Diaspora

nu este ceea ce ne imaginăm stând în Țară. Concret, diaspora

- nu este o altă Românie, translatată, ci doar formată din români, mulți, ajunși în alte țări, societăți și culturi;

- nu este nici măcar o prelungire a României, ci o întâlnire a acesteia cu alte tradiții, dar și cu rezerve și prejudecăți, chiar cu animozități;

- nu este o simplă aventură, ci o inedită suprafață de contact a Țării noastre cu restul lumii, ceva care până acum s-a petrecut exclusiv la nivel de elite;

- nu este automat o ambasadă a românității, câtă vreme mulți vor să își facă “scăpată” urma, începând cu numele pe care le dau copiilor născuți aici;

- nu este doar o sursă de bani pentru cei de acasă, ci inclusiv una de suferință, umilință, muncă grea, nedreptate și abuz;

- nu este o alternativă la România, ci o soluție de moment pentru alegerea căreia sunt, la propriu, vinovați toți guvernanții noștri de până acum;

- nu este, în consecință, destinația finală, mulți dorind, inclusiv cu lacrimi în ochi, să revină acasă, acolo unde nu trebuie să se scuze că există;

- nu este însă nici doar masa de exploatați pe șantiere și în cămine de bătrâni, ci inclusiv șansă de excelență academică și profesională;

- nu este Raiul pe pământ, ci, de la o țară la alta, reprezintă un plus de organizare și de siguranță, adică ceea ce nu oferă încă România;

- nu este neaparat laboratorul viitorilor români integrați mondiali, ci, din păcate, bazinul viitorilor nemți, spanioli și americani de origine română;

- nu este, pe scurt, idealul, ci paranteza biografică a celor care, dezamăgiți, nu am mai avut răbdare să își vadă Țara prosperă și teafără.

Pe românii din diaspora nu trebuie să îi invidiem și cu atât mai puțin să îi disprețuim, nu avem voie să îi considerăm cetățeni de mâna a doua și nici să îi împiedicăm, perfid, să vină de Crăciun și de Paști să își vadă familia și să aprindă lumânări la mormintele înaintașilor. Românii din diaspora nu trebuie să devină minge electorală și nici masă de manevră, tocmai pentru că din pricina distanței geografice, percepția este diferită și votul mult mai subiectiv decât ne putem imagina. Fiind prima noastră experiență istorică de asemenea anvergură, diaspora românească actuală trebuie tratată cu atenție, curiozitate și nădejde. Da, nădejdea că, întorși unii dintre ei, acum sau mai târziu, ar putea face mai mult bine decât răul din cauza căruia au plecat.

Sus să avem inimile!