"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Partidele neo-sovietice au ținut prim-planul începutului de campanie electorală în Republica Moldova, arătându-se mai active decât cele de dreapta, care au părut mai preocupate de strategii, decât de acțiuni.
Mai întâi Renato Usatîi, un politician populist cu rădăcini tenebroase, departe de a fi elucidate până la capăt, în Federația Rusă, s-a grăbit să anunțe crearea unui bloc electoral care-i va purta numele, în tandem disproporționat cu un partid obscur, cunoscut doar după câteva ieșiri anti-românești ale liderului său, Emil Ciobu. Utilitatea lui Ciobu decurge nu doar din aflarea sa „la număr” în această construcție, care se vrea mai de anvergură decât un simplu partid, dar și din profilul său moldovenist.
Usatîi, intrat de câțiva ani în dizgrația unor cercuri potente de la Moscova, are nevoie de asemenea parteneri pentru a-și potoli contestatarii de pe stânga care-l învinuiesc că face jocul partidelor pro-europene. La urma urmei, partidul lui Ciobu are denumirea de „Родина” (Patria), iar când patria e în primejdie (în cazul de față: când începe să iasă de sub influența Rusiei), se prezumă că poporul trebuie să se ridice în apărarea ei. Bardul rus Vladimir Vîsoțki exprimase această pregătire interioară de luptă a rușilor într-un vers consacrat războiului: „Если Родина в опасности - значит, всем идти на фронт” (Dacă Patria e-n primejdie, cu toții trebuie să mergem pe front). Atitudinea tradițional ostilă față de Occident a devenit în ultimul deceniu politică de stat pentru demnitarii din Federația Rusă, nefiind de mirare că se regăsește cu o intensitate sporită în frazeologia clonelor lor moldovenești.
Competiția dintre partidele pro-rusești ia uneori forma și unei asemenea dezbateri, în care concurenții își revendică un plus de atașament față de Rusia, acuzându-se reciproc de abandonarea angajamentelor ideologice clasice, cum ar fi promovarea limbii ruse în Republica Moldova. E puțin probabil că această retorică țintește strict electoratul filo-rus, fiind destinată, cel mai curând, și decidenților de la Moscova care sprijină pe diferite căi grupurile politice de această orientare din Republica Moldova. Susținerea (una nu totdeauna vizibilă) din partea fostului centru imperial, pentru un partid sau altul de la Chișinău, a cântărit de multe ori în mod decisiv în confruntările politice locale. Ascensiunea lui Igor Dodon, de exemplu, a coincis cu răspândirea pe toate gardurile a unui panou în care acesta apare alături de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, sub ochii aproape umezi de emoție ai Zinaidei Greceanîi, protectoarea lui Dodon.
Întâmplător sau nu, pe același leitmotiv, de apărare a Patriei, se produce în aceste zile apropierea nesperată dintre Dodon și Vladimir Voronin. Dușmănia dintre ce doi era de notorietate până nu demult. Bătrânul comunist, care în anii săi de președinție l-a „descoperit” și l-a promovat pe Dodon, își făcuse la un moment dat din batjocorirea acestuia un scop al vieții, părând de neconsolat din cauza trădării lui Dodon, acum un deceniu. Una din cele mai nevinovate afirmații ale lui Voronin despre ucenicul său a fost că acesta „nu merită nici titlul de măgar de onoare al Găgăuziei”.
Acum, pe motiv că „țara e în pericol!” și că „trebuie salvată”, cei doi foști tovarăși au revenit la sentimente mai bune unul față de altul, fiind tentați să creeze împreună un bloc electoral. În realitate, ei sunt constrânși de împrejurări mult mai prozaice: Partidul Comuniștilor, deținut practic pe persoană fizică de Voronin, este o umbră a ceea ce a fost odată și era pe cale de dispariție, iar Partidul Socialiștilor se află de mai multe luni în cădere liberă. Ca să devieze atenția publicului de la incapacitatea lor de a oferi bunăstare cetățenilor și, mai ales, ca să facă uitată corupția care le-a adus decăderea, cei doi profitori ai sentimentelor neo-sovietice au ales să recurgă din nou la agitarea unor sperietori de origine sovietică, tot mai puțin convingătoare în societatea moldovenească.
Ziua de 9 mai („a Europei” în vestul continentului și „a Victoriei” în Rusia și în raza sa de influență) a reprezentat o ocazie ideală pentru ei de a-și profila una din temele de campanie care, în mod deloc surprinzător, se rezumă la o atitudine anti-occidentală inflexibilă, de inspirație rusească.
Nevoiți să se mulțumească în ultima vreme cu rolul de lideri tot mai marginali și nefrecventabili, Voronin și Dodon nu și-au dat rând să defileze prin centrul Chișinăului, alături de simpatizanții lor, glorificând, în fâlfâit de steaguri roșii și negru-portocalii, „eliberarea Moldovei” de către Armata Roșie. Etalând o atitudine superioară față de adepții Zilei Europei, parcă mai afectată decât în anii trecuți, comuniștii și socialiștii au reușit să nu se deosebească unii de alții și să creeze o atmosferă sovietică în capitală.
Șansa lor, ca și a altor partide care parazitează pe ideile care le vin dinspre Est, unele sigilate în valize diplomatice, este să mențină această atmosferă, în scop de intimidare a electoratului, până la 11 iulie, data scrutinului parlamentar. Ceea ce, la mijlocul unui anotimp cunoscut pentru caracterul său efemer, nu va fi la fel de simplu ca pe 9 mai.
