13 ani fără Monica Lovinescu. Și un secol de la nașterea lui Virgil Ierunca. Scriitorul și teologul Cristian Bădiliță: ”Dumnezeu, în care nu credeau (cu toate că își doreau), să-i îmbrățișeze pe lumea cealaltă!”

Scriitorul, teologul și traducătorul Cristian Bădiliță amintește, pe pagina de Facebook a domniei sale, că marți 20 aprilie se împlinesc 13 ani de la moartea regretatei Monica Lovinescu. Anul trecut, în august, s-a împlinit un secol de la nașterea lui Virgil Ierunca.

Podul.ro vă prezintă comentariile domnului Cristian Bădiliță: 

”Astăzi am răsturnat, din neatenție, un raft de cărți primite cadou de la Virgil (Virjil, cum îl alintam noi) Ierunca. Și m-au năpădit zeci de amintiri, cu el și cu Monica Lovinescu. Ne-am întîlnit, în răstimpul a 12 ani, la restaurant sau la ei acasă. Am făcut un revelion superb, doar cu ei (și nu l-am iertat încă pe A. Papahagi, care mi-a distrus toate fotografiile de atunci). Mi-au corectat, cu răbdare și entuziasm, volumul de convorbiri cu Theodor Cazaban, CAPTIV ÎN LUMEA LIBERĂ. Le-am dedicat o „Romanță”, scrisă în trenul Rouen Paris, pe 31 decembrie 2003, și publicată în volumul „Dezintoxicări antiopolitice”, de la Vremea. 

Raftul dăruit de Virjil conține exclusiv cărți de teologie și filozofie în franceză. Aceasta era parte din vasta cultură a unui critic literar format în interbelic. Chiar dacă nu știa greacă și latină, Origen și Augustin îl interesau la fel de mult ca Tournier sau Radu Stanca. 

Anul trecut, în august, s-a împlinit un secol de la nașterea lui Virgil Ierunca. Mîine se împlinesc 13 ani de la moartea Monicăi Lovinescu. Dumnezeu, în care nu credeau (cu toate că își doreau), să-i îmbrățișeze pe lumea cealaltă!

Romanță pentru interbelici

De m-aş fi născut şi eu măcar

cu vreo cinci decenii înapoi

nu mi-ar mai sări niciun muştar,

n-aş mai bea aghiazmă de priboi.

De m-aş fi născut măcar cu-atât

(se apropie arătătorul şi degetul mare al mâinii drepte

lăsându-se un spaţiu de numai doi milimetri)

îndărătul anilor şaizeci,

nu mi-ar mai rămâne „ţara”-n gât

ca o tocăniţă de zevzeci.

Nu m-ajută, să mă consolez,

decât un adagiu evanghelic

care sună cam aşa, citez:

„Înapoi, copii, în interbelic!

…Aici totul pare, nu ştiu cum,

fără subterfugii şi perdele,

mai miroase încă a parfum

şi-are haz chiar bâlciul cu lichele”,

pe când mascarada de acum

nu-i diluviu care să o spele –

facă-s-ar poimâine toate scrum,

răspoimâine, oale şi ulcele!

De m-aş fi născut şi eu măcar

cu vreo cinci decenii înapoi

azi aş bea cu Vodă Murfatlar

şi Fetească albă, din butoi.

Nu sunt, vai, decât un şaişoptist

aşteptând în fiecare seară

pe un prăpădit peron de gară

să coboare fratele-Anticrist.

Dar închei cu pronosticuri bune!

Deşi nu pot afirma precis

bănuiesc că Dante mă va pune

la un loc cu voi, în Paradis”.