"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Starea de urgență instituită la Chișinău acum o săptămână din rațiuni politice riscă să rămână doar cu numele, pe măsură ce Comisia pentru Situații Excepționale a început să-și retracteze deciziile restrictive. Realizând, probabil, comicul situației, sau cel puțin caracterul exagerat al acesteia, Comisia a dispus reluarea unui șir de activități publice, fixand astfel un regim aproape similar celui care a funcționat în ultimele luni. De ce atunci a fost impusă starea de urgență, și încă pe o perioadă de 60 de zile, de către majoritatea socialistă, cu atâta pretențiozitate și grijă nețărmurită față de oameni?
Socialiștii și tovarășii lor învechiți în rele s-au folosit de pandemia de coronavirus pentru a-și acorda un răgaz în care încearcă să o submineze pe Maia Sandu, principalul lor inamic politic.
Micuța președintă le amenință pozițiile și de aceea le stă ca un os în gât. Mai întâi pentru că a reușit să disloce din bazinul electoral „statalist” un număr important de alegători pe care și i-a apropiat și i-a îndreptat împotriva celor care o vreme îndelungată i-au manipulat și i-au sedus. Pe urmă, pentru că, îndărătnică, Maia Sandu refuză să cadă la vreo înțelegere cu socialiștii, respingându-le avansurile. Acuzând-o că nu este capabilă să negocieze, Igor Dodon îi face, de fapt, un compliment. Societatea moldovenească, înșelată în repetate rânduri și pățită de tot atâtea ori, a ajuns să perceapă negocierea politică ca pe o cârdășie. Toată lumea își amintește ce a rezultat acum un deceniu din tocmelile liderilor Alianței pentru Integrare Europeană, care n-au avut nicio reținere să tranzacționeze până și funcția de procuror general. Fiind și el un politician fără scrupule, Dodon încearcă acum prin chemările sale permanente la dialog să acrediteze ideea că Maia Sandu este la fel ca el și ca majoritatea oamenilor politici și că mai devreme sau mai târziu ea va fi nevoită să accepte compromisuri împotriva principiilor sale.
Socialiștii și-au pus în gând ca prin starea de urgență, pe care o vor prelungi cât va fi nevoie, dacă nu se va pune de-a curmezișul Curtea Constituțională, să o facă mai cooperantă pe Maia Sandu.
De îndată ce au considerat că au preluat inițiativa, oamenii lui Dodon au tăbărât asupra ei. Pe „partea diplomatică” s-a manifestat Zinaida Greceanîi, de la înălțimea funcției de șefă a Parlamentului, umblând cu jalba în proțap la Consiliul Europei, de au râs și curcile de la Strasbourg. Pentru show-ul de uz intern a fost scos la înaintare deputatul cu alură de justițiar, Bogdat Țârdea, care a insinuat că Președinția este implicată în răpirea de la Chișinău a unui judecător ucrainean fugar. Mașinăria de propagandă socialistă inventează în fiecare zi câte o mică catastrofă pe care i-o atribuie Maiei Sandu și apoi o rostogolește încolo și încoace.
E greu de spus de ce insistă socialiștii să vehiculeze asemenea enormități, dacă până în prezent mai mult le-au deservit decât le-au folosit. Este posibil ca ei să nu fi înțeles că s-au dus vremurile în care puteau speria populația cu cei 30 de mii de sirieni pe care Maia Sandu urma să îi aducă în Republica Moldova sau cu un război cu Transnistria.
Dacă aceste atacuri ale lor nu vor căpăta nicio perspectivă, ei se vor mulțumi pur și simplu să tragă de timp. Speculând părerea destul de răspândită în rândul populației că șeful statului este atotputernic, fără ca acesta să dețină în realitate prea multe pârghii executive, ei o prezintă responsabilă pe Maia Sandu de toate nenorocirile care se întâmplă, cu voia sau fără voia lor. Există cetățeni manipulați care chiar cred că Maia Sandu se face vinovată de majorarea prețurilor la carburanți, operată în realitate de ANRE, sub privirile îngăduitoare ale Parlamentului și Consiliului Concurenței.
Însă oricâte efecte reale sau imaginare ar putea avea asemenea metode ieftine de denigrare a oponenților politici, este limpede că în Republica Moldova nu se va întâmpla nimic notabil câtă vreme la putere se va afla această grupare retrogradă și coruptă care controlează în prezent Parlamentul și Guvernul. Simpla amânare a unui nou început, european, este o victorie în sine a socialiștilor pro-ruși și a grupurilor de interes din jurul lor.
