Pentru socialiștii pro-ruși, Curtea Constituțională a devenit „Cartagina care trebuie distrusă”


Pentru socialiștii pro-ruși, Curtea Constituțională a devenit „Cartagina care trebuie distrusă”

Prin atacul impardonabil asupra Curții Constituționale, socialiștii moldoveni au încercat nu numai să-și salveze pielea, ei putând deveni după iminentele alegeri anticipate un partid marginal și irelevant, dar și să zdruncine, la plecare, arhitectura și așa firavă a statului pe care l-au preamărit câtă vreme s-au aflat la putere.

Curtea Constituțională de la Chișinău a fost în ultimele luni un veritabil pilon al democrației și dreptății, judecând netulburată în spiritul legii sesizările pe care le-a admis pe rol și rezistând cu tărie în fața influențelor externe. În comparație cu instanțele de drept comun, procuratura și alte structuri juridice anchilozate și corupte, trupa condusă de Domnica Manole a reprezentat excepția de la regulă, conturând un nou model de instituție publică. O asemenea „pasăre rară” este dovada viabilității în Republica Moldova a tiparului european de comportament public și o pildă pentru celelalte organizații din sistem. Mai mult, prestația CC a fost un semnal pentru partenerii externi – UE și SUA, în primul rând – că Republica Moldova este recuperabilă din punct de vedere democratic, că elitele locale încep să-și revină din nebunia și șocul care le-a cuprins după jaful bancar din 2014.

De aceea, potrivit logicii socialiștilor, „Cartagina trebuie distrusă”!

Independența cu care a acționat până acum Înalta Curte este pentru ei una prevestitoare de rele. În viitoarele confruntări politice, în care socialiștii mai speră să aibă un rol de seamă și un cuvânt de spus, cu asemenea judecători ei nu vor putea câștiga decât în luptă dreaptă, ceea ce nu le prea stă în fire. E greu de crezut că această Curte va tolera metodele de mită electorală pe care le-au exersat „cu succes” oamenii lui Dodon, Șor și Plahotniuc la ultimele scrutine. E de văzut dacă CC va valida în viitor, ca și altă dată, mandatele de deputat obținute prin fraudă.

În general, un stat robust, cu instituții independente, ar fi un mediu ostil pentru majoritatea pro-rusă și oligarhică din Parlament. Și, dimpotrivă, o republică nesigură, încurcată în jocuri politice provinciale, contradictorie și speriată de diverse himere care se lansează în spațiul public, ar fi exact pe placul ei, dar mai ales pe gustul tutorilor săi de la Moscova. După cum se vede dintr-o parte, misiunea lui Igor Dodon constă în menținerea impresiei că Republica Moldova este un stat cu o organizare socială primitivă și cu mari probleme de sistem. Perorând în neștire împotriva CC și asmuțându-și deputații împotriva judecătorilor independenți, Dodon atentează la valoarea sacră a instituției, sugerează în mod fals că aceasta are proprietăți variabile, care pot fi puse la îndoială.

Văzându-și compromise visurile de mărire, socialiștii și aliații lor de strânsură sunt gata să arunce în aer tot ce rămâne în urma lor, comportându-se de parcă li s-au activat cipurile de autodistrugere care li s-au implantat atunci când au fost creați. Incapabili să se mențină pe o linie de plutire în condiții legale, ei aleg, pe ultima sută de metri a guvernării lor, să submineze tot ce poate reprezenta în Republica Moldova un punct de plecare către normalitate.

Preferând dezordinea în locul ordinii constituționale, socialiștii au riscat să-și calce în picioare până și renumele de „stataliști”, care le-a revenit prin moștenire de la înaintașii lor comuniști și agrarieni. Atașamentul lor afișat pentru ideea de statalitate, folosită în dauna deschiderii Republicii Moldova spre România și Occident, „pentru a ne apăra suveranitatea”, îi obliga pe Dodon și oamenii lui la mai mult respect pentru una din instituțiile cheie din sistemul politico-administrativ al Republicii Moldova, Curtea Constituțională.

După ce și-au dat definitiv arama pe față, comportându-se sfidător în raport cu conveniențele sociale și democratice, PSRM sau, cel puțin, artizanii concreți ai puciului de vinerea trecută, trebuie puși la respect și penalizați. Îngăduința excesivă folosită în asemenea cazuri naște monștri, după cum am văzut cu toții.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.