Coaliția haos. Kelemen Hunor se plânge că nici el nu înțelege decizia de a închide magazinele la ora 18:00


Coaliția haos. Kelemen Hunor se plânge că nici el nu înțelege decizia de a închide magazinele la ora 18:00

La nicio zi după ce Ștefan Voinea, consilier onorific al ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, scria pe pagina sa de Facebook că nu există niciun studiu de specialitate din care să rezulte eficiența închiderii magazinelor la ora 18:00, ca măsură de reducere a infectărilor cu noul coronavirus, vicepremierul Kelemen Hunor, președintele UDMR, formațiune care face parte din prezenta coaliție de guvernare, se lamentează că nici el nu înțelege prea bine această decizie. 

Kelemn Hunor mai precizează, într-un interviu pentru Aleph News, că ar avea nevoie de mai multe explicații în acest sens.  

Kelemen Hunor, vicepremier, președinte UDMR: Înțeleg că reduci interacțiunea umană de la 21 la ora 18, da, dar crești înghesuiala în perioada asta. Lumea iese la 4 de la serviciu…Există argumente. Și acolo trebuie văzut, argumentat, explicat și dacă vedem că realitatea este ușor diferită decât cei credeau ce care au propus acest lucru, și ne-am asumat, și eu mi-am asumat această decizie, atunci se poate schimba. Fiindcă și eu înțeleg: când pleacă omul de la serviciu la ora 5 sau după ora 5 n-are cum să facă și cumpărăturile și tot ce e nevoie până la ora 18. OK, ajunge acasă până la ora 20. Deci se poate discuta aceste aspecte dar raționamentul a fost – interacțiune mai puțină.” 

Raed Arafat, șeful DSU, a explicat anterior acestor nedumeriri de ce se închid magazinele la ora 18:00, arătând că măsură are legătură cu restricțiile de circulație. Astfel, el precizează că magazinele se închid la 18:00 pentru a le putea permite oamenilor să ajungă acasă înainte de interdicția de circulație care începe la ora 20.00. 

„Au fost discuții (în ședința conducerii PNL – n.red). (…) La magazin toată lumea merge. Dacă le lăsăm deschise până la ora 24, lumea tot va merge. Regula magazinului a fost corelată cu regula interdicției circulației. Dacă circulația se interzice la ora 20.00, atunci cu două ore înainte magazinele se opresc ca să poată ajunge oamenii să poată ajunge acasă”, a precizat Arafat. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.