Una dintre cele mai cunoscute voci ale Diasporei basarabene – l-am numit pe Alexandru Melnic, stabilit în Italia – lansează un nou apel către Maia Sandu și PAS, pe Facebook, pentru a revoca fosila comunisto-dodonistă Victor Țvircun din funcția de ambasador al R.Moldova în Qatar.
Diplomat născocit de Moscova, fiindcă nu are pregătirea necesară, rusofilul și românofobul Victor Țvircun a fost reprezentantul cel mai fidel al regimurilor lui Lucinschi, Voronin și Dodon, fiind un vârf de lance al intereselor Federației Ruse în Basarabia. Țvircun s-a remarcat în repetate rânduri prin insulte împroșcate la adresa României și a românilor.
Un aspect halucinant: la recepțiile Ambasadei Rusiei de la Chișinău, Victor Țvircun făcea act de prezență îmbrăcat în uniformă militară de polkovnik. Menținerea acestui om de paie al Rusiei în vârful unei misiuni diplomatice îi scandalizează pe diplomații onești din cadrul MAEIE, dar și pe toți basarabenii conștienți, de acasă sau din Diaspora.
Podul.ro vă prezintă apelul lui Alexandru Melnic:
”Sursele noastre de la Externe ne informează despre nedumerirea și nemulțumirea întemeiată a multor diplomați onești de la MAEIE pentru menținerea în funcție a altei fosile comunisto-dodoniste în statul Qatar, Victor Țvircun, după ce v-am informat anterior despre reprezentantul lui Plahotniuc și Dodon, ambasadorul în SUA, Eugen Caras.
E vorba de unul dintre cei mai ‹bătrâni› antiromâni și antieuropeni din diplomația noastră, dar și unul din miniștrii lui Voronin, care au atacat virulent România pentru toate problemele existente ale Republicii Moldova, începând de la politică, economie și terminând cu aspectele lingvistice și cele identitare. După nivelul de ură față de tot ce-i național, românesc și european poate fi comparat cu Voronin și Dodon, ultimul chiar l-a trimis, în semn de mare recunoștință, în statul Qatar în calitate de ambasador.
Deoarece e o fosilă comunisto-dodonista destul de cunoscută în mediul politic și diplomatic de la noi, nu e cazul să-l caracterizăm suplimentar, dar niște detalii, mai puțin cunoscute, ar trebui să cunoască cetățenii noștri, dar și actuala guvernare, care-l menține în această funcție și în ‹vremurile bune›. A fost reprezentantul cel mai fidel al regimurilor lui Lucinschi, Voronin și Dodon. A fost adus la Externe, împreună cu încă vreo 10 persoane, de la Institutul pedagogic ‹Ion Creangă› din Chișinău de către fostul viceministru Ion Botnaru, deși aceștia nu aveau nicio atribuție cu diplomația.
Mai târziu, a intrat în cârdășie cu ‹simplul› prim-ministru Leancă, prin intermediul multimilionarului Stați, la care ambii au lucrat. Ulterior Leancă l-a promovat, la insistența lui Ion Botnaru și Anatol Stați, la funcția de Secretar General al Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), unde a reprezentat, în primul rând, interesele Federației Ruse. Încă un detaliu nelipsit de importantă: la recepțiile ambasadei Federației Ruse la Chișinău Țvircun venea și în uniforma militară de polkovnik.
Dacă actuală guvernare, în special ministrul de Externe Nicu Popescu și șeful statului Maia Sandu, își asumă responsabilitatea politică pentru această fosilă comunisto-dodonista, nu le rămâne decât să o facă, dar la ministerul de Externe există mulți diplomați onești și cu experiență care sunt în continuare ignorați, dar care ar putea să ne reprezinte cu demnitate în multe capitale ale lumii.
Conform surselor noastre de la Externe, dată viitoare ar trebui să ne referim și la alte fosile comunisto-dodoniste, care, din păcate, sunt masiv infiltrate în diplomația moldovenească din perioada lui Lucinschi, Voronin, Dodon și care încă mai sunt trecute cu vederea, din motive necunoscute, de actuala guvernare”.