Alegerile parlamentare din Republica Moldova: o afacere politică imposibilă fără Maia Sandu

Campania electorală din Republica Moldova, destul de anemică până în prezent, dincolo de câteva elemente de culoare, inconsistente, a început să se învioreze odată cu revenirea în dezbaterile publice a președintei Maia Sandu.

Sesizând, probabil, o oarecare lipsă de formă a partidului pro-prezidențial PAS, care ar urma să o sprijine în Parlament și, eventual, să compună Guvernul, președinta a redevenit activă, în încercarea de a compensa deficitul de notorietate și de vervă al foștilor ei colegi de partid. Era și de presupus că, având în vedere miza politică uriașă a acestor alegeri parlamentare, ea nu se va limita să contempleze spectacolul electoral.

Prezența Maiei Sandu la o ședință a Consiliului Superior al Magistraturii, urmată de declarații belicoase la adresa sistemului judecătoresc și a procuraturii, a transformat-o automat în subiect de dezbatere electorală. În timp ce PAS i-a preluat mesajele, susținându-i demersul de reformare a instituțiilor de drept și asumându-și astfel încă o dată agenda politică a președintei, adversarii ei au criticat-o într-un glas pentru ceea ce ei au numit ingerință în treburile justiției și activitate electorală incompatibilă cu funcția de președinte. Liderul PSRM, Igor Dodon, care pe vremea când ocupa această funcție nu s-a ferit să descindă când a vrut el la ședințele CSM, a comparat-o în acest context pe Maia Sandu cu președintele autocrat al Republicii Belarus, Aleksandr Lukașenko, dovedind încă o dată că simțul ridicolului nu este unul din punctele sale forte. Asupra Maiei Sandu s-au năpustit și alți foști demnitari care prin prestația lor au contribuit la izolarea internațională a Republicii Moldova, cum ar fi ex-premierul Pavel Filip. Și liderii unor organizații neguvernamentale au taxat-o public pentru acțiunile și declarațiile ei tranșante din ultima vreme. 

Judecând după aceste și alte reacții, s-ar părea că inamicii politici ai președintei erau nerăbdători în aceeași măsură ca și PAS ca aceasta să reapară în peisaj. Încă înainte ca Maia Sandu să iasă la rampă cu acțiunile și mesajele ce i se impută, Blocul PCRM-PSRM a dat semne că dorește să-i acorde o atenție specială. Socialiștii, secundați de comuniști, i-au făcut un întreg rechizitoriu, întins pe mai multe pagini, al primelor ei 6 luni de activitate în funcția de președinte, clamând că „Maia Sandu a îngenuncheat (sic!) țara străinilor”. Tocmai ei, al căror lider, Igor Dodon, a fost acuzat în permanență, cu destule temeiuri, de trădare a intereselor de stat ale Republicii Moldova în favoarea Federației Ruse.

Fără să vrea, socialiștii fac un serviciu forțelor pro-europene, prin nominalizarea Maiei Sandu ca țintă electorală. Mai întâi pentru că astfel ei distrag atenția publicului de la slăbiciunile concurenților lor direcți de la PAS, care încă se resimt după despărțirea formală de liderul și mentorul lor. Apoi, pentru că o nouă confruntare la scenă deschisă cu Maia Sandu le reduce dramatic șansele să se pună pe picioare, după cele două înfrângeri consecutive pe care aceasta le-a administrat lor și liderului lor: la alegerile prezidențiale de toamna trecută și în timpul recentei crize constituționale. Se poate vorbi deja despre un anumit complex de inferioritate pe care socialiștii l-au dezvoltat față de Maia Sandu, ei riscând să-și rupă dinții încă o dată punându-se în poară cu micuța președintă.

În plus, o reeditare a confruntării dintre Maia Sandu, ca locomotivă electorală nedeclarată a PAS, și tabăra reprezentată de Dodon, Voronin, Plahotniuc și Șor (ultimii doi trăgând încă sfori la Chișinău, chiar dacă de doi ani s-au refugiat peste hotare), ar produce în societatea moldovenească și în diaspora mobilizarea de care au nevoie forțele pro-europene pentru a fructifica la alegerile parlamentare oportunitatea de revenire a Republicii Moldova la modelul occidental de dezvoltare. 

Pentru majoritatea electoratului numele celor patru politicieni și afaceriști sunt cuvinte de ocară și se asociază cu tot ce s-a întâmplat mai rău în Republica Moldova în ultimii douăzeci de ani. La auzul acestor nume, cărora li se atribuie, pe bună dreptate, exodul populației, frauda bancară, distrugerea instituțiilor democratice și celelalte cataclisme prin care a trecut societatea moldovenească, activismul civic al cetățenilor revine la cote înalte.