Curtea de Conturi a publicat un document (pe care-l puteți accesa complet AICI) conform căruia a sesizat DNA în legătură cu eventuale nereguli privind o serie de achiziții făcute anul trecut de Ministerul Sănătății, pe vremea când era condus de penelistul Nelu Tătaru. De asemenea, au fost reclamate nereguli în legătură cu achizițiile efectuate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, aflat în subordinea Departamentului pentru Situații de Urgență, instituție condusă de Raed Arafat. În cazul IGSU prejudiciul este estimat la peste 15 milioane de lei, în timp ce în privința Ministerului Sănătății e vorba despre un prejudiciu estimat la suma de peste 2,8 milioane de lei.
Curtea de Conturi a reclamat, de asemenea, și Compania Națională Unifarm, atât la DNA, cât și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, prejudiciul total fiind estimat la 320 de milioane de lei.
Vedeți lista infracțiunilor semnalate de Curtea de Conturi:
Sesizările au fost anunțate public acum de Curtea de Conturi, însă au la bază un raport publicat de instituție în vara anului trecut, intitulat "Gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgență". De pildă, ceea ce se reclamă în privința Ministerului Sănătății este că ar fi făcut achiziții directe pentru truse de detecție COVID-19, truse de recoltare și transport, monitoare semne vitale și modul cardiac, paturi ATI, ventilatoare ATI de aproape 1,7 milioane de lei.
Reiterăm că procurorul-șef al DNA, Crin Bologa, a declarat la Europa FM că procurorii anticorupție mai au în lucru în prezent 94 de dosare care au legătură cu achizițiile din pandemie, după ce 8 au fost deja trimise instanțelor de judecată.
"Am rămas în anchetă în prezent un număr de 94 de dosare iar 8 dosare au fost trimise în judecată, atât cele cu Unifarm-ul, dar am mai avut și la Brașov de boli infecțioase din Brașov, dar și de la Sfântu Gheorghe. În celelalte 94 de cauze, unele dintre dosarele noastre vor fi finalizate în perioada următoare, am încercat să indisponibilizăm bunuri în vederea recuperării prejudiciului, prejudiciul se ridică la nivelul zecilor de milioane, cel puțin, de euro", a precizat Bologa.