Rusofilii, românofobii și oportuniștii din Parlamentul de la Chișinău – adică oastea de strânsură PSRM-PDM-ProMoldova – insistă că au ajuns la un consens și că vor investirea unui nou guvern socialist care să coordoneze criza Covid-19, dar asta doar pentru a-și păstra funcțiile și privilegiile, deoarece organizarea de alegeri parlamentare anticipate (unica soluție de ieșire din criză) i-ar lăsa fără jumătate din fotoliile parlamentare.
Aceasta în contextul în care nu doar că Parlamentul de la Chișinău nu mai reprezintă voința electoratului, fiind rezultatul traseismului sălbatic, al născocirii de noi facțiuni și al trocurilor parafate de penalii Dodon și Șor, oamenii Moscovei, dar chiar cei care clamează acum, în mod populist, necesitatea unei eficiente gestionări a crizei Covid-19 sunt tocmai cei care au adâncit această criză cu cinism și incompetență. Efectele fiind criminale de-a dreptul, sub ochii inerți ai justiției călărite de oamenii Rusiei.
Impunerea unui nou guvern socialist și păpușat de la Moscova – cu dubiasa Mariana Durleșteanu parașutată pe post de premier – ar reprezenta un dezastru de proporții pentru R.Moldova, având în vedere că așa ceva ar presupune încetarea finanțărilor externe, țara intrând astfel în imposibilitatea de a remunera pensii, salarii ș.a.m.d., chiar într-o perioadă în care e devastată de Covid-19. Că rușii nu vor da bani R.Moldova, deși promit mereu asta, e un adevărat certificat de-a lungul ultimilor treizeci de ani.
Tactica lui Igor Dodon și a acoliților lui e primitivă și cinică: ei adâncesc criza Covid-19, paralizează instituțiile statului și zbiară că trebuie să fie lăsați să salveze poporul. În același timp, Dodon și gașca sa fac totul pentru a o atrage pe Maia Sandu la ”dialog”, ”consultări”, fiind evident pentru oricine că e vorba de o capcană: orice colaborare cu ei și orice legitimare a lor se va dovedi ucigătoare, pe termen scurt sau lung, pentru Maia Sandu și PAS.
Criza politică de la Chișinău se adâncește de la o zi la alta. În tot acest timp mulți moldoveni mor cu zile.