Afaceriști interceptați de DNA: „USR-iști îs nebuni. Mai bine lucrezi cu PSD-iștii. Nenorociți” / Ministrul Drulă, reacție după ce DNA a înregistrat doi liberali veniți la „cerșit” funcții în biroul său: „Numirile în mandatul meu se fac exclusiv conform legii și pe criterii de profesionalism”


Afaceriști interceptați de DNA: „USR-iști îs nebuni. Mai bine lucrezi cu PSD-iștii. Nenorociți” / Ministrul Drulă, reacție după ce DNA a înregistrat doi liberali veniți la „cerșit” funcții în biroul său: „Numirile în mandatul meu se fac exclusiv conform legii și pe criterii de profesionalism”

Senatorul PNL George Stângă și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, au fost înregistrați de procurorii DNA chiar în biroul ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, în timp ce îi cereau acestuia să îi păstreze în funcție pe șefii Asociației Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare (ARSVOM) și Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați,  după cum rezultă din propunerea de arestare preventivă transmisă de procurorii DNA Tribunalului Constanța, consultată de G4Media.ro. 

Intervenția celor doi liberali ar fi avut loc  la rugămintea liderului PNL Constanța, Bogdan Huțucă,  pentru ca senatorul Stângă să demonstreze că are influență politică și pentru ca să câștige astfel conducerea PNL Galați. 

Directorul Asociației Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare (ARSVOM), reținut miercuri de DNA, era deja vizat de un control început în luna martie de Corpul de Control al ministrului după naufragiul unei nave din Ucraina. 

Procurorii DNA Constanța au descins, marți dimineață, la Ministerul Transporturilor și în alte 20 de locații din Ilfov, București și Constanța unde au făcut percheziții într-un dosar de trafic de influență, spălare de bani și constituire de grup infracțional, scrie siteul info-sud-est.ro.

Vizați sunt mai mulți angajați ai ARSVOM, organul tehnic de specialitate din cadrul Ministerului Transportului. Aceștia au achiziționat patru nave în valoare de 85 de milioane de lei de la o firmă care le cumpăra la rândul ei prin intermediul unor firme de apartament, cu activitate derizorie și câțiva angajați. 

Este vorba de Daniel Manole (director general al ARSVOM), Petru Ogrinji (administratorul firmei SC Suszi SRL care a livrat navele Ministerului Transporturilor), Cristian Antohi (administratorul SC Tehnorex International SRL, una dintre firmele acuzate de spălare de bani), Valeriu Iorga (administratorul SC Blue Line SRL, o altă firmă acuzată de spălare de bani) și Ion Macovei (SC Concif Baza de Aprovizionare SRL, a treia firmă de apartament, la rândul ei intermediară a tranzacțiilor), susțin sursele judiciare consultate de Info Sud-Est. 

Pentru contribuția sa, Manole Daniel ar fi fost recompensat cu un procent de aproximativ 3% (cca. 2.000.000 lei) din sumele plătite de A.R.S.V.O.M. către societatea care a livrat navele. 

Patru dintre inculpați au fost reținuți marți seară, iar unul a fost plasat în arest la domiciliu, iar miercuri procurorii DNA Constanța au transmis judecătorilor propunere de arestare preventivă timp de 30 de zile pentru 3 inculpați, iar pentru alți 2 arest la domiciliu pentru aceeași perioadă. 

Reacția lui Drulă a venit după ce siteul G4media.ro a publicat stenogramele discuțiilor cu cei doi liberali, ca și pe cele ale unor afaceriști i care se plângeau unui fost general SIE, Dumitru Ciobanu, că Drulă nu e om, e câine (…) Omul e nebun! Nu se înțelege cu nimeni”. (stenogramele pot fi citit integral AICI)

Ion Macovei, administratorul uneia dintre firmele de apartament care intermediau tranzacțiile cu nave, îi spune fostului general SIE că întâmpină probleme la Drulă și căeste o problemă cu acest om care e un câine” și pentru care trebuie ”găsită o soluție”: ”(…) dar este totuși o problemă cu acest om, care nu pot să spun că-i om, e un câine, acest Drulă, și trebuie să găsim o soluție”. „Îți dai seama ce … (pauză lungă – n.n.) Cine i-a băgat p-ăștia (neinteligibil) USR-iști îs nebuni. Mai bine lucrezi cu PSD-iștii. Nenorociți!”, spune unul dintre participanții la discuții.

„Corpul de control al ministrului a fost trimis la ARSVOM în luna martie (pe 24.03.2021), după naufragiul navei ucrainene, în urma marilor semne de întrebare legate de capacitatea ARSVOM de a interveni pentru salvare în condiții de vreme rea. Referitor la acțiunea DNA de astăzi, salut demersurile procurorilor pentru combaterea corupției și investigarea unor achiziții din anii trecuți. 

În ceea ce privește dialogul menționat de dvs, fiind vorba de un dosar în curs nu îl pot confirma sau infirma, dar vă pot spune că am precizat  întotdeauna reprezentanților partidelor politice că numirile în mandatul meu se fac exclusiv conform legii și pe criterii de profesionalism. La o mare parte din instituțiile din subordine s-au produs schimbări, am adus oamenii cu experiență și independență, în general din mediul privat. Am declanșat procedurile de guvernanță corporativă pentru acele instituții conduse pe aceste principii (regii autonome, companii de stat). 

În cazul instituției ARSVOM chiar trimiterea corpului de control avea ca obiect să lămurim aspecte legate de funcționarea instituției și de performanța conducerii actuale, numite înaintea mandatului meu. Ieri a fost finalizat raportul corpului de control. Directorul actual va fi revocat mâine. 

În cazul regiei autonome AFDJ Galați, am schimbat în această primăvară membrii Consiliului de Administrație. Noile numiri sunt exclusiv pe criterii de profesionalism, oameni cu CV-uri solide. Deocamdată mandatele acestor sunt interimare (pe 4 luni cu prelungire 2 luni, conform legii) urmând ca în perioada următoare să derulăm la nivelul ministerului procedura de selecție a mandatelor de 4 ani. Numirea directorului general al AFDJ Galați este atributul consiliului de administrație, conform legii, nu al ministrului. 

Am spus întotdeauna oamenilor politici că pentru mine profesionalismul, competența și integritatea sunt principii nenegociabile. Nu m-am făcut neapărat simpatic, dar obiectivul meu este să livrez rezultate pentru oameni și asta se face doar pe criteriile menționate. Același mesaj l-am transmis conducătorilor instituțiilor din subordine, că au mână liberă să acționeze pe criterii de profesionalism, fără presiuni de vreun fel, dar că au și răspunderea care vine cu această libertate”, a precizat ministrul Cătălin Drulă 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.