De ce nu solicită România ajutor extern pentru cazurile grave de COVID-19, preferând să țină bolnavii în TIR-uri turcești și să evacueze spitale


De ce nu solicită România ajutor extern pentru cazurile grave de COVID-19, preferând să țină bolnavii în TIR-uri turcești și să evacueze spitale

La începutul pandemiei de COVID-19, Italia care a fost lovită crunt de primul val a trimis mai multe cazuri grave, de terapie intensivă, în Germania. În toamna anului trecut și Belgia a recurs la această soluție transferând numeroși bolnavi intubați cu elicopterul în Germania când spitalele sale erau supraaglomerate. Recent, și Cehia a solicitat ajutor extern când a rămas fără paturi de terapie intensivă. În România, deși ni se comunică zilnic, că nu mai sunt locuri libere la ATI și se tot improvizează, nimeni nu aduce în discuție posibilitatea solicitării de ajutor extern. De ce autoritățile se feresc, aproape ca la Colectiv, să strige după ajutor, când este evident că situația este critică, explică Ioana Lupea, fostă jurnalistă, în prezent specialist în comunicare, într-o scurtă intervenție pe pagina sa de Facebook:  

„În urmă cu o lună Cehia cerea ajutor Germaniei, Elveției și Poloniei pentru că nu mai avea paturi ATI. Și alte state au cerut să-și transfere pacienții în țări vecine. 

România nu poate să ceară un astfel de ajutor pentru că ar fi într-un clar dezacord cu mesajul oficial de la Cotroceni și Victoria: avem de toate, valul 3 este sub control, de 1 mai ridicăm restricțiile.  

Noi ne tinem pacienții în tiruri ATI și evacuam peste noapte spitale, dar nu cerem ajutorul pentru că în mentalitatea asta bolnava a cere ajutorul înseamnă eșec. Iar noi avem de toate deci nu am eșuat. 

Așa că merg mai departe cu improvizații care cresc numărul de victime si de 1 mai mergem la mare”.

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, luni noaptea, că în România erau 1.532 de paturi ATI COVID ocupate și zero libere. Numărul de paturi de terapie intensivă este mai mare, însă e nevoie și de ATI pentru alte afecțiuni. 

„Dacă numărul total de paturi de terapie intensivă este de aproape 4.000 în ziua de astăzi, diferența între paturile de COVID și paturi non-COVID este rezervată pentru celelalte urgențe. Nu avem cum să luăm toate paturile de terapie intensivă pentru COVID. Pentru că dacă le iei pe toate, o să avem o problemă cu celelalte urgențe, și vor sta ele în UPU să aștepte un pat de terapie intensivă”, a precizat Arafat într-o conferință despre tragedia din curtea spitalului Victor Babeș, din București, unde, luni după-amiază, instalația de oxigen din TIR-ul COVID s-a defectat provocând moartea a trei din cei opt pacienți aflați la terapie intensivă în unitatea mobilă. 

CITEȘTE ȘI: Dezastrul din TIR-ul COVID. Trailerele morții sunt produse de o firmă din Turcia, România fiind singurul client european. Mentenanța instalației de oxigen din autospeciala de la „Victor Babeș” este asigurată de familia unui politician corupt

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.