Nu suntem o nație pierdută

Am primit mai multe mesaje, publice și private, de la vârful Statului și de la prieteni. Nu suntem, chiar deloc, o națiune pierdută. 

Simplu fapt că în proiectul nostru de Țară se identifică unguri, slovaci, ucrainieni, armeni, evrei, țigani, cehi, italieni (de dată recentă, mai ales), nemți (câți or mai fi), greci, bulgari sau turci, reprezintă o bogăție care nu poate fi pierdută. Oricât de mare ar fi depresia provocată de conducătorii de azi, unul mai tembel decât altul. 

Da, suntem în plin Ev Mediu, cum sună titlul unei excelente cărți a lui Berdiaev, unde contează zidurile și credința, piatra și întruparea, văzutul și nevăzutul. În rest, ideologie, negocieri murdare și lideri incapabili să priceapă, nicio secundă, ce ar dori Dumnezeu de le noi. 

Da, spectacolul pe care îl oferim este trist, mediocru, cu impostori ambasadori în America și alții, fămânzi, pe Dâmbovița. Peisajul se prezintă, cel puțin mie, fost demnitar, având acces la secretele de Stat și în toate instituțiile, fără control, dezgustător. 

Nu, nu ticăloșia este marea problemă, ci prostia. Ea, suverană, se lăfăie, cu semnătură și ștampilă, pe birourile de la etajele 1 și 2 de la Cotroceni și Victoria. Pe scurt: parcă niciodată nu am fost conduși de tâmpiți autorizați ca, mă scuze urechile fine, cei de acum. Îl dăm pe Nea' Nicu exmplu de prostie, dar cei de azi nu rezistă comparației. Avem, așadar, argmente de tristețe, dar România nu moare cu ultimul prost. Nădăjduiesc...