Istorii necunoscute: cum i-au executat partizanii lui Ion Gavrilă Ogoranu pe cei 3 securiști travestiți în ”partizani” din așa-zisa bandă ”Mandea”. Operațiunea Securității viza exterminarea luptătorilor anticomuniști din gruparea Arnăuțoiu

În vara și toamna anului 1951, Securitatea întețește vânarea grupului de partizani anticomuniști condus de Toma Arnăuțoiu. Printre altele, poliția politică inventează așa-numitul ”grup Mandea” – 3 securiști analfabeți sunt travestiți în ”luptători anticomuniști”, sunt înarmați până-n dinți și trimiși în munte, cu scopul de a intra în contact cu partizanii din gruparea Arnăuțoiu, pentru a-i lichida prin împușcare, otrăvire sau alte metode. 

Operațiunea eșuează funebru. Deși încearcă să pozeze în ”partizani”, cei 3 securiști se plimbă pe drumuri forestiere ca pe Calea Victoriei, în văzul lumii, și vorbesc în gura mare, ca niște turiști de duzină, comițând nenumărate gafe și erori nepermise, desconspirându-se de unii singuri. 

După doar câteva zile, toți ciobanii din zonă îi bănuiesc pe bună dreptate că sunt securiști. Cei 3 jefuiesc turiști și stâne, se fac remarcați. Firește, partizanii lui Toma Arnăuțoiu îi caută să-i împuște, dar nu reușesc să dea de ei, fiindcă agenții sunt foarte fricoși și preferă să stea pitiți. Finalmente, securiștii au ghinion și se întâlnesc cu luptătorii lui Ion Gavrilă Ogoranu, care se amuză copios de prostia lor și-i execută fără să stea pe gânduri.

Înaintea acestui episod, cel din urmă pentru agenți, unul dintre securiștii travestiți în ”partizani” (”Puiu II” e numele conspirativ al respectivului, ceilalți doi sunt ”Mandea” și ”Felix”) îi scrie o delațiune agramată colonelului de Securitate Birtaș, în care își toarnă colegii și se plânge de gafele comise în munte, avertizând că operațiunea e compromisă și că partizanii reali nu pot fi păcăliți de aceste acțiuni. Iată o parte din peripețiile celor 3 securiști, relatate de acest Puiu II, care însă nu a mai avut șansa să fie ”chemat” din munți (documentul este preluat din esențialul volum al doamnei Ioana-Raluca Voicu-Arnăuțoiu, fiica lui Toma Arnăuțoiu și a Mariei Plop, ”Luptătorii din munți. Toma Arnăuțoiu și grupul de la Nucșoara. Documente ale anchetei, procesului, detenției”):

Dosar 1675, vol. 5

7 Septembrie 1951

Tov. colonel Birtaș,

Se comit o serie de greșeli pe teren. Nu se duce viața de partizan așa cum se cere. Ne plimbăm parcă am fi turiști. Sunt ciobani care ne suspectează și se întreabă nu cumva suntem spioni pentru faptul că nu ne ferim și mergem pe unde circulă și ei pe hățiș. 

Nu facem altceva decât să ne plimbăm și jefuim dela turiști. Dela un turist s-a luat un aparat de fotografiat care avea o valoare de cel puțin 80.000 lei, atât Mandea cât și Felix neagă acest lucru, susțin că nu s-a luat aparatul de fotografiat. Un lucru am putut constata că atunci când e vorba de jaf sunt foarte însuflețiți și activi, dar în schimb când este vorba să muncești, atunci sunt foarte leneși. (...)

Un lucru pot afirma că frații Arnăuțoiu au aflat de noi și culeg informații despre noi. Dar felul cum am procedat și am lucrat, ei nu vor căuta să stea de vorbă cu noi. 

Insist și vă rog să mă chemați la Dvs, pentru a vă arăta și a expune în scris situația exactă. După ce vă expun și credeți să continue tot așa ca și până în prezent, mă voiu reîntoarce fără nici o remușcare pe teren. Dar am o datorie să vă arat așa cum este situația defapt. 

Atât Mandea cât și Felix sunt niște oameni mincinoși, fățarnici, nesinceri, perverși și leneși. Se gândesc mereu să plece acasă. Ei au crezut că va dura circa 25-30 de zile și pleacă. Când e vorba de jaf, atunci sunt foarte bine dispuși. 

După mine consider că sunt agenți provocatori și cu un picior stau deja în pușcărie.

Din nou insist să fiu chemat. 

Puiu II”.

Puiu II nu a mai fost chemat niciodată din munte, și nici nu s-a mai întors, deoarece cei 3 securiști aveau să fie executați de partizanii lui Ion Gavrilă Ogoranu.

Băieții lui Ogoranu și Arnăuțoii 

De notat că partizanii din gruparea Arnăuțoiu nu s-au întâlnit niciodată în carne și oase cu partizanii conduși de ”Moșul” Ion Gavrilă Ogoranu, deși uneori acționau în zone apropiate sau care se suprapuneau. De câteva ori ambele grupări s-au aprovizionat de la aceleași stâne din munți. Luptătorii anticomuniști știau unii de existența altora – cei din gruparea Arnăuțoiu îi numeau ”transilvănenii” pe băieții lui Ogoranu. Există mărturii care confirmă că cele două grupări au schimbat unele mesaje prin intermediul unor ciobani fideli, dar nu s-au întâlnit și nici nu s-a vrut o joncțiune a partizanilor, întrucât în războiul de guerillă pe care-l purtau supraviețuirea presupunea rămânerea în grupuri mici, greu de identificat de Securitate și mai ușor de alimentat. De remarcat că, la începutul anilor ꞌ50, într-un final de iarnă, partizanii lui Ion Gavrilă Ogoranu descoperă din întâmplare coliba de cetină și cu vatră de piatră în care Arnăuțoii iernaseră și din care, potrivit tuturor semnelor, plecaseră de doar câteva zile. Episodul este relatat de Ogoranu în memoriile sale – ”Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”. Deși nu i-au întâlnit niciodată pe frații Arnăuțoiu și pe oamenii lor, băieții lui Ogoranu s-au întâlnit cu securiștii din așa-zisul grup ”Mandea”, pe care i-au împușcat, știind prea bine cu cine aveau de-a face.