„Vedeta” bisericească a ultimului an, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, cel care și-a creat o aură de disident prin nerespectarea restricțiilor pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, îndemânând credincioșii să procedeze la fel, este aspru criticată de șeful său pe linie ierarhică, Patriarhul Daniel, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
Potrivit unui document consultat și publicat de G4media, conducerea BOR îi refuză arhiepiscolului Teodosie, fost turnător la Securitate sub numele conspirativ „Mache”, avansarea solicitată de acesta și transformarea în mitropolit, precizând că acesta dorește transformarea Arhiepiscopiei Tomisului în mitropolie dintr-o ”ambiție personală”, fără ca toate condițiile statutare necesare pentru o astfel de avansare să fie îndeplinite. Teodosie ceruse ridicarea în grad printr-o adresă din 18 februarie 2021.
În plus, decizia oficială de respingere cuprinde și referiri la comportamentul lui Teodosie, atât cel public, cât și cel din interiorul bisericii.
„Solicitarea transmisă la Patriarhia Română de către Arhiepiscopia Tomisului este insuficient argumentată, deoarece ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de mitropolie nu constituie o necesitate misionară, actuală, ci mai degrabă o ambiție personală a Chiriarhului său”, se arată în documentul consultat de G4media și care poate fi lecturată integral AICI.
”Deși, în mod frecvent, Arhiepiscopia Tomisului creează notă discordantă, sfidând recomandările și dispozițiile Patriarhiei Române, totuși solicită Patriarhiei Române ridicarea Arhiepiscopiei la rangul de mitropolie. În Arhiepiscopia Tomisului, normele statutare, cele regulamentare și hotărârile Sfântului Sinod sunt încălcate adesea prin: hirotonia unor teologi din alte eparhii fără ca aceștia să fi prezentat documentele de ieșire canonică din eparhia de care aparțin, admiterea la doctorat a unor candidați cu note sub 8,5, primirea preoților și monahilor din alte eparhii fără acordul chiriarhului eparhiilor respective etc”, mai precizează documentul trimis lui Teodosie de cancelaria Sfântului Sinod ”din încredințarea” Patriarhului Daniel.
Patriarhia arată că Arhiepiscopia Tomisului are, de asemenea, ”probleme de natură administrativă, economică, de disciplină canonică și educațională” și arată că o parte dintre acestea au fost discutate în ședința Sfântului Sinod (organismul colectiv de conducere al BOR) din 25 februarie. Documentul arată că unele inițiative al Arhiepiscopiei Tomisului din perioada pandemiei „au creat discuții aprinse în media și au adus deservicii de imagine Bisericii Ortodoxe, mai ales că au fost însoțite de o atitudine provocatoare, de lipsă de tact pastoral și de comunicarea deficitară cu autoritatea bisericească superioară, fapt care exprimă un duh de indisciplină și de răzvrătire”.
Arhiepiscopiei Tomisului i se amintește și faptul că are „mari datorii financiare față de Patriarhia Română, pe care nu le-a achitat, deși au fost trimise mai multe notificări de plată”. Ar fi vorba despre facturi vechi din 2016, în valoare de 468.822 de lei către Patriarhie, fiind dată ca exemplu datoria față de Tipografia Cărților Bisericești.
Conflictul mocnit dintre Patriarhie și ÎPS Teodosie, care acum este clarificat în termeni cât de poate de duri de Patriarhie, nu are deci legătură doar cu comportamentul arhiepiscopului Tomisului din perioada pandemiei când a ales să adopte o atitudine sfidătoare la adresa autorităților și implicit la superiorilor săi.
Podul a relatat în decembrie 2020, în exclusivitate, cum BOR l-a lăsat pe „Mache” fără mănăstirea cu hotel și SPA de fițe de la Dorna Arini, Suceava, care a fost scoasă de sub jurisdicția și coordonarea acestuia de noul arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, succesorul defunctului ÎPS Pimen.
Podul: „E de-a dreptul imposibil ca această decizie să fi fost luată fără permisiunea explicită a Patriarhului Daniel – să nu uităm un aspect care spune totul: Calinic Botoșăneanul a fost mâna dreaptă a Patriarhului ani de zile, la Iași. Pe de altă parte, potrivit regulamentelor și cutumelor interne, Teodosie ar fi putut contesta decizia la Patriarhie, dar, potrivit informațiilor noastre, încă nu a făcut-o, semn că știe prea bine că nu ar avea sorți de izbândă și, probabil, nici nu intenționează să îi dea satisfacție Patriarhului Daniel, cu care se află într-un vechi conflict. Conflict care, de regulă, se desfășoară în spatele ușilor închise, sau prin decizii de factura celei de mai sus.
Surse din interiorul BOR susțin că, finalmente, Patriarhul Daniel a ajuns la limita răbdării în ceea ce-l privește pe Teodosie (exponentul unei facțiuni rusofile), mai cu seamă după ce acesta s-a dat în spectacol de-a lungul întregului an, nesocotind directivele Patriarhiei și pretându-se la evidente jocuri politice. Bomboana de pe colivă a survenit în preludiul alegerilor parlamentare, când un grup apropiat de AUR a început să strângă semnături pentru numirea lui în poziția de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, în locul lui Daniel. Firește, nu există o astfel de procedură în interiorul BOR, și probabil că nici nu va exista vreodată, dar scopul a fost acela de a enerva Patriarhia, și iată că a reușit. Decizia scoaterii mănăstirii de la Dorna Arini de sub controlul lui Teodosie trebuie înțeleasă în această logică a războiului intern”. (articolul poate fi citit integral AICI)