Marcel Ciolacu vrea anticipate. Președintele PSD anunță „căderea” categorică a guvernului Cîțu și spune că „nu există altă soluţie”


Marcel Ciolacu vrea anticipate. Președintele PSD anunță „căderea” categorică a guvernului Cîțu și spune că „nu există altă soluţie”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că alegerile anticipate sunt singura soluţie, pentru că actualul Parlament "nu mai reflectă voinţa românilor", el precizând totodată că social-democraţii nu ar face un guvern cu PNL şi USR PLUS. 
 
„Nu există în acest moment altă soluţie decât crearea unei alte majorităţi. Partidul Social Democrat nu va face un guvern cu PNL sau cu USR PLUS. Este de noaptea minţii să credeţi că noi vom intra într-un guvern cu domnul Cîţu sau cu domnul Oros. Se poate creiona o altă majoritate politică. Dacă nu, nu e un capăt de ţară şi există şi posibilitatea unui guvern minoritar. Dar, din punctul meu de vedere şi al altor colegi, nu există altă soluţie decât alegeri anticipate", a declarat Marcel Ciolacu, la Antena 3, potrivit agerpres.ro.
 
El a spus că "actualul Parlament nu mai reflectă voinţa românilor" şi că "este cazul" să se organizeze alegeri anticipate. 
 
Ciolacu s-a referit şi la moţiunea de cenzură care va fi depusă de PSD. 
 
„Eu o să le propun colegilor mei ca la începutul sesiunii (parlamentare - n.r.), să nu ţinem cont de ce au ei acolo, mascarada aia de congres, să ţinem cont numai de ce se întâmplă în economie, de nivelul de trai al românilor şi să depunem la începutul sesiunii moţiunea de cenzură. În acest moment am început discuţiile cu cealaltă formaţiune care se află în Opoziţie, AUR, şi ne-am pus de acord să susţinem împreună această moţiune. (...) Spre ce ne îndreptăm, românii nu pot să suporte. Cred că e cazul ca şi cei aflaţi în USR, şi cei aflaţi în PNL, în UDMR şi în Grupul minorităţilor să facă un act patriotic şi să voteze demiterea acestui guvern", a afirmat el. 
 
Liderul PSD a precizat că, ţinând cont de faptul că sesiunea parlamentară începe la 1 septembrie, "în primele zece zile categoric va fi depusă moţiunea". Nu mai condiţionăm moţiunea de congresele lor sau altceva", a adăugat Ciolacu. În opinia sa, "o să cadă guvernul, categoric".   

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.