Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a declarat marți, 23 martie, că în cursul zilei de mâine va fi adoptată în plenul CDep, prim for sesizat, inițiativa legislativă privind desființarea SIIJ la pachet cu amendamentul care prevede că CSM va emite un aviz obligatoriu pentru trimiterea în judecată a procurorilor și judecătorilor. Coaliția majoritară ar fi avut opțiunea de a repune pe ordinea de zi a Comisiei Juridice a Camerei Deputaților proiectul de lege pentru a fi eliminat amendamentul menționat anterior, dar a ales să sfideze revolta celor 1000 de magistrați care au avertizat în legătură cu pericolul creat de implementarea acelei prevederi.
Mai mult decât atât, deputatul USRPLUS Ionuț Moșteanu este cel care a introdus proiectul de lege, la pachet cu acel amendament, pe ordinea de zi a ședinței de plen ce se va desfășura miercuri, 23 martie, deși reprezentanții partidului din care face parte au dat vina sistematic doar pe UDMR pentru apariția acelei prevederi. De altfel, amintim că Ludovic Orban a declarat luni, 22 martie, că acel amendament nu a reprezentat varianta UDMR, contrar celor exprimate public de USRPLUS.
Redăm declarațiile președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban:
Ludovic Orban: E neuzuală participarea președintelui Camerei Deputaților la reuniunea Comitetului Liderilor. De regulă Comitetul Liderilor funcționează sub conducerea liderului de grup care conduce grupul cel mai numeros. A fost necesară prezența mea pentru că liderul de grup al PSD a refuzat pur și simplu o propunere formulată de domnul Moșteanu de a introduce pe ordinea de zi a ședinței de plen de miercuri proiectul de lege privind desființarea Secției Speciale. Colegii m-au invitat la reuniunea Comitetului Liderilor. Evident am condus Comitetul Liderilor și am supus la vot această propunere care a fost adoptată. Ca atare proiectul de lege privind desființarea SIIJ va intra pe ordinea de zi a ședinței de plen de mâine.
Reporter: Mai este posibilă vreo schimbare a acelui amendament?
Ludovic Orban: Este raport făcut. Cred că obiectivul nostru fundamental este să desființăm Secția Specială. E un angajament pe care l-am luat în fața cetățenilor români. De asemenea, e o recomandare formulată în raportul Comisiei Europene, pe care trebuie să o respectăm. Să nu uităm că avem obiectivul de a îndeplini recomandările pentru a putea să încetăm MCV.
Reporter: Avem 1000 de judecători și procurori care acuză că e neconstituțional acest aviz al CSM, că se creează o anumită superimunitate pentru magistrați, iar riscul este că va fi sabotată lupta anticorupție mai mult decât a făcut-o SIIJ până acum.
Ludovic Orban: Nu aș vrea să intru într-o polemică. Obiectivul nostru e acela de a desființa SIIJ. În ceea ce privește formula, CSM e în conformitate cu Constituția România, garantând independența justiției. Noi considerăm că această instituție, CSM, care a fost înființată prin Constituție ca și garant al independenței justiției e o instituție care are abilitatea și competențele constituționale să poată să ia decizii obiective în această privință.
Reporter: Proiectul ar putea să treacă modificat la Senat?
Ludovic Orban: Noi suntem în dezbatere la Camera Deputaților, camera primă sesizată. Avem un termen de dezbatere și de adoptare pe care noi vrem să-l respectăm. Noi vrem ca în Camera Deputaților să desființăm Secția Specială, să adoptăm legea așa cum a fost adoptată în raportul Comisiei Juridice.