schimbăm cu adevărat ceva, dacă vrem să eradicăm un sistem putred și corupt, trebuie să începem cu... începutul, să căutăm cauza, nu să ne plângem de efectele ei și să continuăm să ascundem sub preș adevărul sau să îl spunem atât cât ne convine nouă.
Seniorul Corneliu Coposu obișnuia să spună:
“Dictatura comunistă a inventat ceea ce societatea românească nu a cunoscut în trecut, complexul relei-credinţe, dedublarea personalităţii.
Această dedublare, care a fost operată încă pe copii, a continuat pe tinerii care învăţau la şcoli şi a culminat pe oamenii realizaţi care au ocupat funcţii publice. Una gândea omul şi alta trebuia să vorbească. Într-un fel vorbea acasă, altfel la birou sau în societate.
Practicarea îndelungată a acestui complex al relei-credinţe a lăsat, desigur, urme”.
