Cine a îmbolnăvit România și cine o poate face bine?

Când un număr restrâns de oameni, care se află la cârma țării, conduc după propriile reguli și cred că fac bine, asta nu înseamnă democrație, nici libertate, ci mai degrabă haos. 

Pe de altă parte, dacă datorită acestei abordări se nasc tensiuni între conducători și oamenii de rând, e clar că un compromis trebuie găsit între politicieni și cetățeni.

Din nefericire pentru poporul român, în vremuri grele, din ce în ce mai mulți lideri aleg să se lase răpuși de disperare, de răutate. Alții își ascund capul în nisip, își ridică ziduri de apărare, închid ochii, fug de răspundere, se victimizează și fac tot ce le stă în puteri ca să evite confruntarea cu realitatea. 

Între timp realitatea e așa: mor oameni, cu zile, prin spitale, mor arși sau sedați, alții mor de foame și de frig prin sate și comunități lăsate în urmă, unii sar peste rând și-și trag vaccinuri, că au pile, alții nu au nici măcar acces la curent electric și internet ca să acceseze platforma de înscriere la vaccinare. Câțiva polițiști fac maraton în jurul unui bloc, mințindu-se că sunt buni și profesioniști în ale salvării de vieți omenești. Între timp, de la fereastra unui apartament, un criminal îi aplaudă la scenă deschisă, iar victimele își așteaptă sentința la moarte, împietriți de frică și disperați în fața neputinței salvatorilor. Un student amenință că se aruncă de pe acoperișul căminului și, totuși, scara pompierilor nu funcționează, saltea nu au, și chiar dacă aveau i-ar fi împiedicat un gărduleț și un copac să o instaleze, de parcă îți trebuia prea mult creier să tai gardul și copacul, așa că tânărul e lăsat să moară.

Ne minunăm când ne merg liderii cu bicicleta, trotineta, mașina electrică sau chiar în tramvaiul fără călători la oră de vârf, promovând un stil de viață verde, absolut benefic mediului înconjurător, însă acest exercițiu de imagine putea fi de mai bun-gust, în condițiile în care orașe ca Baia Mare, Arad, Cluj sau Ploiești își țin mii de cetățeni printre gunoaie și șobolani. Sunt sigur că n-a călcat talpa pantofului lor praful și noroiul de pe străzile comunităților uitate de lume și de ei. Fac pană la talpă și la trotineta electrică, dacă s-ar încumeta.

Se vorbește zilnic de reformă, de digitalizarea serviciilor administrației publice. Bun, bun, dar se vorbește doar pentru cine știe, pentru cine își permite, pentru că cei peste 4 milioane de săraci ai României vor rămâne, sigur, mai săraci decât înainte de digitalizare, dacă nu îi includem în acest proces de schimbare. 

Transparență, acesta este cuvântul zilelor noastre. Au promis, au făcut, tot respectul, și pare că atât au făcut până acum, deși sunt convins că se poate mai mult, pentru că românului i-ar plăcea mai degrabă asfaltul, canalizarea, apa, locul de muncă bine plătit sau siguranța zilei de mâine decât postările unor lideri, pe Facebook. 

Vorbesc bine și frumos, dar, de cele mai multe ori, doar pe înțelesul și pentru o anumită categorie de populație, oameni ca ei, care nu duc grija zilei de mâine. Din păcate, se uită și se lasă în urmă țăranul român, bunicii care au pus țara asta pe picioare, micii producători, profesorii, părinții care muncesc zi și noapte ca să își vadă copiii bine, părinți care de multe ori muncesc pe salarii foarte mici. Se lasă în urmă și se condamnă la trecut mulți copii, viitorul țării. 

O rețetă “perfectă” a haosului în care trăiesc milioane de români cu grijile și greutățile cotidiene, cum ar fi facturile la gaze, lumină, grija banilor necesari să-și țină copii în școală, cu speranța că într-o zi altă țară le va da copiilor mai mult bine decât rău. De multe ori, la zi de salariu, iau un pix și o foaie și după ce trag linie se miră ,neputincioși, că trebuie să mai scoată din buzunar ca să acopere toate cheltuielile. Printre supărări mai scapă câte o vorbă “bună” pentru politicienii care i-au mințit frumos, înainte de alegeri, căci programul electoral n-are treabă cu programul de guvernare, nu? 

Și, totuși, mai există speranță, pentru că avem rezervați la Bruxelles peste 30 de miliarde de euro pentru redresarea României, de la Uniune. Ce-i drept, nu știe nimeni cât vom fi în stare să atragem, cel puțin din jumătatea nerambursabilă. Trebuie doar să terminăm planul și să încercăm să rezolvăm critica Comisiei că nu asigurăm participarea tuturor actorilor interesați la consultări publice și că vrem să punem în cârcă ONG-urilor, probabil acelea ale prietenilor, cunoștințelor, responsabilitatea implementării multor programe, printre care cel pentru combaterea sărăciei, și a banilor destinați acestui domeniu prioritar din planul național de redresare și reziliență. Sper să nu constatăm eficiență și schimbări doar în conturile unor ONG-iști, la finalul implementării planului.

Sunt vremuri grele, dar exact în astfel de vremuri oamenii buni și cu dragoste de oameni și de Dumnezeu își dau mâna, nu se mai ceartă, nu se mai șicanează. Se pun la aceeași masă, gândesc și acționează pentru milioanele de români care au crezut în ei.

În astfel de vremuri norocoșii de la conducere și din opoziție ar trebui să îngenuncheze și să-i mulțumească Domnului pentru binecuvântările din viața lor, pentru viața frumoasă și liniștită a familiilor lor, odată cu ruga pentru înțelepciune.

În astfel de vremuri liderii puternici apar și acționează, mai mult ca niciodată, în interesul cetățeanului. Eu încă mai cred în ei și știu că toți, și de la opoziție și de la putere, își pot da măna în fața răului, măcar o dată, măcar acum! Au nevoie doar de o singură calitate: să fie oameni buni!