Președintele CSM cere majorarea salariilor judecătorilor cu 25%. Reacție dură din partea unui jurnalist cunoscut: „Domnul Mateescu a sărit gardul: ciugulește grăunțe din mâna lui Savonea! Asta e Mafie, tată, Mafie de Stat, nu ce face Rădoi la Metrou!”


Președintele CSM cere majorarea salariilor judecătorilor cu 25%. Reacție dură din partea unui jurnalist cunoscut: „Domnul Mateescu a sărit gardul: ciugulește grăunțe din mâna lui Savonea! Asta e Mafie, tată, Mafie de Stat, nu ce face Rădoi la Metrou!”

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Bogdan Mateescu, cere Ministerului Justiției majorarea salariilor cu 25% pentru toți judecătorii de la curțile de apel, tribunale și judecătorii, ale căror indemnizații sunt mai mici față de cele ale magistraților de la instanța supremă, CSM sau Inspecția Judiciară, scrie hotnews.ro. 

În 2017, indemnizația de încadrare brută pentru un judecător era de aproximativ 12.000 de lei pe lună. Este vorba despre salariul pentru un judecător de la judecătorie, cu o vechime de până în 3 ani. Un judecător cu grad de tribunal, cu o vechime între 5 și 10 ani, are o indemnizație în jurul valorii de 19.850, în timp ce un judecător de la curtea de apel cu o vechime între 6-10 ani are în jur de 20.800 de lei. 

Conform unei analize Riseproject, la nivelul anului 2018, România își plătea judecătorii cu cele mai mari salarii din Uniunea Europeană, raportul veniturilor fiind de 8,1 ori mai mare decât salariul mediu din țară. Astfel, de exemplu, un judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție câștiga de 8,1 ori mai mult decât salariul mediu din România. În același an, un judecător neamț, de la instanța germană corespondentă, câștiga de doar 1,6 ori mai mult decât salariul mediu din țara sa. Mai multe detalii despre solicitarea CMS AICI.

Jurnalistul Liviu Avram, de la Adevărul, a criticat virulent solicitatea lui Mateescu, dar și atitudinea lui din ultima vreme: 

„Care ziceai că Secția Specială e ineficientă? Ia uitați colea eficiență maximă. 

În momentul în care a fost ales în CSM, la sfârșitul anului 2016, judecătorul Bogdan Mateescu părea să stea de partea bună a gardului.  

În iulie 2019, Secția Specială – mai exact Giani Stan, Înalt Competentul fără doctorat ajuns acum judecător CCR - i-a redeschis un dosar penal care fusese clasat de DNA. L-a ținut deschis mai bine de-un an, răstimp în care a scurs în presa corespunzătoare tot ce era de scurs, și a clasat din nou dosarul în august anul trecut. De atunci, se pare că domnul Mateescu a sărit gardul: ciugulește grăunțe din mâna lui Savonea și țopăie după cum îi ciripește alde Baltag.  

Asta e Mafie, tată, Mafie de Stat, nu ce face Rădoi la Metrou.  

Acu' poftim de mai fă reformă, Stelică, când mii de judecători doar atât așteaptă, să le dai încă un sfert în plus la salar...”  

Înainte să fie ales președinte al CSM, judecătorul Bogdan Mateescu a criticat în repetate rânduri activitatea Inspecției Judiciare și a CSM mai ales în perioada când consiliul era condus de Lia Savonea și a cerut, alături de alți membri ai Consiliului, demisia șefului IJ, Lucian Netejoru. Inspecția Judiciară demarase în respectiva perioadă numeroase controale la DNA și a cerut sancționarea mai multor procurori anticorupție și a fostei șefe Laura Codruța Kovesi. 

În luna iulie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis o cerere a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) de redeschidere a anchetei într-un dosar pe numele judecătorului Bogdan Mateescu, membru al CSM, dosar închis în 2018 de DNA. 

Dosarul redeschis de Curtea Supremă la solicitarea SIIJ priveşte plângerea a doi membri PSD din Govora împotriva judecătorului CSM Bogdan Mateescu, fost președinte al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, a tatălui său, primar în Govora, Mihai Mateescu, şi a unui fost senator PNL, Marin Cotescu. Plângerea vizează presupuse infracţiuni de corupţie comise de judecător şi tatăl lui primar. 

Și Mircea Marian de la Newsweek scrie despre solicitarea incredibilă a magistraților, una dintre categoriile bugetare cele mai bine plătite din România, care, în plus, beneficiază și de posibilitatea pensionării și cu 20 de ani înaintea altor categorii profesionale:  

„Era păcat să nu mă culc vesel: “Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Bogdan Mateescu, cere Ministerului Justiției majorarea salariilor cu 25% pentru toți judecătorii de la curțile de apel, tribunale și judecătorii” (Hotnews).  

25%, frate. Un judecător la Curtea de Apel face 15.000 pe lună fără să tușească, uitați-vă pe declarațiile de avere. Plus că oamenii ăștia năpăstuiți mereu mai câștigă un proces cu statul și le pică niște drepturi restante, plus dobânzi! Deci, cu ceva grijă, se duc de la 18.000 lei/ lună in sus, cel puțin cei de la curțile de apel.  

Și, firesc, în spiritul independenței justiției, cu plus de 25% la salariu vine și 25% la pensioara. Pasul logic următor e să se pensioneze după 20 de ani de muncă, adică pe la 40 și ceva, altfel cum te bucuri de pensie?  

O țară minunată”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.