Continuă batjocura din Parlament. Nicolae Roman, propulsat de AUR în 4 funcții-cheie, inclusiv în Comisia parlamentară pentru controlul SIE


Continuă batjocura din Parlament. Nicolae Roman, propulsat de AUR în 4 funcții-cheie, inclusiv în Comisia parlamentară pentru controlul SIE

Miercuri a fost o zi neagră În Parlament pentru revoluționari, dar și pentru restul cetățenilor care încă speră că Dosarul Revoluției va fi finalizat, iar criminalii din Decembrie 1989 vor fi trași la răspundere. În loc să fie trase la răspundere personajele care au participat la represiunea sângeroasă din Decembrie 1989, acestea au ajuns să fie promovate, din nou, în funcții. De pildă, din cauza faptului că AUR l-a susținut la alegerile parlamentare, Francisc Tobă a intrat în Parlament și a fost validat ieri în funcția de deputat. În legătură cu atrocitățile pe care le-a comis la Sibiu în 1989 puteți citi mai multe detalii AICI

CITIȚI ȘI: Eroii Revoluției din Decembrie 1989, batjocoriți în Parlament. Tobă a fost validat în funcția de deputat

Mai mult decât atât, jurnalista Melania Cincea a atras atenția că deputatul AUR Nicolae Roman, implicat în 1989 în represaliile împotriva revoluționarilor de la Timișoara, a fost desemnat de către George Simion ca membru în Comisia parlamentară specială pentru controlul activității Serviciului de Informații Externe. Trebuie subliniat că George Simion l-a numit pe Nicolae Roman și în funcția de membru al Grupului mixt de control parlamentar al Europol. Totodată, din data de 1 februarie 2021, Nicolae Roman a ajuns și în funcția de secretar al Comisiei Camerei Deputaților pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții, dar și în postura de membru al Comisiei Camerei Deputaților pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.

"AUR a desemnat în Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SIE un fost ofiţer implicat, în Decembrie 1989, în represaliile împotriva revoluţionarilor, de la Timişoara. Acesta este membru şi în alte două comisii permanente: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, unde este secretar.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei „21 Decembrie 1989”, Teodor Mărieş, generalul (r) Nicolae Roman, pus pe listele AUR pentru Camera Deputaţilor la Buzău, fost căpitan de armată în UM 01185 Regimentul Mecanizat Timişoara, a participat în 17 decembrie 1989 la represaliile împotriva revoluţionarilor. Informaţiile acestea, mai spune Teodor Mărieş, ar fi fost confirmate oficial odată cu desecretizarea jurnalului de luptă al UM 01185 Timişoara, la care s-a ajuns după ce Teodor Mărieş făcuse greva foamei aproape 100 de zile. Acesta mai spune că în 17 decembrie 1989, autorităţile pregăteau intervenţia în zona Maria, din Timişoara, cu autocamioane şi peste 150 de militari în termen, 25 dintre aceştia aflându-se sub comanda căpitanului Nicolae Roman.

Tot ieri şi tot cu girul AUR, Francisc Tobă, implicat în dosarul represiunii de la Sibiu din timpul Revoluției din 1989 – albit însă în Justiţie –, a depus jurământul în Camera Deputaților, devenind oficial parlamentar al României.  

Domnule George Simion, aveţi decenţa şi retrageţi numirea lui Nicolae Roman din comisii. Ştiaţi despre acest episod din CV-ul lui Nicolae Roman; societatea civilă v-a cerut public, din toamna anului trecut, retragerea lui de pe listele parlamentare; la fel cum a solicitat şi retragerea lui Francisc Tobă. Apel pe care l-aţi ignorat", a scris Melania Cincea pe Facebook. 

Podul.ro a scris pe larg, inclusiv înaintea alegerilor parlamentare, despre generalul Nicolae Roman și implicarea sa în reprimarea sângeroasă a Revoluției de la Timișoara, dar și referitor la încercarea acestuia de a obține certificat de Revoluționar cu Rol Determinant. Citiți și următoarele articole: 

- Un general avid după indemnizația de revoluționar candidează din partea AUR la Camera Deputaților. Ce funcție militară avea pe perioada Revoluției de la Timișoara

- AUR reprezintă de fapt o seceră și un ciocan coclite. Dovada că generalul-candidat a participat în 1989 la represiunea criminală de la Timișoara

- DOCUMENT EXCLUSIV Teroristul din 17 Decembrie 1989, ziua masacrului de la Timișoara, candidat AUR la parlamentare. Intervalul orar pe parcursul căruia a acționat Roman, coordonând măcelărirea manifestanților alături de militarii din subordine

- Revoluționarii de la Timișoara îi INTERZIC lui Simion să participe la marșul recunoștinței. Revolta, cauzată de Francisc Tobă și Nicolae Roman, cei doi siniștri cu mâinile pătate de sânge, aleși parlamentari din partea AUR

- AUR își face campanie pe seama Revoluției. Simion, pus la punct într-o emisiune de fostul ambasador Vasile Popovici și de jurnalistul Răzvan Zamfir pentru ticăloșia comisă la Timișoara: "Nu vă e rușine?! Unde ați mai văzut dvs. așa ceva, să transformați o zi sfântă pentru noi într-o zi de partid?!"

- Simion îl ia în brațe pe teroristul din 17 Decembrie 1989, mințind cu nerușinare: "A pactizat cu revoluționarii"

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.