Vicepreședinta Partidului Unității Naționale, Ana Guțu, a declarat joi, 10 iunie, în emisiunea Nataliei Morari de la TV8, că partidul său își propune să facă parte dintr-o coaliție guvernamentală pro-occidentală în urma alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie. În acest sens, Guțu a trecut în revistă principalele domenii în care PUN își dorește o reformă drastică.
"PUN nu își propune să fie în Opoziție, cum visează unii, pentru a face gălăgie și nimic altceva. PUN își dorește să fie parte a unei coaliții guvernamentale pro-occidentale, cu o agendă foarte clară de reforme, drastice în domeniul justiției, o reformă instituțională și inclusiv altele ce țin de componenta teritorial-administrativă, refacerea economică prin ajutorul pe care-l vom obține din România și UE. Ne propunem să fim la înălțimea acelor condiționalități pe care ni le-a formulat și UE atunci când ne-a oferit 600 de milioane de euro", a zis vicepreședinta PUN.
Întrebată dacă PUN s-ar putea afla după 11 iulie în aceeași coaliție cu blocul lui Renato Usatîi, Ana Guțu a exclus categoric această variantă, invocând ca motiv simpatia acestuia pentru dictatorul Aleksandr Lukashenko.
"PUN nu își vede rostul într-o coaliție cu partidul lui Renato Usatîi. Vă spun doar un singur motiv, care poate fi unul superficial, dar care contează pentru noi. Renato Usatîi a spus că-l admiră pe Lukashenko. Noi nu putem să mergem cu un partid al cărui lider admiră cel mai drastic regim din Belarus, care își bate joc de cetățenii săi, de jurnaliști, de libertatea de exprimare și care nu a abolit pedeapsa cu moartea", a mai precizat vicepreședinta PUN.
Vedeți video: