Rusofilii pregătesc FRAUDAREA alegerilor: "Dodon vrea să CUMPERE 70 de mii de voturi din regiunea transnistreană". PAS, acuzații incendiare la adresa BCS


Rusofilii pregătesc FRAUDAREA alegerilor: "Dodon vrea să CUMPERE 70 de mii de voturi din regiunea transnistreană". PAS, acuzații incendiare la adresa BCS

Rusofilul Igor Dodon pune presiune pe membrii CEC, prin sluga Maxim Lebedinschi, care ocupă funcția de secretar al instituției la care am făcut referire, pentru ca forul în cauză să nu adopte la solicitarea PAS o hotărâre prin care s-ar preveni o potențială fraudă electorală de proporții. Concret, Igor Dodon se opune adoptării unui proiect de hotărâre care ar reglementa transportarea alegătorilor din regiunea transnistreană în ziua alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie. Astfel, CEC a blocat astăzi introducerea pe ordinea de zi a respectivului proiect de hotărâre. 

Fostul ministru al Justiției Olesea Stamate, consilieră a președintelui Maia Sandu și candidată PAS la alegerile parlamentare din 11 iulie, a prezentat într-o conferință de presă ce presupune proiectul de hotărâre prin care ar fi reglementată modalitatea de transportare a alegătorilor din stânga Nistrului în ziua alegerilor. 

Olesea Stamate: "De mai mult de o săptămână PAS a depus o sesizare la CEC pentru ca această instituție să adopte o hotărâre prin care ar reglementa modalitatea de transportare a alegătorilor din stânga Nistrului pentru scrutinul din 11 iulie, exact așa cum am făcut-o și la prezidențiale. Dacă vă aduceți aminte, acea hotărâre a fost adoptată atunci cu 9 voturi, unanimitate. Voi explica câteva detalii despre ce prevede acest proiect de hotărâre. 

În primul rând, permite deplasarea doar a autovehiculelor a căror capacitate de transportare nu e mai mare de 8 persoane și a transportului rutier de persoane prin curse regulate care funcționează potrivit legislației R. Moldova. 

De asemenea, în intervalul orelor 7 - 21 al zilei votării se interzice: 

-organizarea de către concurentul electoral sau de către alte persoane în interesul concurentului electoral a transportării alegătorilor spre secția de votare în ziua votării

-transportarea nemijlocită a alegătorilor spre secția de votare în ziua votării în scopul de a-i determina pe unul dintre candidați

-de a efectua deplasarea repetată la secția de votare pentru transportarea alegătorilor

-transportarea alegătorilor spre secția de votare în ziua votării de către operatorul în regim rutier de tip taxi conform unor înțelegeri cu terțe persoane, altele decât călătorul, respectiv alegătorul

-transportarea alegătorilor spre secția de votare în ziua votării prin utilizarea autobuzelor sau a autocarelor 

Vreau să fie foarte clar. PAS nu are nimic împotrivă ca cetățenii noștri care locuiesc în stânga Nistrului să voteze, inclusiv la scrutinul electoral din 11 iulie, dar votul lor trebuie să fie unul liber, așa cum spune Constituția și Codul Electoral. Nu vom permite cumpărarea masivă a voturilor pentru că asta ar reprezenta o fraudă electorală. 

De data aceasta, când am propus acest proiect de hotărâre, CEC evită să o adopte. Deja de 2 ori s-a încercat introducerea proiectului pe ordinea de zi, însă de fiecare dată a lipsit un vot. Pentru introducerea proiectului în agendă au votat de fiecare dată 4 membri CEC, în timp ce sunt necesare cel puțin 5 voturi. Arhitectul acestei blocări este desigur Maxim Lebedinschi, omul lui Dodon. Și de data aceasta se încearcă o șmecherie. În cele 2 cazuri, când s-a încercat introducerea proiectului în agendă, pentru au votat 4 membri, când unul nu vine, când altul nu vine la votare, iar alții se conectează imediat după ce proiectul a fost blocat. Așadar, se văd de la o poștă acțiuni concertate ai celor pe care Lebedinschi îi controlează".


Miza blocării acestei hotărâri este imensă pentru Dodon, conform acuzațiilor lansate de deputatul PAS Sergiu Litvinenco. Concret, Litvinenco a precizat că deține o informație certă potrivit căreia"Dodon vrea sa cumpere 70 de mii de voturi din regiunea transnistreană, (...) care pot însemna vreo 7 mandate în plus pentru BCS". 

Sergiu Litvinenco: "Dragi cetățeni,

Vă spun acum de ce Dodon nu vrea ca CEC să adopte hotărârea prin care să se reglementeze modalitatea de transportare a alegătorilor la 11 iulie. O hotărâre, de altfel, firească, corectă și legală. Similară cu cea care s-a adoptat pentru alegerile prezidențiale.

Avem informație certă că Dodon vrea să cumpere 70 de mii de voturi din regiunea transnistreană. Cu bani. Cu câte 25 de dolari votul. Acum se fac toate pregătirile în acest sens.

Fiți atenți la cifra – 70 de mii de voturi. 70 de mii de voturi cumpărate este cea mai mare fraudă care a existat de la independență încoace. Sunt practic 5% din voturile care vor fi la 11 iulie. Care pot însemna vreo 7 mandate în plus pentru Dodon. Mandate practic cumpărate.

Repet. Nu e vorba de oameni care vin sa voteze în mod conștient și liber din regiunea transnistreană. Este vorba de cumpărare și corupere masivă a alegătorilor.

Așa ceva nu poate fi tolerat.

Și noi n-o să permitem asta.

Mă adresez și eu către membrii CEC. Alții decât cei ai lui Dodon. Nu mai îndepliniți ceea ce spune Dodon prin Lebedinschi. Faceți ceea ce trebuie să faceți. Adoptați hotărârea CEC.

Mă adresez, de asemenea, organelor de forță. Aplicați legea, stimați colegi. Nu ascultați ordinele ilegale ale lui Voicu sau ale șefilor mai mari din poliție. Ei sunt trecători. Peste câteva zile Voicu nu va mai fi ministru. Și cei mai mulți din șefii cei mari din poliție vor fi schimbați. Nu vă cerem altceva decât să aplicați legea, să apărați cetățenii și interesul public. Să faceți exact ceea pentru ce ați depus jurământul atunci când ați intrat în funcție.

Mă adresez și cetățenilor țării noastre. Indiferent că sunteți acasă sau în diaspora. Chiar dacă sondajele arată că avem mare susținere, cumpărarea a 70 de mii de voturi care vrea s-o facă Dodon poate să ne distrugă viitorul.

De asta trebuie să ieșim la vot pe 11 iulie. În număr mare. Cât mai mare. Cu mult mai mare decât ei speră. Atât de mare ca niciun furt, nicio cumpărare, nicio fraudă să nu-i ajute și să nu-i salveze.  

Oameni buni,

Hoții și-au strâns toate eforturile și s-au unit pentru a nu lăsa PAS să vină la guvernare. Ei vor face orice pentru că se tem de judecata oamenilor, pentru că știu că, dacă pierd, vor răspunde, rând pe rând, în fața justiției - a unei justiții independente. Să nu-i lăsăm din nou să șmecherească și să câștige prin furt. Putem face acest lucru doar dacă votăm - dacă fiecare dintre noi contribuie la victorie. Dacă nu vom ieși la vot sperând ca vor ieși alții în locul nostru sau cu gândul că oricum vom câștiga, există riscul să nu ne ajungă câteva mii de voturi pentru a alunga definitiv hoții. Regretele de a doua zi nu vor schimba situația. Doar votul poate schimba situația. Pe 11 iulie haideți să ieșim la vot - fiecare dintre noi! Și să votăm PAS pentru a da țării o majoritate care să lucreze cu președinta țării în același gând și pentru aceeași viziune de țară".

Și Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte a solicitat Comisiei Electorale Centrale să aprobe în regim de urgență o hotărâre prin care să se interzică transportarea în mod organizat a alegătorilor în ziua alegerilor de 11 iulie la secțiile de vot. Conform CALC, un demers similar a mai fost trimis în adresa CEC la 31 mai, curent.

Coaliția Civică a amintit că potrivit Misiunii de Observare Promo-LEX, la alegerile parlamentare din anul 2019 au fost constatate 123 de incidente, comparativ cu primul tur al scrutinului prezidențial din 2020, când au fost identificate 50 de cazuri de acest gen și, respectiv, 37 de incidente în turul doi.

Totodată misiunea internațională OSCE a scos în evidență că din cele 300 de incidente raportate de poliție pe 1 noiembrie 2020 și din alte 325 din timpul celui de-al doilea tur de scrutin prezidențial, majoritatea incidentelor au fost legate de acuzațiile de transportare organizată în legătură cu cumpărarea voturilor. Din peste 200 de rapoarte, în aproximativ 10 cazuri, poliția a identificat dovezi ale transportului organizat.

În pofida acestui fapt problema transportului organizat de alegători nu a fost reglementată de către Parlament nici după scrutinul prezidențial din 2020.

"În aceste circumstanțe, orice lipsă de acțiune menită să prevină transportarea organizată a alegătorilor, va duce la crearea de premise suplimentare de influențare sau constrângere a alegătorilor din stânga Nistrului să-și exercite dreptul la vot într-un anumit fel, dar și de creare a riscurilor suplimentare asupra securității acestor cetățeni", se arată în comunicatul CALC.

Luând în calcul impactul pe care îl poate avea fenomenul transportării organizate de alegători în favoarea anumitor concurenți electorali asupra corectitudinii procedurilor de vot, precum și pornind de la rolul pe care l-a avut Hotărârea CEC nr. 4390 din 20 octombrie 2020 în reducerea numărului de cazuri de transportare organizată a alegătorilor, Coaliția Civică solicită Comisiei Electorale Centrale să adopte în regim prioritar o hotărâre de prevenire a transportării organizate a alegătorilor pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. (sursa: Jurnal.md)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.