EXCLUSIV: Măcelarul Enoiu și abatorul uman de la Securitatea Uranus. ”Ivasiuc fusese călcat în picioare şi lovit în cap cu bâtele până când îşi pierduse cunoştinţa. Părea un şomoiog de zdrenţe care sângera”. Marcel Petrișor, martor neîmblânzit al genocidului comunist

Scriitorul și fostul deținut politic Marcel Petrișor a descris cu lux de amănunte, într-un interviu exclusiv acordat Podul.ro, cea mai cumplită amintire a sa din anchetele Securității de la Uranus, unde șef suprem era criminalul psihopat în serie Gheorghe Enoiu, supranumit ”Măcelarul de la Interne”. 

Pasajele pe care vi le prezentăm se referă la cea de-a doua arestare a lui Marcel Petrișor, de după Revoluția din Ungaria. Este vorba despre o scenă cutremurătoare din anchetele supervizate de călăul Enoiu, Petrișor relatând halul fără de hal în care fusese adus Alexandru ”Sașa” Ivasiuc, după bătăi și torturi abominabile, în abatorul modern de la Uranus. 

(Fostul deținut politic și scriitor Alexandru Ivasiuc)

”Părea un şomoiog de zdrenţe care sângera. Am observat că era înconjurat de vreo opt vlăjgani înarmaţi cu bâte împletite, speciale. Îl masacraseră... Ivasiuc fusese călcat în picioare şi lovit în cap cu bâtele până când îşi pierduse cunoştinţa”, relatează mărturisitorul Marcel Petrișor. 

Vă prezentăm fragmentele amintite: 

Răzvan Gheorghe: Care e cea mai cumplită amintire personală referitoare la Gheorghe Enoiu?

Marcel Petrişor: Imediat după arestare, când securiştii m-au dus în beciurile de la Interne, mi-au luat şireturile şi mi-au făcut înscrierea în celulă, deopotrivă cu celelalte proceduri. Apoi m-au împins pe scări până la unul dintre etaje şi au deschis uşa unui birou spaţios. Vă mărturisesc că am înţepenit când am văzut sala aceea... 

Acolo erau două mese dispuse în colţurile îndepărtate, iar Enoiu se plimba rânjind prin încăpere, total dezbrăcat de la brâu în sus, în timp ce şoldurile şi picioarele îi erau acoperite de un cearșaf stropit cu sânge, care avea rolul de a-i păstra curaţi pantalonii uniformei. Pe parchet erau dâre goase de sânge. Ce mai... un spectacol de abator modern, dom'le! Bietul Saşa Ivasiuc zăcea prăbuşit într-un colţ, dar nu l-am putut recunoaşte din prima clipă, fiindcă părea un şomoiog de zdrenţe care sângera. Am observat că era înconjurat de vreo opt vlăjgani înarmaţi cu bâte împletite, speciale. Îl masacraseră... Ivasiuc fusese călcat în picioare şi lovit în cap cu bâtele până când îşi pierduse cunoştinţa.

Gheorghe Enoiu – supranumit „Măcelarul de la Interne” – era regizorul animalic al acelui masacru. La un moment dat, Enoiu l-a apucat pe Ivasiuc de păr, i-a ridicat spre mine faţa tumefiată şi m-a întrebat, fixându-mă cu ochii lui inexpresivi, bovini: „Bă, tu-l cunoşti p-ăsta?” În acel moment, mi-am dat seama că bucata aceea de carne vie era Ivasiuc, dar am negat că l-aş cunoaşte. Atunci, Enoiu i-a poruncit unui sergent: „Ia aruncă, bă, două găleţi peste leşinat, ca să-l recunoască ăsta!” Zis şi făcut. Apa rece ca gheaţa l-a readus în simţiri pe Ivasiuc. Enoiu l-a înhăţat din nou de păr, cu un gest brutal, şi i-a ridicat capul încă șiroind de sânge. De data aceasta, Măcelarul l-a întrebat pe Alexandru Ivasiuc, indicându-mă cu degetul: „Bă, 'da tu-l cunoşti p-ăsta?” Înainte ca victima să poată articula vreun răspuns, orişicare, Enoiu a dat drumul părului din strânsoarea pumnului, astfel că Saşa s-a izbit cu fruntea de duşumea. După aceea a început bătaia mea, care a durat săptămâni întregi.

(Domnul Marcel Petrișor, scriitor și fost deținut politic)

Răzvan Gheorghe: Ce e esenţial de reţinut de aici, din perioada anchetelor lui Enoiu? Ce dorea Securitatea să afle de la studenţii din '56?

Marcel Petrişor: În primul rând, Securitatea era interesată să afle cum se născuse o opoziţie studenţească şi în România, după sângeroasele evenimente din Ungaria. Pe mine, pe Demostene Andronescu şi pe Mihai Grama, şeful nostru de lot – cu toţii fiind foşti deţinuţi politic, în '52-'56 – ne-au arestat sub bănuiala că intenţionam să organizăm o manifestaţie de solidaritate cu studenţimea maghiară. Desigur, noi chiar ne pregăteam pentru aşa ceva, numai că agenţii ne-au înhăţat la timp! 

Premergător arestării, Securitatea şi-a amenajat un post fix chiar în Blocul Wilson, ca să observe în detaliu cine intra în garsoniera noastră, ce legături aveam, dacă ne vizita cineva sosit de peste frontiere pentru a ne transmite niscai mesaje ş.a.m.d.. Noi nu am prins de veste că eram filaţi cu cel mai mare zel. În pofida tuturor acestor rigori, securiştii n-au găsit nimic din ceea ce-şi doreau, or asta i-a enervat la culme, întrucât ei aveau nevoie de o povestioară cât mai trasă de păr pentru a ne încondeia cu cele mai aspre și delirante condamnări. 

Un lucru mi-e cât se poate de limpede: autorităţile voiau să zdrobească în faşă orice încercare de protest studenţesc şi, tocmai de aceea, în cazul lotului nostru – din care făceau parte foşti deţinuţi politic, cu excepţia a două persoane –, Securitatea dorea să dea o lovitură cumplită, cu adevărat exemplară”.

Citiți întregul interviu AICI.