EXCLUSIV: Abatorul uman de la MAI. ”Securiștii îl masacraseră pe Ivasiuc, fața lui era carne vie, sângera abundent. Enoiu se plimba rânjind prin încăpere, dezbrăcat de la brâu în sus, cu şoldurile şi picioarele acoperite de un cearșaf stropit cu sânge”

Scriitorul, profesorul și fostul deținut politic Marcel Petrișor – mărturisitor esențial și martor neîmblânzit al temnițelor comuniste – a fost arestat pentru a doua oară în 1956, fiindcă se număra printre liderii studențimii bucureștene și intenționa (împreună cu Demostene Andronescu și mulți alți tineri conștienți, printre care și Alexandru Ivasiuc) să organizeze o manifestație de solidaritate cu Revoluția din Ungaria.

Valul de teroare avea să atingă culmi ale crimei și cruzimii. În urma unor torturi abominabile, pus la rangă, bătut cu bâta și călcat în picioare, Marcel Petrișor a fost condamnat la moarte – a auzit verdictul chiar din gura criminalului în masă Gheorghe Enoiu, șeful anchetatorilor Securității –, însă, după 6 luni, condamnarea a fost comutată în muncă silnică pe viață (MSV). 

(Intrarea în Casimca Jilavei / sursa foto: arhiva Podul.ro)

CITEȘTE și Scriitorul și fostul deținut politic Marcel Petrișor: Indiscutabil, Securitatea a organizat torturile Experimentului Pitești. Apoi, a aruncat totul în cârca legionarilor. Mărturii din Casimca Jilavei EXCLUSIV INTERVIU

Avea să treacă prin numeroase bolgii ale terorii – așa-numita Casimcă a Jilavei reprezentând un veritabil iad al morților vii, dar și o îngrozitoare hecatombă –, urmând să fie eliberat în ꞌ64, la decret, de la Aiud, trecând și prin reeducarea criminalului Gheorghe Crăciun. De notat că în Casimca Jilavei i-a avut ca frați de suferință pe unii dintre cei mai importanți protagoniști ai Experimentului Pitești, pe care Securitatea îi îngropa în chinuri, uitare și moarte – în această ordine de idei, Casimca reprezenta o ”cutie neagră” a Piteștiului. Toate aceste episoade le puteți afla dintr-un interviu exclusiv pe care Marcel Petrișor l-a acordat autorului acestor rânduri, în iarna lui 2015 – mai multe detalii AICI. 

CITEȘTE și EXCLUSIV. Portretul securistului pe patul morții. Scriitorul și fostul deținut politic Marcel Petrișor dezvăluie ce i-a spus criminalul Gheorghe Crăciun, fost comandant al Aiudului, aflat în pragul morții. Asasinarea lui Doicaru, fostul șef al DIE

(Hruba imundă și sufocantă în care a murit Constantin Oprișan, lăsat să agonizeze devorat de TBC și fără tratament cu scopul de a-i îmbolnăvi și pe ceilalți deținuți politici închiși la Casimcă. Metoda a fost uzitată și în celelalte carcere, unde s-a murit pe capete / sursa foto: arhiva Podul.ro)

În articolul de față vă vom prezenta una dintre cele mai cutremurătoare secvențe ale interviului amintit – e vorba de intrarea lui Marcel Petrișor în anchetele de la Ministerul de Interne, transformat într-un autentic abator uman, așa cum veți afla din cele ce urmează: 

”Marcel Petrișor: Iniţial, am fost condamnat la moarte, dar, după şase luni, pedeapsa a fost comutată în muncă silnică pe viaţă. Sentinţa de lichidare am auzit-o chiar din gura faimosului Gheorghe Enoiu, care s-a grăbit să coboare până în celula noastră doar ca să ne anunţe, triumfător: 

– Ha! V-am îmbrăcat în pardesiu de scânduri!

În acea perioadă, Enoiu era şeful anchetatorilor, bătăile animalice fiind marea sa specialitatea. El inspecta cu rigurozitate batalioanele de anchetatori ale Securităţii, dându-le indicaţii precise, cumplite.

Răzvan Gheorghe: Care e cea mai cumplită amintire personală referitoare la Gheorghe Enoiu?

Marcel Petrişor: Imediat după arestare, când securiştii m-au dus în beciurile de la Interne, mi-au luat şireturile şi mi-au făcut înscrierea în celulă, deopotrivă cu celelalte proceduri. Apoi m-au împins pe scări până la unul dintre etaje şi au deschis uşa unui birou spaţios. 

Vă mărturisesc că am înţepenit când am văzut sala aceea... Acolo erau două mese dispuse în colţurile îndepărtate, iar Enoiu se plimba rânjind prin încăpere, total dezbrăcat de la brâu în sus, în timp ce şoldurile şi picioarele îi erau acoperite de un cearșaf stropit cu sânge, care avea rolul de a-i păstra curaţi pantalonii uniformei. Pe parchet erau dâre goase de sânge. Ce mai... un spectacol de abator modern, dom'le! 

Bietul Saşa Ivasiuc zăcea prăbuşit într-un colţ, dar nu l-am putut recunoaşte din prima clipă, fiindcă părea un şomoiog de zdrenţe care sângera. Am observat că era înconjurat de vreo opt vlăjgani înarmaţi cu bâte împletite, speciale. Îl masacraseră... Ivasiuc fusese călcat în picioare şi lovit în cap cu bâtele până când îşi pierduse cunoştinţa. Gheorghe Enoiu – supranumit ‹Măcelarul de la Interne› – era regizorul animalic al acelui masacru. 

La un moment dat, Enoiu l-a apucat pe Ivasiuc de păr, i-a ridicat spre mine faţa tumefiată şi m-a întrebat, fixându-mă cu ochii lui inexpresivi, bovini: 

– Bă, tu-l cunoşti p-ăsta? 

În acel moment, mi-am dat seama că bucata aceea de carne vie era Ivasiuc, dar am negat că l-aş cunoaşte. Atunci, Enoiu i-a poruncit unui sergent: 

– Ia aruncă, bă, două găleţi peste leşinat, ca să-l recunoască ăsta! 

Zis şi făcut. Apa rece ca gheaţa l-a readus în simţiri pe Ivasiuc. Enoiu l-a înhăţat din nou de păr, cu un gest brutal, şi i-a ridicat capul încă șiroind de sânge. De data aceasta, Măcelarul l-a întrebat pe Alexandru Ivasiuc, indicându-mă cu degetul:

– Bă, 'da tu-l cunoşti p-ăsta?

Înainte ca victima să poată articula vreun răspuns, orişicare, Enoiu a dat drumul părului din strânsoarea pumnului, astfel că Saşa s-a izbit cu fruntea de duşumea. După aceea a început bătaia mea, care a durat săptămâni întregi”.

Mai multe detalii AICI, întregul interviu.