AVERTISMENTUL lui Iurie Reniță: Fără o orientare externă clară, R.Moldova rămâne o gubernie rusească. UE și România sunt viitorul nostru!


AVERTISMENTUL lui Iurie Reniță: Fără o orientare externă clară, R.Moldova rămâne o gubernie rusească. UE și România sunt viitorul nostru!

Invitat în studiourile TVR Moldova, deputatul și diplomatul Iurie Reniță – candidat al Partidului Unității Naționale (PUN) la alegerile parlamentare – a explicat faptul că R.Moldova trebuie să-și stabilească în mod definitiv orientarea externă pro-europeană și pro-românească, altminteri, atrage atenția acesta, R.Moldova va rămâne o gubernie rusească izolată pe plan extern, ceea ce, de altfel, dorește și Kremlinul. 

„Republica Moldova trebuie să-şi stabilească odată pentru totdeauna o orientare clară, ce înseamnă UE, România şi ce înseamnă factorul euro-asiatic sau altul? Să se vadă de unde vine bunăstarea, stabilitatea şi prosperitatea”, a spus Iurie Reniţă, candidat PUN la alegerile parlamentare, în cadrul emisiunii ”Punctul pe Azi” de la postul TVR Moldova. 

Potrivit lui Iurie Reniţă, în Republica Moldova nu se poate face abstracţie de elementul geopolitic. 

„Cei care lansează astfel de mesaje nu sunt sinceri. Bunăstarea şi democraţia vin din UE, vin din proiectele de anvergură din România şi nu vin din Rusia, sau din însoritele Uzbekistan sau Tadjikistan”, a spus deputatul Iurie Reniţă.

Acesta a menţionat că factorul social este unul important în campania electorală, dar Republica Moldova nu a putut promova aspecte strategice importante în domeniul diplomaţiei pentru a nu deranja Federaţia Rusă. 

„Nu trebuie să ne deranjeze şi să spunem lucrurilor sincer, pe nume. Da, Federaţia Rusă trebuie să fie un partener egal şi, în baza dreptului internaţional şi al respectului reciproc, să nu ne trateze la nivelul unei gubernii. Dacă alţii văd doar aspectul social în campania electorală, aceştia trişează. Fără a stabili orientarea clară europeană şi românească a Republicii Moldova, atunci vom rămâne în aceeaşi mocirlă politică, economică, socială. Trebuie să spunem ferm. UE şi România sunt viitorul nostru”, a spus deputatul Iurie Reniţă.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.