Preşedintele Klaus Iohannis şi omologul polonez, Andrzej Duda, au fost prezenţi, marţi, 11 mai, în comuna Smârdan, judeţul Galaţi, la exerciţiul militar multinaţional "Justice Sword 21". În cadrul exercițiului militar, Polonia a participat cu forţele şi mijloacele tehnice desfăşurate în ţara noastră în cadrul Prezenţei Adaptate de pe Flancul Estic aliat, din structurile Brigăzii multinaţionale NATO de la Craiova. Exerciţiul a avut ca obiectiv verificarea capacităţii structurilor participante de a executa acţiunile şi măsurile stabilite prin documentele de planificare şi modul de realizare a sprijinului acordat de România pentru forţele şi echipamentele militare care tranzitează teritoriul naţional.
În toate fazele și etapele exercițiului Justice Sword 21 sunt implicați peste 2.000 de militari și sunt folosite aproximativ 500 de mijloace de luptă. "Justice Sword 21" face parte din complexul de exerciții de mare amploare "Dacia 21" desfășurat de Armata României și este un exercițiu tactic întrunit cu trageri reale (LIVEX), executat de Brigada 282 Blindată "Unirea Principatelor", în perioada 04-19.05.2021, pentru verificarea capacității de reacție și de luptă a marii unități, ca structură inclusă în pachetul unic de forțe pus la dispoziția NATO.
La finalul participării la exercițiul militar multinațional "Justice Sword 21", președintele României, Klaus Iohannis, a susținut o declarație de presă comună cu președintele Republicii Polone, Andrzej Duda. Klaus Iohannis a ținut să sublinieze că pregătirile militare care se fac au un scop de întărire a capacității defensive.
Klaus Iohannis: "Tocmai s-a încheiat un exercițiu la care am asistat împreună cu Președintele polonez, domnul Andrzej Duda. Este foarte important pentru noi să participăm la astfel de exerciții, ca să încurajăm forțele noastre care lucrează împreună.
Am asistat împreună și cu dumneavoastră la acest exercițiu. Ați observat, cu siguranță, că astăzi, în exercițiu, au fost forțe din România și forțe din Polonia. Soldații polonezi sunt cei care au venit să facă parte din Brigada Multinațională. Este extrem de important să aibă loc astfel de exerciții, pentru a verifica și pentru a crește gradul de interoperabilitate, adică să lucreze bine împreună, să se cunoască reciproc, să învețe cum să se conecteze unii cu ceilalți și să fie capabili să execute împreună misiuni de luptă.
Când vorbim despre misiuni de luptă, trebuie să fiu foarte clar aici: noi ne pregătim pentru misiuni de luptă de apărare! Este, pentru noi, pe Flancul Estic al NATO, extrem de important să avem forțe bine antrenate, bine pregătite pentru apărare. Noi ne pregătim pentru apărare pe Flancul Estic.
Ieri am condus împreună un Summit al Formatului București 9, am discutat în pregătirea Summitului NATO care va avea loc peste o lună de zile și, împreună cu domnul Președinte, am dorit astăzi să venim și să vedem cum se pregătesc în teren oamenii noștri.
Sunt impresionat, exercițiul a funcționat foarte bine și îi felicit pe toți!".
De asemenea, preşedintele Andrzej Duda şi-a exprimat speranţa că astfel de exerciţii vor fi organizate şi în Polonia, informează Agerpres. Totodată, președintele Poloniei a punctat buna cooperare dintre soldații români și soldații polonezi.
Andrzej Duda: "Astăzi în Poligonul de la Smârdan am urmărit exerciţii practice care demonstrează cum pot lucra împreună şi subliniez împreună soldaţii noştri pentru că la acest exerciţiu au participat şi soldaţi români şi soldaţi polonezi, polonezi din cadrul misiunii aliate care staţionează aici în România. (...) Mă bucură foarte mult că există această ocazie de exerciţii comune, de demonstraţii comune. Este foarte important şi pentru soldaţii noştri şi pentru soldaţii români că se pot vedea şi pot lucra împreună cu colegii lor. Este, de asemenea, o ocazie de a vedea şi tehnica militară de care dispun cele două armate, de a vedea că suntem foarte bine pregătiţi, suntem în curs de modernizare şi ne bucură acest proces de modernizare. Am vorbit şi cu domnul preşedinte şi ieri despre aceste activităţi care sunt în derulare. Vedem astfel că devenim tot mai compatibili cu aliaţii noştri, chiar şi cu SUA. Mă bucură foarte mult faptul că putem face aceste exerciţii împreună".