Trompetele Dan Bucura și Silviu Mănăstire au preluat de-a lungul timpului, pe nemestecate, un fake news lansat de fostul senator PSD Eugen Teodorovici potrivit căruia lidera ONG-ului Funky Citizens, Elena Calistru, ar fi iubita premierului României Florin Cîțu.
Postarea lui Dan Bucura din data de 1 aprilie 2021:
Postarea scrisă în data de 29 ianuarie de Silviu Mănăstire pe pagina de Facebook a emisiunii pe care o moderează, Dosar de Politician:
Iritată de numărul de mesaje pe care le-a primit, Elena Calistru a ținut să combată public, pe Facebook, intoxicarea propagată de Bucura și Mănăstire. Mai mult, Elena Calistru a subliniat că cei care au propagat respectiva intoxicare nici măcar nu s-au sinchisit să-i dea un telefon sau măcar un mesaj pentru a încerca să afle adevărul.
"Ok, hai că o mai zic o dată, căci pare că iar a luat-o cu articole pe zvonistică. Adică de dimineață tot primesc link-uri de la diverse publicații care vorbesc despre cum îl critică iubita pe dl. Cîțu.
NU, nu sunt iubita, țiitoarea, ibovnica, partenera de viață sau alte asemenea roluri care mi se tot atribuie în ceea ce ține de premierul Cîțu.
Nici măcar nu cred să ne fi văzut vreodată live sau să fi vorbit cu el, ceea face cu atât mai absurd faptul că ajung să scriu asta. Ce e și mai ireal e că, de la o mizerie aruncată în spațiul public de Eugen Teodorovici (căci de la el pare să fi pornit), ajung acum să fac dezmințiri pe ceva ce nu ar trebui să fie subiect. Și nu înțeleg cum până acum nu i-a trecut nici măcar unuia dintre jurnaliștii care scriu despre asta prin cap să dea un telefon, un mesaj ceva și să întrebe măcar de pamplezir dacă o fi naibii așa.
Și nu, nici măcar nu e o glumă bună sau proastă de 1 aprilie, că o tot țin în de-astea de niște luni bune de zile", a scris Calistru pe Facebook.