Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României anunță implementarea unor noi măsuri pentru reducerea birocrației în activitatea consulară prin simplificarea procedurilor aplicabile în materie de cetățenie privind documentele necesare pentru depunerea cererilor privind acordarea/redobândirea cetățeniei române, depunerea jurământului de credință față de România, optimizări ale platformei www.econsulat.ro.
Astfel, pentru a veni în sprijinul solicitanților de servicii consulare, la propunerea MAE, a fost analizată și convenită împreună cu Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) eliminarea cerinței prezentării unor declarații în formă autentică la depunerea dosarului de redobândire a cetățeniei române, conținutul acestor declarații fiind inclus în formularul de cerere-tip adresată Președintelui Comisiei pentru Cetățenie, generat din sistemul informatic consular E-Cons și semnat olograf de către solicitant. Concret, este vorba despre următoarele documente:
De asemenea, începând cu luna iunie 2021, a fost operaționalizată o procedură simplificată în vederea creșterii numărului zilnic de acorduri eliberate de către șeful misiunii diplomatice/oficiului consular pentru persoanele cu domiciliul în străinătate care doresc să depună jurământul la sediul ANC din București. Astfel, acordul șefului misiunii diplomatice/oficiului consular este eliberat fără a mai fi condiționat de numărul de locuri/sesiuni alocate de către ANC pentru misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României. Pentru programarea în vederea depunerii jurământului de credință, solicitanții se adresează în mod direct Autorității Naționale pentru Cetățenie la adresa de e-mail special creată în acest scop la nivelul acestei instituții.
Totodată, MAE informează că portalul www.econsulat.ro a fost actualizat pentru a permite solicitanților să opteze pentru comunicarea corespondenței ANC prin mijloace electronice la depunerea cererilor de acordare/redobândire/renunțare la cetățenia română, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2021 de modificare a Legii cetățeniei române nr. 21/1991.
MAE precizează că aceste demersuri se înscriu în procesul mai amplu de reformă a activității consulare demarat din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, în vederea eficientizării activității consulare prin măsuri de digitalizare și debirocratizare, având ca obiectiv facilitarea accesului la servicii consulare și îmbunătățirea calității și condițiilor de procesare a acestora.