La început a fost virusul (cronologie)


La început a fost virusul (cronologie)

apoi, pe etape:

- panică reținută, amânări decizionale;

- starea este declarată ca fiind pandemică;

- de la țară la alta, se iau măsuri de protecție preventivă;

- carantinarea lovește, fără excepții, tot mecanismul social;

- de la țară la alta, se modifică bazele legale;

- vehicolul digital se interpune între persoană și colectiv;

- posibilitățile de evaziune emoțională și geografică se reduc;

- fiecare este surprins în mediul din care nu are voie să iasă;

- iarăși, digitalul devine pedagog mondial și chiar medic;

- statisticile zilnice, cu aproximațiile inerente, devin mantră;

- politicienii se ascund în spatele specialiștilor;

- se practică un du-te-vino de măsuri, relaxări și limitări;

- media ne arată imagini groaznice;

- spitalul devine noua scenă a politicii;

- mulți semeni mor, la propriu, cu diagnosticul nou;

- morții de non-virus sunt ignorați, nefiind utili;

- specularea fricii de moarte atinge cote inimaginabile;

- membrii aceleiași familii se evită, înfricoșați;

- apar și voci vehemente care contestă narativul virusologic;

- conspiraționismul cunoaște vârsta sa de aur;

- virusul devine instrument politic, pro sau contra;

- specialiștii revin, anunțând un remediu;

- capitalismul soluțiilor se cuplează cu disputele geopolitice;

- statele varsă sume colosale, inflația întârziind pentru moment;

- în acest timp, viața socială continuă să se usuce;

- iarăși, media devine parte a depresiei;

- rezultatul inevitabil: polarizarea social-politic-culturală;

- noul front: vitalism versus pronie, sănătate versus moarte;

- zăpăceli: unii văd în nepurtarea măștii un crez religios;

- jandarmerism: privirile critice, dacă strănuți (pe sub mască);

- limitarea drepturilor fundamentale devine realitate;

- pașaportul medical - dacă ai fost vaccinat - se aplică;

- familii și destine, cel pentru un an, se îngheață;

- cei vaccinați au drepturi suplimentare, ca eroii de război;

- cei nevaccinați trebuie, rușinați, să stea mai departe acasă;

- anunțarea încetării pandemiei va fi sinonimă cu anunțul apusului unei lumii pe care, între viruși și bacterii, o știam până acum. 

La sfârșit a fost neputința. Necredința. Nesperanța. 

P.S. Aceasta este o reconstrucție cronologică. Nu am avut la îndemână originalul.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.