Teroarea dinăuntrul Terorii. Rusia, imperiul genocidar al poliției secrete. Chipurile represiunii politice, de la Lenin la Stalin și Putin

Scriitorul și cercetătorul britanic Martyn Whittock dezvăluie o serie de aspecte inedite referitoare la imperiul poliției secrete rusești, pe care-l analizează începând cu 1917 și până acum, în epoca lui Putin, în lucrarea ”O istorie secretă: Statul polițienesc al Rusiei sovietice” (Editura Publisol 2020). 

Studiul începe, cum altfel, cu băile de sânge organizate de CEKA, sub directa îndrumare a lui Lenin, încă din perioda puciului prezentat drept ”revoluție” și apoi de-a lungul Războiului Civil și a terorii leniniste, moment în care dictatura proletariatului și-a arătat adevărata față genocidară. A se remarca faptul că cekiștii se îmbrăcau la fel ca ”legionarii” din filmele lui Sergiu Nicolaescu – haine de piele, scurte sau lungi, principalul motiv al acestei preferințe vestimentare fiind că păduchii nu-și puteau face cuib și agenții ar fi fost mai feriți de tifos.

Lucrarea explică modul în care Stalin a dus la paroxism imperiul poliției secrete sovietice, analizând epurările din anii lui Iagoda și acordând un interes special, firește, așa-numitei ejovchina, când Marea Teroare stalinistă a atins culmi îngrozitoare ale genocidului și cruzimii. 

Un spațiu larg este acordat și crimelor în masă pe care poliția secretă a Kremlinului le-a săvârșit de-a lungul celui de-Al Doilea Război Mondial, psihopatul Beria numărându-se printre principalii satrapi – abominabila hecatombă consumată la Katyn este întoarsă pe toate fațetele, laolaltă cu masacrele pe care securiștii sovietici le comiteau printre combatanții Armatei Roșii suspectați de colaboraționism, spionaj, lașitate ș.a.m.d..

Deosebit de interesantă este și perioada de după război până la sucombarea lui Stalin, când la manetele terorii se aflau Beria și Abakumov (anterior șef al SMERȘ – acronim de la ”Moarte Spionilor”), unul dintre cei mai brutali agenți ai poliției secrete. De altfel, Abakumov era notoriu pentru faptul că prefera să își tortureze personal victimele, purtând un șorț lung de măcelar pentru a nu își păta hainele cu sângele osândiților. De notat că aceeași apucătură o avea comandantul anchetelor de la Uranus, criminalul Gheorghe Enoiu, supranumit ”Măcelarul de la Interne” pentru că se înfășura cu un cearșeaf când își tortura victimele, din aceleași considerente ca Abakumov. 

Deși conspirativitatea absolută în care Securitatea a organizat și a coordonat așa-numitul Experiment Pitești a făcut ca, până acum, să nu fie găsite documente care să facă legătura între ordinele puse în aplicare în România – via agenții NKVD Alexandru Nicolschi, Mișu Dulgheru și Tudor Sepeanu, primii trei șefi ai Securității genocidare – și sediul poliției secrete sovietice de la Lubianka, e de-a dreptul imposibil ca Beria, Abakumov și alți criminali ai Kremlinului să nu fi fost la curent cu barbaria pusă în scenă la Pitești. 

Podul.ro publică o cronologie a ”travestirilor” operate de poliția secretă a Rusiei din 1917 și până în prezent, așa cum o prezintă  Martyn Whittock în introducerea studiului citat: 

”Începând cu 1917, în Rusia, apoi în URSS, apoi din nou în Rusia, Securitatea Internă s-a aflat în responsabilitatea mai multor agenții de poliție secretă. Prezentăm mai jos o versiune simplificată a felului în care aceasta s-a schimbat de-a lungul timpului. Inițialele/acronimele sunt cele uzitate de regulă în lucrările de istorie.

1917: Înființarea CEKA sau VChK (Comisia Extraordinară pentru Întreaga Rusie de Combaterea Contrarevoluției și a Sabotajului).

1922: CEKA devine GPU (Direcția Publică de Stat), departament în cadrul NKVD-ului (Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne).

1923: GPU se desprinde de NKVD și devine OGPU al întregii Uniuni, în cadrul Consiliului URSS al Comisarilor Poporului.

1934: OGPU devine GUGB (Direcția Generală pentru Securitatea Statului), în cadrul NKVD-ului întregii Uniuni. Poliția obișnuită și poliția secretă au format împreună un imens imperiu polițienesc. 

1941: GUGB din cadrul NKVD-ului devine, pentru o scurtă perioadă, NKGB (Comisariatul Poporului pentru Securitatea Statului), un serviciu independent, cu puțin timp înainte de invazia germană... fuzionează în: GUGB al NKVD (din nou), în urma invaziei germane... și apoi, în 1943, se separă din nou în NKGB, pe măsură ce sovieticii încep să-și extindă influența în Europa de Est. În ciuda pierderii majorității unităților operaționale în fața NKGB-ului, NKVD-ul rămâne responsabil de: ordinea publică în URSS, lagărele din Gulag și lagărele de prizonieri de război. 

1943: Este înființat SMERȘ (acronim de la ‹Moarte spionilor›), acesta având în responsabilitate: contraspionajul militar, eliminarea ‹elementelor antisovietice› din Armata Roșie, prelucrarea personalului militar și civil întors din captivitate. A funcționat până în 1946, când atribuțiile i-au fost transferate MGB-ului. 

1946: Toate comisariatele poporului au fost redenumite ministere. MGB (Ministerul Securității Statului) a avut în responsabilitate, până în 1953, funcțiile poliției secrete și a moștenit funcțiile NKGB-ului. A pus noile state-satelit din Estul Europei sub control sovietic. MVD-ul (Ministerul Afacerilor Interne) a moștenit responsabilitățile NKVD-ului (restructurat). 

1953: MVD și MGB au fuzionat într-un singur mare serviciu: MVD. 

1954: Activitățile poliției secrete se desfășoară din nou separat, în cadrul KGB-ului (Comitetul pentru Securitatea Statului); MVD-ul pierde atribuțiile de poliție secretă. Acest ‹MVD unional› a fost desființat în 1960, funcțiile sale fiind transferate republicilor sovietice. 

Brejnev l-a recreat în 1960, ca Minister al Uniunii pentru Asigurarea Ordinii Publice. Și-a recâștigat titulatura inițială (MVD) în 1968, având rolul extins de combatere a criminalității economice. Unitățile sale de miliție (de poliție judiciară) au căpătat, până la căderea URSS, o reputație de corupție și de indisciplină. În cadrul KGB-ului, FCD (Direcția Generală 1) a fost însărcinată cu operațiunile din străinătate și cu colectarea de informații din afara URSS-ului. 

1991: Este desființat KGB-ul. Din acel moment, atribuțiile de securitate în statul rus modern au fost îndeplinite de FSB (Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse), care se ocupă în principal de problemele interne.

SVR RF (Serviciul de Informații Externe al Federației Ruse), care se ocupă în special de informațiile civile și de activitățile de spionaj în afara Federației Ruse, moștenind funcțiile vechiului FCD. 

FSO (Serviciul Federal de Protecție) apără anumiți oficiali de rang înalt și anumite proprietăți. 

GRU (Direcția Principală de Informații) acționează ca agenție de informații militare externe a Statului Major al Forțelor Armate Ruse. GRU este cea mai mare agenție de informații străine din Rusia (mai mare decât SVR RF). Include, de asemenea, unități Spetsnaz (forțe speciale). Există însă unele unități Spetsnaz și în cadrul FSB-ului, așa cum anterior au existat și în cadrul KGB-ului.

În 2010, GRU a devenit oficial GU (Direcția Generală a Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse), dar, în presă, este numit de obicei GRU”.