Simion îl ia în brațe pe teroristul din 17 Decembrie 1989, mințind cu nerușinare: "A pactizat cu revoluționarii"


Simion îl ia în brațe pe teroristul din 17 Decembrie 1989, mințind cu nerușinare: "A pactizat cu revoluționarii"

Deși au fost publicate documente care atestă implicarea unor parlamentari aleși din partea AUR în reprimarea sângeroasă a Revoluției din 1989, copreședintele AUR George Simion continuă să facă front comun cu aceștia, în timp ce colegii săi de partid se bat cu pumnul în piept în mod ipocrit, aproape în fiecare emisiune, că nu au primit securiști în rândurile aur-iștilor. 

Într-o intervenție în emisiunea "Bună, România!" de la B1TV, Simion a declarat pe 16 decembrie că partidul său ia în calcul doar invalidarea mandatului de parlamentar al lui Francisc Tobă, în timp ce pe Nicolae Roman și Mircea Chelaru îi protejează. Mai mult decât atât, Simion a precizat că Nicolae Roman, ales parlamentar din partea AUR Buzău, a fost de partea revoluționarilor de la Timișoara, aspect contrazis de documentele pe care le-am prezentat recent într-un articol. Prezentăm din nou fragmentul de document oficial al UM 01185 în care putem observa că teroristul Roman Nicolae, în data de 17 decembrie 1989, la acea vreme căpitan, a avut în subordine 25 de militari, coordonând împreună cu celelalte unități masacrul contra revoluționarilor între orele 2:00 - 3:30. Revoluționarii sunt intitulați în respectivul document, pe care vi-l prezentăm mai jos, drept "elemente cu comportare necorespunzătoare". Pe parcursul nopții cu pricina, Roman a coordonat atât uciderea, dar și arestarea manifestanților. 

De asemenea, Mircea Chelaru, ales parlamentar din partea AUR Argeș, a făcut parte la rândul său din aparatul represiv contra revoluționarilor, motiv pentru care în data de 29 Decembrie 1989 a fost avansat de urgență de FSN-ul lui Ion Iliescu de la gradul de maior la gradul de locotenent colonel. Ulterior, în data de 31 decembrie 1989, Mircea Chelaru a fost recompensat, în baza unui ordin pe unitate, pentru "activitatea" desfășurată în perioada 22-28 Decembrie, mai precis pentru apărarea grupării controlate de Moscova, formată din Ion Iliescu, Gelu Voican, Atanasie Stănculescu, Silviu Brucan, Nicolae Militaru, Virgil Măgureanu, Petre Roman etc., facțiune care a deturnat idealurile Revoluției, practic dând o lovitură Revoluției Române, impunându-se la putere cu sprijinul militar, dar și cu sacrificarea a peste 1000 de vieți și câteva mii de răniți și mutilați. Concret, Mircea Chelaru a beneficiat, precum și alți profitori, de o recompensă bănească, în cazul lui în cuantum de 1000 de lei, așa cum veți vedea în documentul pe care-l puteți accesa AICI

Redăm dialogul purtat astăzi în emisiune: 

George Simion: Am făcut o analiză asupra celor sesizate. Cazul lui Francisc Tobă este luat în acest moment foarte în serios de colegii mei de la conducerea partidului și vom analiza cum anume se poate proceda în cazul dumnealui după ce am analizat Dosarele Revoluției. Ni s-au aruncat multe acuze, iar majoritatea s-au dovedit a fi nefondate. Dar în acest caz tocmai am intrat în posesia Dosarelor Revoluției de la Sibiu și vom reveni în cel mai scurt timp cu rezultatul acestor analize pentru că ne luăm treaba foarte în serios. 

Răzvan Zamfir (moderator): Și ce se poate întâmpla domnule Simion dacă ajungeți la concluzia pe care mulți revoluționari o au cu privire la acești foști militari acuzați de reprimarea sângeroasă a evenimentelor din 1989? 

Simion: Putem merge până la a le retrage mandatul. 

Răzvan Zamfir (moderator): Nu aveți cum să retrageți mandatul niciunui deputat sau senator ales. 

Simion: Încă nu s-au validat toate candidaturile. 

Răzvan Zamfir (moderator): Veți lua o decizie până la momentul validării? 

Simion: Da, pentru că ne luăm treaba foarte în serios. 

Răzvan Zamfir (moderator): Explicați-mi procedura. Ei au fost aleși. Dvs. nu mai puteți face nimic acum. 

Simion: Juriștii noștri spun altceva. 

Răzvan Zamfir (moderator): Vă spun eu cum se desfășoară lucrurile, în ciuda juriștilor dvs. Oamenii au fost puși pe liste, votați, iar dvs. nu mai puteți face absolut nimic acum pentru a bloca intrarea lor în Parlament. 

Simion: Mizez pe o intervenție lămuritoare în emisiunea dvs. despre acest lucru despre care spuneți că e imposibil? 

Răzvan Zamfir (moderator): Păi e imposibil. Pe lângă această imposibilitate mai rămâne faptul că mulți revoluționari, printre care și protestatarul Marian Ceaușescu, au atras atenția asupra calității acestor oameni, asupra acuzațiilor ce li se aduc încă de la momentul formării listelor. De ce ați așteptat atât de mult, cu oameni atât de controversați precum Francisc Tobă, Nicolae Roman?!

Simion: Instanța s-a pronunțat în multe din dosare, am luat hotărârile instanței pentru că am vrut să analizăm aceste cazuri, pentru că domnii vin de la un alt partid, Partidul Neamul Românesc. Ei nu sunt membri AUR. 

Vasile Popovici (fost ambasador al României în Portugalia și Maroc, participant la Revoluția de la Timișoara): Toate scursurile s-au adunat în AUR. 

Răzvan Zamfir (moderator): Să nu generalizăm nici în ceea ce privește partidul politic, nici să nu punem etichete. Haideți să fim tehnici în această abordare. E o chestiune mult prea sensibilă să ne pierdem în metafore sau jigniri. Întrebarea mea era cum au ajuns oamenii ăștia pe lista de candidați. Simion ne spune că în baza protocolului cu Partidul Neamul Românesc.

Simion: E corect. Decizia colegilor mei va fi de a lua foarte în serios atribuțiile de parlamentar. Dar vreau să vă rog să ne acordați prezumția de nevinovăție. 

Răzvan Zamfir (moderator): Când avem o decizie a partidului în cazul Tobă, în cazul Roman, în cazul Chelaru? 

Simion: Până vineri seară. În cazul lui Nicolae Roman vă spun că am stat personal să văd dacă se află în această situație de care este acuzat încă de acum o lună jumătate și am realizat că e acuzat pe nedrept. A pactizat domnul Roman cu revoluționarii. 

Răzvan Zamfir (moderator): Domnule Popovici, sunteți revoluționar din Timișoara. Dvs. ce ne spuneți despre Nicolae Roman care, iată, că în urma unor analize AUR a pactizat cu revoluționarii?

Popovici: Ați condus excepțional discuția. L-ați auzit pe Simion încurcându-se în minciunile pe care nu mai știe cum să le debiteze. Pe de-o parte strigă “păcat de sângele vârsat!”, iar pe de altă parte pune criminalii pe liste. 

Răzvan Zamfir (moderator): Dar a pactizat cu revoluționarii generalul Nicolae Roman, așa cum susține Simion? 

Popovici: Ce să pactizeze când el pe 17 Decembrie 1989 el trăgea în timișoreni?! Cu cine să mai pactizeze un criminal ca ăsta? 

Simion: Sute de revoluționari din Timișoara ne cunosc, cunosc adevărul. Nu avem decât să transformăm în cancan ziua de azi. 

Popovici: A pune niște criminali pe lista partidului este un cancan? 

Simion: Vă mulțumesc pentru invitație! O seară bună!

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.