Omul de afaceri Doru Dumitru Bertea, cunoscut medic stomatolog, s-a spânzurat duminică seară, relatează presa brașoveană. Oamenii legii au fost alertați de familie și de vecini. El era cercetat în două dosare penale de către procurorii DNA pentru dare de mită. Fostul șef al Casei de Asigurări de Sănătate Brașov se afla în arest la domiciliu. Doru Bertea era tatăl Ancăi Bertea, fosta șefă a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov, demisionară chiar la începutul pandemiei de coronavirus.
Potrivit newsbv.ro, procurorii DNA au anchetat achizițiile de echipament medical realizate în spitalele COVID din Odorheiul Secuiesc și Brașov. Cercetările au fost la un pas de a fi zădărnicite chiar de șeful Biroului de Operațiuni Speciale din Brașov.
Ofițerul Emanoil Mirică vindea celor vizați de procurori informații extrase din dosarele anchetatorilor. Sursa citată mai scrie că, la fiecare întâlnire, șeful Brigăzii Operațiuni Speciale Brașov îl informa pe Bertea cu privire la mersul anchetei. În septembrie i-a comunicat ce activități a întreprins în dosar și l-a asigurat că s-au rezumat doar la supravegherea unora dintre persoanele cercetate, printre care Kadas Iluna Marius Andrei. Acesta din urmă nu a mai luat direct legătura cu Bertea, ci i-a transmis solicitări doar intermediul lui Marius Cristian Popa.
Pe 21 septembrie au apărut, susține presa locală, și spăgile în valoare de 25.000 de euro, în cazul încheierii frauduloase a contractului - SC Chantel Sante SRL cu Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov -, având ca obiect un robot pentru dezinfecția cu ultraviolete a mediului în valoare de 949.620 lei (cu TVA).
„Bertea Dumitru Doru i-a remis tot lui Popa Marius Cristian cea mai mare parte a foloaselor necuvenite stabilite cu ocazia înțelegerii inițiale (15.000 euro, în contextul în care anterior le mai dăduse celor doi câte 5.000 euro), după ce acesta din urmă a insistat în mod repetat, dându-i de înțeles că și Kadas Iluna Marius Andrei este nemulțumit că nu și-a încasat banii mai repede.”, spun surse judiciare pentru newsbv.ro.
În aceeași zi, Bertea i-a cerut lui Popa să confirme – „prin încheierea unui înscris” – că a primit suma respectivă.