Socialistul Pavel Voicu a numit un nou șef la Inspectoratul Național de Securitate: Constantin Țurcanu, care anterior a fost condamnat penal pentru huliganism, după ce a snopit în bătaie un vecin.
Regimul Dodon se asigură că la alegerile din 11 iulie, poliția va tolera toate formele de fraudare pe care socialiștii, comunștii, dar și democrații le practică de ani de zile.
Jurnaliștii de la Timpul.md avertizează că transnistrenii vor fi aduși organizat, să-i mai asigure lui Dodon vreo 2 mandate, iar cumpărarea de voturi prin satele sărăcite va merge strună, așa cum s-a întâmplat deseori și în trecut.
Noul șef la INS, Consantin Țurcanu a lucrat în trecut la Serviciului Protecție Civilă și Situații Excepționale, iar după ce a fost condamnat pentru huliganism, în loc să fie dat afară din sistem, și-a găsit un loc călduț la Serviciul Protecţie Internă şi Anticorupţie al MAI.
Ce scria presa despre C. Țurcan (2014):
Un fost angajat al Serviciului Protecție Civilă și Situații Excepționale, condamnat pentru huliganism, după ce a bătut un vecin în scara blocului, în loc să fie sancționat desciplinar, a fost transferat la Serviciul Protecţie Internă şi Anticorupţie al MAI.
Constantin Țurcanu, în vârstă de 32 de ani, originar din localitatea Zorile, raionul Orhei, a fost condamnat de Judecătoria Buiucani pentru huliganism. Țurcanu l-a umplut se sânge pe un vecin de-al său, căruia i-a tras o bătaie soră cu moartea. Incidentul a avut loc în scara unui bloc de pe strada Calea Ieșilor din sectorul Buiucani al Capitalei, pe data de 29.06.2012 în jurul orei 13:00.
Chiar dacă avocatul inculpatului a atacat decizia judecătoriei Buiucani, la Curtea de Apel și la Curtea Supremă de Justiție, judecătorii au menținut condamnarea.
Martorii susțin că Țurcanu s-a năpustit asupra lui Bantuș, și i-a tras mai multe lovituri cu pumnii în cap, față și pe alte regiuni ale corpului și l-a amenințat că nu va mai avea liniște în curtea blocului unde locuia. Judecătoria Buiucani l-a pedepesit pe Țurcanu cu o amendă în mărime de 4000 lei, Curtea de Apel și Curtea Supremă de Justiție au menținut decizia instanței de fond.
Deschide.md a solicitat Ministerului Afacerilor Interne să precizeze motivele care au stat la baza transferului polițistului bătăuș la Serviciul Protecţie Internă şi Anticorupţie, teoretic unitatea de elită a MAI, în care ar trebui să activeze ofițeri fără pată.
Potrivit răspunsului oficial oferit de către colonelul de poliție Anatolie Postică, șef al SPIA MAI, Constantin Țurcanu, activează în cadrul Serviciului protecţie internă şi anticorupţie al MAI din 08 mai 2014, fiind angajat prin transfer din Serviciul Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale al MAI, la cererea personală. La acea dată, sentința în cazul Țurcanu era definitivă, după cum veți putea citi în decizia Curții Supreme de Justiție, mai jos.
În timpul angajării în cadrul Serviciului protecţie internă şi anticorupţie au fost respectate toate normele legislative care reglementează procedurile de personal şi de numire în funcţie.