Una dintre cele mai mari companii de telecomunicații din SUA a anunțat că vrea să aducă aparatură chinezească uzitată de regimul de la Beijing pentru supravegherea populației, pretinzând că o va folosi cu scopul de a-i identifica pe cei infectați cu noul coronavirus


  • ACP
  • Mar 8, 2021 12:35
  • 1497
Una dintre cele mai mari companii de telecomunicații din SUA a anunțat că vrea să aducă aparatură chinezească uzitată de regimul de la Beijing pentru supravegherea populației, pretinzând că o va folosi cu scopul de a-i identifica pe cei infectați cu noul coronavirus

Una dintre firmele gigant de telefonie mobilă din Statele Unite, Verizon, a anunțat în februarie un parteneriat cu Zyter, o firmă din Maryland, pentru a aduce camere de detectare a febrei la Hard Rock Stadium, în vederea identificării celor care ar putea avea simptome de infectare cu noul coronavirus, printre cei care vin la stadion. Unul dintre directorii Zyter, Sanjay Govil, a prezentat într-o reclamă asocierea rețelei 5G de ultimă generație a celor de la Verizon cu camerele super-precise de detectare a febrei, lăudând modul în care „soluția Zyter poate detecta temperatura concomitent la șase persoane aflate la mai mulți metri de cameră, în timp ce intră pe stadion". 

Cu toate acestea, agenția federală americană Food and Drug Administration spune că „screeningul bazat pe temperatură, precum imagistica termică, nu este eficient pentru a determina dacă cineva chiar are Covid-19” și că „sistemele nu s-au dovedit a fi eficiente atunci când sunt utilizate pentru a lua temperatura mai multor persoane în același timp”. 

Având în vedere faptul că oamenii pot avea febră din mai multe motive, care nu au legătură cu coronavirusul, precum și numărul mare de persoane care iau noul coronavirus dar nu dezvoltă niciodată simptome precum temperatura ridicată, aceste camere sunt privite cu mult scepticism de cei care nu se ocupă de vânzarea lor. Dar asta nu este cea mai mare problemă a camerelor de detectare a febrei aduse de Verizon. Într-o broșură a companiei Zyter, în care e explicată tehnologia „screening-ului automatizat al temperaturii de masă pentru Covid-19”, este descris modul în care compania a fost nevoită să dezvolte o cameră proprie, alaturi de software-ul care-i asigură precizia și „ajută la identificarea persoanelor cu risc mai mare de infecție pe baza unui interval configurabil de citiri de temperatură”, după ce a căutat fără succes una robustă, de înaltă performanță, pe piață. Camerele prezentate de Zyter par a proveni de la Hope Wish Photoelectronics Technology Co., un producător chinez sancționat de Departamentul de Stat în 2019. 

O comparație vizuală a hardware-ului Zyter, efectuată de publicația IPVM, care se ocupă de cercetarea supravegherii video, partajată exclusiv cu publicația The Intercept, arată că acele camere care apar pe site-ul companiei, dar și videoclipul promoțional al Verizon sunt practic identice cu cele vândute de compania Hope Wish prin Alibaba și Made-In-China.com, un site care oferă cumpărătorilor acces direct la producătorii chinezi. În videoclipul promoțional al companiei Verizon și în materialele de marketing ale companiei Zyter, interfața software afișată, utilizată pentru a controla sistemul de verificare a febrei „ThermalAlert” este exact identică cu cea a celor de la Hope Wish, iar o captură de ecran a software-ului „Thermal Monitoring Solution” arata că „manufactu” [sic] al sistemului pe „HPWS” este de fapt o abreviere pentru Hope Wish. Camerele Hope Wish sunt folosite în China de la monitorizarea traficului și detectarea incendiilor, la domenii descrise ca „apărare națională” și „securitate publică”, cum ar fi aeroporturile militare chineze, supravegherea graniței din regiunea Tibet și un „câmp petrolier” din Xinjiang, un loc cunoscut pentru reprimarea minorității uigure. 

În același timp, camerele Hope Wish nu pot face ceea ce pretinde compania Verizon că vrea să facă cu ele. Conor Healy de la publicația IPVM a declarat pentru The Intercept că hardware-ul Hope Wish pur și simplu nu este capabil să facă ceea ce Verizon susține că va face: „camerele termice aplicate în acest caz sunt complet nepotrivite pentru screening-ul temperaturii”

E greu de spus de ce au ales cei de la Verizon să folosească o tehnologie care nu poate da rezultate pentru scopul anunțat. La fel, e greu de înțeles de ce au găsit potrivit cei de la Zyter, partenerii Verizon, să aducă niște echipamente absolut incompatibile de la o companie aflată sub sancțiunile Washingtonului din cauza relațiilor comerciale cu țări ca Iranul, Coreea de Nord ori Siria, dar care sunt fabricate și folosite cu succes în China, pentru controlul populației de către conducerea comunistă.

Cei de la Zyter nu au răspuns solicitărilor celor de la The Intercept de a face comentarii. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.