VIDEO. Emiratul Islamic al Afganistanului. Profesorul Ioan Stanomir: „Statul creat de americani şi de aliaţii lor nu a fost decât o caricatură, incapabilă să se menţină în absenţa prezenţei protectorilor săi” / „Pentru femeile afgane, viaţa care urmează este aceea a unei teribile sclavii”

Haos și disperare, luni dimineață, pe Aeroportul din Kabul, unde mii se oameni se grăbeau să părăsească „Emiratul Islamic al Afganistanului” cum se va numi sau se numește deja „vechiul Afganistan” - informațiile nu sunt prea clare cu privire la acest aspect. 

Forțele americane au tras chiar focuri de armă în aer pentru a opri mulțimea care a invadat pista și a luat cu asalt avioanele. Oamenii sunt disperați că vor fi uciși, chiar dacă insurgenții islamiști, înarmați, îmbrobodiți și rânjind hâd prin palatul prezidențial din Kabul, anunță că războiul s-a încheiat, nu doresc să izoleze noua republică islamică și că vor relații bune cu comunitatea internațională.  

Comentariile cu privire la „catastrofa americană din Afganistan” continuă să curgă.  

Reprezentanta republicană din Congres Liz Cheney consideră că acest dezastru va submina acţiunea Washingtonului în anumite regiuni din străinătate, Statele Unite ne mai inspirând aceeaşi teamă adversarilor lor. 

„Nu există nicio scuză. Este o catastrofă. Şi aceasta are consecinţe nu doar pentru Afganistan, nu doar pentru războiul împotriva terorismului ci, la nivel global, pentru rolul Americii în lume", a afirmat Liz Cheney duminică, preluată de agerpres.ro.
 
Eşecul american înseamnă „că rivalii Americii ştiu că ne pot ameninţa, iar aliaţii noştri se întreabă în această dimineaţă dacă pot conta pe noi pentru ceva", s-a plâns aleasa republicană. 
 
Husain Haqqani, fost ambasador pakistanez la Washington, confirmă această evaluare: „Credibilitatea Americii ca aliat este erodată din cauza modului în care guvernul afgan a fost abandonat în timpul discuţiilor de la Doha", o referire la întâlnirile internaţionale care au avut loc în Qatar, dar care nu s-au soldat cu rezultate. 

În opinia diplomatului pakistanez, în prezent expert la Institutul Hudson, modul în care talibanii „i-au jucat" pe delegaţii americani la aceste întâlniri „va încuraja alte (ţări) să practice o diplomaţie a vicleniei". 
 
În apărarea sa, administraţia Biden ar putea susţine că acordul de la Doha a fost negociat sub fostul preşedinte Donald Trump şi că majoritatea americanilor se opun „războaielor nesfârşite". 
 
„Nu este Saigon", a declarat duminică secretarul de stat american Antony Blinken. 

„Am sosit în Afganistan în urmă cu 20 de ani cu o misiune şi misiunea a fost aceea de a regla conturile cu cei care ne-au atacat pe 11 septembrie. Am îndeplinit această misiune", a adăugat şeful diplomaţiei americane. 

,,A rămâne însă în Afganistan la nesfârşit „nu este în interesul nostru naţional", a adăugat el, reamintind că acum SUA doresc să îşi reorienteze atenţia şi mijloacele pentru a contracara politica agresivă a Chinei în Pacific. 
 
„Competitorii noştri strategici nu ar dori nimic mai mult decât să ne vadă blocaţi în Afganistan încă cinci, zece sau 20 de ani", a spus Blinken. 
 
„Competitorii noştri strategici nu ar dori nimic mai mult decât să ne vadă blocaţi în Afganistan încă cinci, zece sau 20 de ani", a spus Blinken. 

 China, considerată rivalul său numărul unu de către Washington, a început deja să exploateze situaţia, printr-o analiză publicată de cotidianul de stat Global Times. Potrivit acestui ziar cunoscut pentru tonul său naţionalist, ce se întâmplă în Afganistan ilustrează faptul că Statele Unite sunt „un actor lipsit de încredere, care îşi abandonează întotdeauna partenerii şi aliaţii pentru a-şi urmări propriile interese". 
 
Richard Fontaine, expert al Centrului pentru o nouă securitate americană, consideră totuşi că ar fi simplist să deducem că această înfrângere afgană ar putea încuraja Beijingul să intervină împotriva Taiwanului, insulă despre care regimul de la Beijing consideră că îi aparţine, dar a cărei apărare este asigurată de echipamente militare americane. Dimpotrivă, crede Fontaine, retragerea din Afganistan ar putea fi privită de China ca o ilustrare a fermităţii cu care Washingtonul intenţionează acum să se reorienteze spre Pacific. 

De asemenea, profesorul Ioan Stanomir, publicist și politolog, comentează, într-un amplu editorial publicat pe platforma contributors.ro, „căderea” Afganistanului, subliniind mai ales faptul că „arhitectura pe care se întemeiază societăţile noastre nu are o vocaţie universală. Adaptarea ei la teritoriile afectate de  totalitarismul islamic este imposibilă”:   

„Există retrageri care, dincolo de justificarea lor strategică, devin simbolurile memorabile ale înfrângerii militare. Asemeni prăbuşirii Vietnamului de Sud, căderea Afganistanului în mâinile talibanilor  este un asemenea moment de umilire americană. Indiferent de justificări, indiferent de tratate, ceea ce rămâne este realitatea unei ieşiri din scenă ce capătă proporţiile unui dezastru. Optimismul naiv al Preşedintelui Biden şi al administraţiei sale este , deja, istorie. Noul stat totalitar islamist este realitate.

Catastrofa din Afganistan este, înainte de toate, una de natură politică. Efortul  colosal de sprijinire al statului afgan nu a condus, în nici  un moment, la apariţia unei alternative viabile la  barbaria islamistă. Societatea tribală a rămas, vreme de   decenii, în afara unei construcţii artificiale care s-a prăbuşit fără glorie. Tentativa de modernizare prin export democratic a eşuat, lamentabil. După  ani şi ani de sacrificii ale aliaţilor, talibanii  înving şi cuceresc Kabulul.

Una dintre temele la care suntem obligaţi să medităm, sub presiunea acestei tragedii, este  aceea a posibilităţii edificării de state pe tipar occidental în  spaţii care,   religios şi cultural, sunt ostile unui astfel de proiect. În cele din urmă, statul creat de americani şi de aliaţii lor nu a fost decât o caricatură, incapabilă să se menţină în absenţa prezenţei protectorilor săi. Nimic durabil, nimic semnificativ nu s–a ivit  ca urmare a acestei operaţiuni de anvergură. Modernizarea este una ratată, iar perspectivele sunt sumbre.

Şi poate că drama de acum ne permite să acceptăm cu  luciditate limitele ambiţiilor occidentale. Arhitectura pe care se întemeiază societăţile noastre nu are o vocaţie universală. Adaptarea ei la teritoriile afectate de  totalitarismul islamic este imposibilă. Singurul obiectiv realist este  organizarea unor regimuri al căror grad de violenţă şi de barbarie să fie mai redus.  Este un ţel ce pare derizoriu, dar care nu generează iluzii deşarte urmate de catastrofe umanitare.

Afganistanul de acum devine un poligon de experimentare pentru un model de societate.  Talibanii pot  exporta nu doar instabilitate, ci şi valori. În Pakistanul vecin, putere nucleară regională şi protector al talibanilor, radicalismul este, deja, parte din cotidianul politic.  Graniţele etnice trec peste cele politice.  Circulaţia de arme şi de ideologii este un fapt de domeniul evidenţei.

Pentru Statele Unite ziua de ieri este aceea a unei înfrângeri, iar nu doar a unei retrageri planificate. Barbaria islamistă  ocupă terenul eliberat după colapsul unui stat eşuat.  Ordinea fanatismului va acoperi  ţara şi pe locuitorii ei: pentru femeile afgane, viaţa care urmează  este aceea  a  unei teribile sclavii.  Cât despre viitor , el  ni se dezvălui  în anii ce vin. Profeţiile naive sunt, de acum înainte, inutile”.