Barna, Cioloș și Stelian Ion îl mitraliază pe Cîțu: "Trebuie să plece / A subordonat Guvernul intereselor PNL / Povestea are și un substrat nevăzut"


Barna, Cioloș și Stelian Ion îl mitraliază pe Cîțu: "Trebuie să plece / A subordonat Guvernul intereselor PNL / Povestea are și un substrat nevăzut"

Decizia premierului Florin Cîțu de a-l demite pe Stelian Ion din funcția de ministru al Justiției a stârnit furia USRPLUS. Vicepremierul Dan Barna a scris tranșant pe Facebook că Florin Cîțu trebuie să plece din funcția de premier, întrucât a demonstrat că e mai toxic decât fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea. 

CITIȚI ȘI: Florin Cîțu aruncă în aer coaliția: "Am trimis președintelui României documentul privind revocarea lui Stelian Ion"

Barna: Florin Cîțu a arătat în această seară că nu poate conduce nimic. Cu atât mai puțin un Guvern.  

Abuzul de putere, deciziile luate noaptea ca hoții nu sunt marca înregistrată a lui Liviu Dragnea. Iar Florin Cîțu a arătat că e mai rău decât Dragnea. Și asta pentru că înșală cu cinism și rea voință așteptările unui electorat care a cerut altceva.

Florin Cîțu trebuie să plece.

De asemenea, copreședintele USRPLUS Dacian Cioloș a transmis că Florin Cîțu l-a demis fără motiv pe Stelian Ion. 

Cioloș: Promisiunea făcută primarilor PNL (nu cetățenilor români, cum spune premierul) e mai importantă decât stabilitatea și continuitatea Coaliției.

Florin Cîţu demite fără motiv al doilea ministru USR PLUS, subordonând întregul guvern intereselor PNL. Abuzul nu e că nu a dat Stelian Ion un aviz în cinci zile, ci că premierul pune presiuni pe un ministru al Justiției să dea un aviz.  

Acesta nu mai e un guvern de coaliție!

Și Stelian Ion a avut o reacție, precizând pe Facebook că decizia premierului de a-l demite are și un fundament nevăzut. 

Stelian Ion: Premierul Florin Cîțu arată în seara aceasta încă o dată că nu are respect pentru lege, pentru Constituție. Având în vedere antecedentele sale, poate că nu este de mirare.  

În felul acesta Florin Cîțu și-a semnat de fapt propria plecare din guvern pentru că este doar o chestiune de timp până când Florin Cîțu va pleca acasă.

Șantaj și iresponsabilitate înseamnă să îi ceri imperativ ministrului justiției să îți dea un aviz la minut pe un proiect cu miză uriașă pentru care termenul legal de avizare este de 4 zile lucrătoare de la primirea originalului. Precizez încă o data că nici până la această oră originalul proiectului PNDL 3 nu a fost trimis la Ministerul Justiției pentru obținerea avizului.

Povestea are și un substrat nevăzut, legat de procedura de numire a procurorilor de rang înalt aflată în derulare. Aceasta este miza nevăzută.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.