Rătăciți fără tramvai

Parada mândriei lor, și nu a întregii capitale de ieri (Bucharest Pride), s-a întâmplat exact așa cum un copil râzgâiat obține ce vrea, cum vrea, când vrea și unde vrea el, tăvălindu-se pe jos și dând isteric din piciorușe și din mânuțe urlând - "Vlau să fac caca pe mine!". Și iată, a reușit!

Nu a obținut el chiar tot ce capricios a revendicat, dar a obținut dreptul să încalce legea cu privire la regulile manifestărilor populare pe timp de holeră; "LOVE IS STRONGER AND ABOVE THE LAW!". Nu a avut și tramvai să îl pună pe Calea Victoriei, tramvai pe care l-a reclamat de la STB și care i-a fost refuzat. Evident că tramvaiului îi trebuie și șine, cât și un traseu bine stabilit. Așa că au făcut un trenuleț lung cu multe tronsoane și infinit cu mai multe clase decât cele două cunoscute.

Exhibiția de ieri rămâne a fi ilegală pe traseul derulat. Am căutat și nu am găsit nicio știre oficială cum că PMB s-ar fi răzgândit în decizia deja luată și anunțată cu o săptămâna înainte, o decizie justă, argumentată cu respect și comunicată organizatorilor paradei mândriei. Anunțul că primarul general Nicușor Dan ar fi acceptat ca pârțada să se deruleze pe Calea Victoriei în urma negocierilor este comunicat doar de către media aservită, dar pe platforma oficială a PMB nu apare nimic în acest sens. Asociația Accept, copilul râzgâiat și isteric, căci de el este vorba, a fost lăsat să-și facă damblaua așa cum și-a dorit.

Dar cine sunt principalii promotori, activiști și organizatori ai acestei anarhii? Păi iată: Teodora Ion-Rotaru, șefa Accept, doamnă hetero convinsă, cu iubit pupăcios la vedere; Luca Istodor (married to Vlad Băcescu, de incertă sexualitate. Pe avatar are totuși o poză distinctivă de femeie) și care locuiește, zice el, în Cambridge, Massachusetts, ambii membri fondatori ai Asociației Accept și purtători al stindardului de-a-îndărătelea; Marius Vintilă, bărbat hetero alb, băgăcios în mai toate acțiunile de combatere a discriminărilor de orice fel. Și mulți alți frustrați și, posibil, abuzați în copilăria lor mai fericită sau mai nefericită. Cu alte cuvinte, oameni cu buba la cap.

Ce declară doamna Teodora: "Autorităţile au autorizat marşul Noua Dreaptă înainte să-l autorizeze pe al nostru şi autorităţile sunt pregătite să susţină un marş fascist, sunt complice cu el, dar pe noi ne ţin o zi întreagă la Primărie ca, la final, să ne refuze autorizaţia pentru marşul de pe Calea Victoriei. Vor să ne reducă la tăcere, vor să reducă la invizibilitate persoanele trans, persoanele rome, lucrătorii şi lucrătoarele sexuale, persoanele cu dizabilităţi, vor să fim cât mai umili, să stăm cât mai ascunşi şi invizibili". Am reținut din enunțul doamnei "lucrătorii şi lucrătoarele sexuale", deci ai celor care practică prostituția. Ăștia la ce litera se încadrează în organigrama mândriei?  

Ce vor acești activiști, care sunt cu precădere hetero? Vor să facă valuri cu poalele ridicate ale rochiței multicolore pe care și-o pun în fața oglinzii când practică jocul ăla cu ascunsul sexului bărbătesc între picioare pentru a părea că au pubis femeiesc sau, fetițele își desenează mustăcioară cu rimelul mamei. Jocuri nevinovate la vârsta pubertății și a descoperirii sexualității.

Jocul e joc, dar când te joci așa la maturitate este deja ceva ce ține de domeniul unei deviații patologice. De ce vor ei să se identifice cu cei care nu sunt ca ei? De ce nu își lasă prietenii homo în pace să își trăiască viața lor promiscuă în libertatea apartamentelor lor și simt nevoia să sune la toate soneriile de pe scara blocului să strige isteric că Gigel are păsărică și Ana puțulică? Ce îi determină să își pârască prietenii la modul ăsta obscen? De ce nu pot ei să fie discreți și să le respecte intimitatea dezorientării lor sexuale, a altora de cum sunt ei? Oare ce îi mănâncă-n kur să facă atâta hărmălaie, eu mă întreb, deloc retoric, la ce fel de deviație de gen se raportează aceștia din lungul șir de de litere a comunității pe care o susțin?

Această comunitate nu există decât în mentalul și în planul malefic politic a deconstrucției unei societăți relativ normale. O comunitate înseamnă un grup de oameni care trăiesc izolat (sau sunt izolați). Sunt acești amici ai lor, cu toate subdiviziunile reprezentative, izolați ori discriminați în vreun fel? Nu, ei se regăsesc suficient de decent, atunci când și sunt, în compoziția socială. Ei nu pot face diferența dintre un drept al unei persoane și "libertinajul" de a și-l exprima, iar în asta constă în sine esența problemei.

Ce am remarcat ieri, privind de pe marginea drumului cum trece tramvaiul fără șine, e chiar foarte trist și îngrijorător. Am văzut puzderie de prepuberi defilând derutați ca niște rătăciți. Ăștia nici nu și-au descoperit sexualitatea de niciun fel, fie așa sau fie altfel.