Nici Cătălin Drulă nu și-a dat avizul pentru controversatul proiect Anghel Saligny care ar trebui să-l facă pe Cîțu președintele PNL / Informația a fost dezvăluită de „Adormitul” interimar al Justiției


Nici Cătălin Drulă nu și-a dat avizul pentru controversatul proiect Anghel Saligny care ar trebui să-l facă pe Cîțu președintele PNL / Informația a fost dezvăluită de „Adormitul” interimar al Justiției

Ministrul interimar al Justiţiei, Lucian Bode, a afirmat că proiectul de investiţii ”Anghel Saligny” va intra în şedinţa de Guvern de vineri, precizând că documentul pregătit de echipa fostului ministru Stelian Ion a plecat din minister cu „observaţiile de la direcţia de specialitate”. Bode, care, cel puțin pe micul ecran, avea un sclipici ciudat pe buze, probabil din poșeta cu cosmetice a unui celebru europarlamentar, a precizat că un ministru nu are dreptul să blocheze un proiect, iar dacă nu e de acord cu el poate da aviz negativ.

„Observaţiile avute în vedere de către direcţia de specialitate sunt menţinute şi au fost transmise către Ministerul Dezvoltării, către iniţiator. Aseară am văzut documentul, am văzut proiectul în original. Cu siguranţă astăzi intrăm în şedinţa de Guvern cu acest proiect. Ministerul Dezvoltării are două variante: integrează observaţiile Ministerului Justiţiei sau răspunde cu argumente de ce nu le preia. În momentul în care transmiţi aceste observaţii către iniţiator  şi el le integrează sau le justifică de ce nu le integrează, avizul este pozitiv cu observaţii”, s-a înfoiat Bode (preluare declarație news.ro)

„Avizul de la Ministerul Transporturilor trebuia să vină într-un termen legal. El nu a venit în termenul legal, în consecinţă se consideră avizare tacită. Toate celelalte avize sunt ataşate acestui proiect, avem toate condiţiile legale îndeplinite ca în şedinţa de Guvern de astăzi Guvernul să dezbată acest proiect de OUG”, a completat „Adormitul” de pe bancheta din spate.

În altă ordine de idei, unul dintre cei mai vocali critici ai numirii lui Bode la MJ, jurnalistul Mălin Bot, a trecut în revistă pe pagina sa de Facebook și pe canalul său de Youtube câteva din cele mai importante motive care fac din acest liberal căruia i-au fost încredințate două dintre cele mai dificile ministere, deși este un individ cu indulgență spus mediocru, un politician mai mult decât controversat: 

 - „Quod erat demonstrandum. Bode e fix Predoiu 2.0 și nimic altceva.

Lucian Bode (PNL), ministrul interimar al Justiției, a anunțat joi că oprește procedura de numire a unor procurori în funcții de conducere la DIICOT, DNA și Parchetul general, concurs lansat de Stelian Ion.

Editorialul video despre Bode, Predoiu și Elena Udrea este aici: https://youtu.be/EAIw255Lbjo”

 - Ca să fie și mai complet cercul vicios care l-a făcut pe inginerul electromecanic Bode ditamai ministrul Justiției vă mai scot în evidență o altă informație utilă legată de acest personaj: Bănuit de plagiat și-a secretizat lucrarea de doctorat.

Mai mult ”Spălătorul de plagiate de la Academia de Poliție, numit director de cabinet al ministrului de Interne Lucian Bode”, după cum informează jurnalista Emilia Șercan într-un articol din februarie 2021.

În aceste condiții și peste ele toată incompetența lui Bode la MAI cu atentate și crime oribile nesoluționate, decizia lui Klaus Iohannis de a-l pune pe Bode ministrul Justiției este o sfidare hidoasă a tuturor celor care l-au votat de două ori și a sutelor de români care au protestat împotriva mafiei, din 2017. Este unul dintre cele mai jenante momente ale mandatelor lui Iohannis și un indiciu temeinic că în momente cheie șeful statului decide în interesul Hidrei”. 

- „Bode, așa cum am explicat în editorialul video de azi, vine exact ca Predoiu din gașca infractoarei în primă instanță Elena Udrea. Acesta este doar unul dintre motivele pentru care numirea făcută de Iohannis este mult prea dubioasă.

Alt motiv este că Iohannis a procedat în cel mai pur stil FSN - PDSR - PSD numind un inginer electromecanic ministru al Justiției, un politruc care nu are absolut nicio treabă cu domeniul în care este pus ministru.

Iohannis și-a mânjit și proiectul ”România Educată” pentru că Bode este legat de impostura academică prin doctorate plagiate. Când Emilia Șercan s-a apropiat de teza lui de doctorat, Bode a secretizat-o. Același Bode a promovat în funcții importante pe un individ provenit din conducerea ”Fabricii de Doctorate”.

Peste toate acestea, Bode este probabil cel mai incompetent ministru de Interne și marioneta piramidei de corupție instalată în MAI în regimul Dragnea - Carmen Dan. sub mandatul lui, Ministerul de Interne acoperă crime oribile. Peste trei luni au trecut de la atentatul din Arad și criminalii sunt liberi, e imposibil ca MAI să fie atât de incompetent în acest caz. Și acesta este doar un exemplu.

Pur și simplu ”mapa profesională” a lui Bode și ”performanțele lui din funcțiile de ministru pe la diverse ministere” fac din numirea acestuia un moment scandalos al mandatelor lui Iohannis.

Pare că Hidra are o cale, niște sfori, deține pârghii prin care, în momente cheie, îl determină pe Klaus Iohannis să ia cele mai murdare decizii. Asta este foarte grav.”

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.