EXCLUSIV Iadul din lagărul de exterminare de la Baia Sprie. Deținuții trudeau în minele de plumb, goi sub un duș de apă acidă. Asasinarea preotului Radu Șerban. Regretatul Ion Radu, martor neîmblânzit al genocidului comunist

Fiindcă a inițiat o organizație anticomunistă, tânărul Ion Radu a fost arestat în august 1952. Avea să fie torturat cu sălbăticie de Securitate și condamnat, în urma unui proces-mascaradă, la 10 ani de temniță grea și muncă silnică. Însă urma să execute nu mai puțin de 11 ani și 7 luni, trecând prin Jilava, minele de plumb de la Baia Sprie și Cavnic, penitenciarele Oradea, Aiud, Lugoj, Baia Mare și Gherla, dar și prin lagărele de exterminare de la Salcia, Stoenești, Periprava și Strâmba, unde calvarul detenției atinge culmi ale cruzimii. 

La Aiud, sub îndrumarea bătrânului profesor Emil Nicolau, a învățat limba engleză. Peste un noian de ani, Ion Radu a devenit profesor și avea să publice două manuale de limba engleză. A fost supravegheat și hărțuit de Securitate până în decembrie ꞌ89. 

Ion Radu a fost președinte al AFDPR București. A plecat la Domnul în 2020. A reprezentat întreaga viață o pildă de curaj, demnitate și rezistență anticomunistă. În caniculara vara a lui 2012, domnul Ion Radu mi-a făcut onoarea de a-mi acorda un amplu interviu, pe care îl puteți citi în integralitate AICI. 

În acest articol, Podul.ro vă prezintă fragmentele în care osânditul de odinioară relatează perioada petrecută în iadul minelor de plumb de la Baia Sprie, lagăr comunist de exterminare unde deținuții politici erau obligați să trudească în străfundurile pământului, goi sub un duș de apă acidă, în cele mai inumane condiții. Acolo, în galeriile morții, Ion Radu află cum fusese asasinat preotul Radu Șerban, care refuzase să coboare în măruntaiele pământului. Tot la Baia Sprie, Ion Radu și un camard de-al său îl stâlcesc în bătaie pe unul dintre turnătorii coloniei, motiv pentru care sunt aruncați la izolare, într-un beci cu apă pe jos. Vă prezentăm fragmentele amintite: 

Răzvan Gheorghe: Unde ați fost repartizat de la Jilava?

Ion Radu: Într-o dimineață mi-am auzit numele pe o listă citită de caraliu. Celor strigați ni s-a adus hrană rece – o felie de slănină foarte sărată, o grămăjoară de marmeladă și pâine aproximativ 300 de grame. Am fost transportați la gară și băgați într-un vagon-dubă, unde am stat într-o înghesuială cumplită, ca niște animale duse la abator; ne făceam nevoile printr-o gaură. În următoarea noapte am ajuns la mina de plumb de la Baia-Sprie. În acest lagăr erau patru barăci: trei aveau câte patru dormitoare și două camere mici, iar a patra adăpostea bucătăria și o sală de mese. Noi – cei aduși de la Jilava – am intrat în mină după o săptămână.

Asasinarea preotului Radu Şerban

Cu această ocazie aveam să aflu cum fusese împușcat părintele Radu Șerban, care a refuzat să coboare în iadul din măruntaiele pământului. Comandantul coloniei era Szabo Zoltan, iar ofițerul politic era unul Alexandru, acesta din urmă fiind unul dintre cei care au planificat asasinarea părintelui: l-a trimis să adune niște gunoaie aflate în apropierea gardurilor de sârmă ghimpată, moment în care a fost împușcat mortal, la comandă, de gardianul aflat în „ciuperca” (turnul de pază – n. red.) lagărului, pe motiv că ar fi încercat să evadeze, ceea ce era o minciună. 

În perioada în care am stat acolo, la Baia Sprie se găseau doi turnători notorii: Petrescu și Șteanță Dumitru. La intrarea în mină ni s-a dat o cască, o pereche de cizme de cauciuc, o salopetă, un costum de zeghe, două cămăși, izmene și un săpun moale care se consuma imediat; aveam lămpi cu carbid. La început, am fost repartizat ca ajutor de perforator la deținutul Gioga „Parizianu”, care venise cu primul lot la Baia Sprie.

Goi sub un duș cu apă acidă

Locul nostru de muncă a fost Orizontul 10, în străfundul pământului, unde era foarte cald și lucram în pielea goală. Apa, care se infiltra prin rocă, devenea acidă și, tot curgând peste noi, ne mânca pielea de nu mai puteam, iar picioarele stăteau în supa din cizme până ieșeam din mină. Mulți dintre noi am făcut, între degetele de la picioare, micoze de care nu am scăpat nici până în ziua de astăzi. Eu mă confrunt cu această problemă și în prezent, numeroasele tratamente nu au avut nici cel mai mic rezultat. 

Condițiile erau puțin spus groaznice. Din cauza lipsei de aer oboseam foarte repede. Dacă în rocă se găsea cuarț, care e foarte dur, sfredelul se uza și trebuia schimbat. Eram cât se poate de atenți, pentru că puteam întâlni găuri neexplodate și, dacă nimeream dinamita, am fi declanșat o explozie nimicitoare. Chinul ne sleia de puteri. Norma cotidiană consta într-un anumit număr de vagoane de minereu, care s-ar fi realizat foarte greu chiar şi de minerii profesionişti. Din pricina gazelor acumulate în subteran, nici măcar nu mai aveam poftă de mâncare. Dar, oricum, nu prea aveam ce să mâncăm. Mâncarea era o mizerie.

Răzvan Gheorghe: Știu că ați fost trimis la izolare. Care a fost motivul?

Ion Radu:  Într-o după-amiază, un băiat din lotul meu s-a luat la harță cu un alt deținut, cunoscut ca turnător venal. Când ma văzut, prietenul meu - la  Stelian Bădescu  mă refer - a prins mai mult curaj și, împreună, i-am tras o bătaie zdravănă acelui ticălos care mai vindecă colegii de suferință. Bineînțeles că am fost reclamați degrabă. Caraliii ne-au dus la temniță, care se află într-o clădire veche din cărămidă și fără ferestre. Acolo, fiind principalul reclamat, Stelian a primit o bătaie zdravănă, iar eu am scăpat nealtoit ca prin minune, deși pe el l-au umplut de sânge. În temniță era apă pe jos, așa că ne-am fâțâit într-o noapte, ca să nu răcim la plămâni. Dimineață, când ne-a condus în sala de mese, caraliul ne-a amenințat că datele viitoare nu vor rămâne oasele acolo.

Citiți întregul interviu AICI.