Forțați să se retragă din pole-position, socialiștii schimbă macazul și ridică perdele de fum

PSRM se repliază și își schimbă tactica din mers, după tentativele sale eșuate de a îi impune președintelui un candidat la funcția de prim-ministru. Votul său disciplinat din Parlament în favoarea ridicării imunității a doi deputați din grupul Șor, acuzați de corupție, împreună cu care se pregătea să guverneze, e un semn că oamenii lui Dodon sunt dispuși să se dispenseze, în perspectiva vremurilor care vin, de sprijinul acestuia.

Socialiștii nu doar se leapădă de aliații lor de până acum, dar îi și sacrifică, urmând să-i folosească drept matahale în campania anti-oligarhică, de fațadă, la care sunt tentați să revină. Să ne amintim că parvenirea lor, în ultimul deceniu, s-a datorat în bună măsură retoricii lor împotriva actelor de corupție ale unor foști demnitari pro-europeni, precum și ale unor executori de teapa afaceristului Ilan Șor. O vreme îndelungată electoratul pro-rusesc din Republica Moldova n-a vrut să recunoască sau a tolerat faptul că șeful PSRM, Igor Dodon, a practicat un joc dublu, pe de o parte colaborând cu mai marii zilei în culisele politicii moldovenești, iar pe de altă parte prezentându-se, în public, în opoziție față de aceștia.

Pirueta pe care au făcut-o socialiștii după alegerile prezidențiale din luna noiembrie, coalizând cu partidul nefrecventabil al lui Șor, a spulberat multe iluzii în ceea ce-i privește. Trocul pe față cu unul din figuranții principali în dosarul „furtului miliardului” le-a afectat imaginea și i-a lipsit pentru câteva luni de posibilitatea de a exersa mesajul anti-oligarhic, cedat astfel de bună voie unor concurenți politici direcți, cum ar fi Renato Usatîi. Acum ei se văd nevoiți să-și cârpească imaginea, înaintea unor posibile alegeri parlamentare anticipate. 

Ca să aibă șanse reale în competiția cu partidul lui Usatîi și cu formațiunea pro-prezidenială PAS, care au obținut o pondere politică importantă prin mesaje anticorupție, PSRM pozează în rolul de declanșator al procesului de investigare a fraudei bancare, de care în realitate nu s-a preocupat la modul serios câtă vreme a controlat toate instituțiile statului. Alegerile prezidențiale au arătat că retorica pro-rusească nu este suficientă și nu înlocuiește poziția civică corectă pe plan intern.

Grupul Șor nu le mai este de prea mult folos socialiștilor după ce au pierdut ocazia ca prin majoritatea parlamentară creată împreună cu acesta să o intimideze pe Maia Sandu. Unda verde dată de Curtea Constituțională candidaturii lui Igor Grosu la funcția de prim-ministru i-a pus în fața a două opțiuni, niciuna ideală pentru ei: fie votează împotriva lui Grosu și atunci intră în alegeri anticipate vulnerabili, fie susțin cabinetul propus de acesta, oricât de impopulară ar fi o asemenea decizie printre alegătorii lor, și își procură astfel un răgaz necesar consolidării partidului. Ultima variantă le-ar da posibilitatea, în plus, să genereze în viitorul apropiat o nouă criză politică, prin demiterea Guvernului și reluarea procedurii de desemnare a unui prim-ministru.

Ar exista suficiente motive pentru PSRM de a se retrage în opoziție nesilit de nimeni, unde să se primenească și de unde să pândească greșelile Maiei Sandu și, mai ales, pe cele ale colaboratorilor ei. Dacă le-ar păsa cu adevărat de soarta oamenilor necăjiți și bolnavi, în număr tot mai mare, socialiștii ar trebui să recunoască faptul că în situația pandemică și economică extrem de dificilă în care se găsește Republica Moldova, singurul politician moldovean acceptat de Occident fără rezerve, în măsură să deblocheze asistența externă salvatoare, este Maia Sandu.

Insistența cu care ei se cramponează de putere trebuie căutată în situația aproape fără ieșire pe care tot ei și-au creat-o de-a lungul timpului. Pe de o parte Dodon și compania au nevoie de poziții sus-puse pentru a putea controla în continuare schemele de corupție pe care le-au preluat de la oligarhul Vladimir Plahotniuc; pe de altă parte, fiind o creație a Moscovei, ei sunt obligați să facă tot ce le stă în puteri pentru a zădărnici procesele de europenizare a Republicii Moldova, care este un risc în sine pentru influența de care se bucură în regiune autoritățile de la Kremlin.

Având asemenea obiective, destul de departe de ceea ce numim interese publice, PSRM trebuie privit, în demersurile sale anticorupție, cu o cuvenită prudență și reticență, până la deplina sa marginalizare pe scena politică moldovenească.