Ea (Predica pe scurt)


Ea (Predica pe scurt)

S-a născut în plină nomenklatură a Vechii Legi. A fost destinată omenește și, pe fundal, discret, divin, ca atâtea fecioare din epocă sau dinaintea Ei, urmând un parcurs gândit de alții, de cei care, până în ziua de azi, așteaptă pe Mesia.

Nu a avut dreptul să fie persoană autonomă, ci, de micuță, scumpa de Ea, a fost antrenată să fie doar ascultătoare, să accepte, să îngăduie, adică să nu critice, să nu se revolte, să aibă răbdare, neașteptând, la schimb, nimic. 

În chip concret, a crescut în școala fără ștampile a lepădării de sine. 

Nu S-a crezut deșteaptă, frumoasă, puternică sau influentă, dată fiind descendența, ci S-a încadrat, precum un tablou, în rama istoriei mântuirii.

Fără rezerve sau împotrivire.

Nu a predicat, nu a ținut lecții și nici nu a pretins ceva. Nu a avut, așa-zicând, nicio virtute, fiind, de fapt, Virtutea însăși. 

Trecând peste episoadele cunoscute din Scripturi, S-a trezit mamă, Ea, fecioara. 

Bucuria s-a amestecat, firește, cu spaima. Dialogul intern cu Arhanghelii: cine, eu?!!! Așa cred că a reacționat și mama Ei care, la o vârstă biologică nu tocmai potrivită, ca să mă exprim delicat, a făcut experiența binecuvântării maternității. 

Pe scurt, S-a născut în condiții neobișnuite.

Așadar, de ce să ne mirăm că prin Ea s-a născut Neobișnuitul? 

Nu a fost o surpriză, ci o consecință.

Of, Doamne, iar mă exprim complicat!

Cât mai simplu: urmând logica de El însuși instituită, Dumnezeu reintră în propria Creație, fără să suspende pe loc chiar legile pe baza cărora ea funcționa și merge, inclusiv azi, mai departe. 

Iar Ea a fost complicele de aur.

La propriu. Supușenia Ei, îmbogățită de celelalte calități, ca să le numim astfel, a făcut să fie Aleasa. 

Apoi, dincolo de texte, ce înseamnă să fii, după luni de așteptare, de oprobriu public – fecioara care naște!!! –, Maica Domnului? Cum se poate cuprinde în cuvinte Minunea? 

Or, aceasta începe din clipa propriei nașteri, nimic bănuind și, mă repet, nimic așteptând. 

Ar fi, scuze pentru comparație!, ca un telefon de la Stockholm.

Să realizezi, treptat și în șocuri deopotrivă, că banalitatea vieții tale private începe, surprinzător, să devină fundamentul vieții lumii. 

Dar să nu vorbești cu vecinele, nici să dai telefoane sau să postezi pe internet, certându-te cu tot felul de contemporani orbi sau, pur și simplu, tembeli. 

Discreția începutului. Al cărui deznodământ îl știi, dar pe care nu ai nici puterea și nici dorința să îl trâmbițezi. 

Misterul Tău dezvăluie Taina. 

Cum reziști la așa ceva?

Să o întrebăm, rugându-ne, pe Ea.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.