EXCLUSIV Securitatea genocidară și cei doi tați ai lui Ovidiu Raețchi, care înjură și batjocorește memoria martirilor anticomuniști. Pe culmile ipocriziei și ale minciunii


EXCLUSIV Securitatea genocidară și cei doi tați ai lui Ovidiu Raețchi, care înjură și batjocorește memoria martirilor anticomuniști. Pe culmile ipocriziei și ale minciunii

O hoardă de neica nimeni – împinși de la spate, pe bani și pe favoritisme,  chiar de urmașii biologici și ideologici ai demnitarilor comuniști, ai securiștilor, ai turnătorilor securiști, ai pedagogilor de marxism-leninism și ai celor mai venali oportuniști ai genocidului și regimului comunist – se aruncă, zilele astea, la beregata intelectualului martir Mircea Vulcănescu, pe care-l porcăiesc și-l acuză de ”crime împotriva umanității”, fluturând aceeași marotă securistică uzitată în așa-numitele tribunale ale poporului, care n-au reprezentat altceva decât mascarade mincinoase, rampe ale genocidului și distrugerii, prin intermediul cărora a fost exterminată elita intelectuală, politică și studențească a României, dar și eroii Armatei Regale care au luptat pe frontul de Răsărit.

Printre lătrăii de eșalon secund se numără – și dă scabros din coate, ca să fie cât mai vizibil – junele traseist Ovidiu Raețchi, adică fiul turnătorului și colaboratorului securist Geo Raețchi, personaj sinistru care, potrivit ”Dosarului Presa” – dar și a nenumărate mărturii aflate în posesia Podul.ro – a turnat toată ”presa” românească de dinainte de ꞌ89, făcând poliție politică ani și ani de zile, lăsând oameni fără serviciu și aruncându-i în colimatorul Securității – adică, cea mai criminală organizație din România secolului trecut, asta-i indiscutabil –, dar și pupând în fund public și cu nesaț larvar cea mai criminală dictatură comunistă a Europei, susținând-o prin toate metodele.

Domnule Ovidiu Raețchi, cât de responsabil este de crimele regimului și un astfel de personaj, cum a fost tatăl dumneavoastră, un turnător și un colaborator prolific al Securității genocidare? Nu cumva grețosul său aport personal (recompensat cu sume enorme, când românii făceau foamea și frigul, când Gheorghe ”Babu” Ursu era asasinat ș.a.m.d.) în susținerea unui regim condamnat și declarat oficial drept genocidar, e mult mai evident și mai reprobabil decât ce cu obrăznicie îi aruncați în cârcă lui Mircea Vulcănescu, asasinat bestial de o dictatură stalinistă? 

De notat un alt aspect indubitabil, care reliefează ipocrizia lui Ovidiu Raețchi – cel ce a beneficiat în mod inerent de banii obținuți de tatăl său prin turnătorie securistică și nenorocirea altora, bani pompați, vedem cu ce rezultate, în educația sa, care uneori este similară cu parvenirea indiferent de mijloace. Când te crezi far călăuzitor, probabil că ești și mândru când înjuri martiri care s-au sacrificat pentru o țară pe care tatăl tău a făcut totul ca să o țină în frig, foamete, îndobitocire și întuneric. 

Dar puțină lume știe că Ovidiu Raețchi mai are un tătic, chiar dacă nu biologic, dar care a investit mai mult în el – bani, job-uri, susținere – decât talentatul tovarăș Geo, goarna PCR: este vorba de Corneliu Ciontu, fost colonel al Securității București, cel care a avut o activitate prolifică pe linie de partid în anii ꞌ70-ꞌ80. Mulțumită tatălui său vitreg Ciontu, junele Raețchi a lucrat la revista antisemită Tricolorulda, adică la oficiosul lui Vadim Tudor și al PRM, la foaia comuinistoidă și securistă care a negat în repetate rânduri Holocaustul. Domnule Ovidiu Raețchi, dacă ați lucrat/colaborat la/cu o fițuică ce neagă Holocaustul, asta nu înseamnă că și dumneavoastră ați legitimat (într-o formă sau alta) o astfel de mizerie? Ce salariu primeați de la extremistul CV Tudor&PRM? 

De asemenea, același fost colonel de Securitate – care era primvicepreședinte al PRM – i-a găsit lui Ovidiu Raețchi o poziție călduță în construcțiile politice girate de turnătorul securist Dan ”Felix” Voiculescu, fost pușcăriaș de drept comun. 

Domnule Raețchi, oare tatăl dumneavoastră vitreg – Corneliu Ciontu, fost colonel al Securității București în perioade de represiune odioasă – nu este mult mai vinovat decât intelectualul martir Mircea Vulcănescu de susținerea oficială și intensă a unui regim profund genocidar? Cât de moral este faptul că ați fost crescut și educat din astfel de surse și că acum v-ați făcut o profesie din înjurarea și batjocorirea victimelor Securității?  

A se mai nota un aspect relevant în toată această aritmetică: recent, același neobosit Ovidiu Raețchi l-a comparat public pe Donald Trump (pe atunci președinte în funcție al Statelor Unite) cu Adolf Hitler. Înțelegem nevoia de sclipici și de afirmare a lui Ovidiu Raețchi – cât și goana după niște fonduri cu care să se îndoape –, însă atragem atenția că tâmpeniile pe care le revarsă public relativizează oroarea și atrocitățile Holocaustului, pentru că, orice i s-ar imputa lui Trump, el nu e nici pe departe antisemit, nu a organizat lagăre de exterminare, nu a executat și nici nu a gazat oameni. Prin astfel de aiureli și paralelisme băgate de-a valma în niște compuneri preșcolare, indivizii de teapa lui Raețchi fac deservicii memoriei Holocaustului, deferenței, respectului cu care avem datoria să comemorăm și să ne apropiem de memoria victimelor.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.