Analiză RFI. Cum a ajuns Winston Churchill, cel mai celebru antifascist, să fie anulat și denunțat ca fascist de militanții de stânga. „Bizareria timpului nostru constă în faptul că nişte adulţi, oameni bine informaţi, cultivaţi şi cu experienţă, îi ascultă pe nişte copii şi li se supun în loc să-i înfrunte şi să le corecteze ignoranţa”

Eseistul britanic Douglas Murray a acordat un interviu cotidianul francez Le Figaro în care comentează decizia unui liceu din Anglia de a retrage numele lui Winston Churchill, de pe frontispiciu întrucât fostul premier este acuzat de rasism, atrăgând atenția că s-a ajuns în situația aberantă ca „cel mai celebru antifascist din lume să fie denunțat acum ca fascist”, relatează Matei Vișniec într-o analiză pentru RFI.ro.  

„Faptul că Churchill i-a combătut pe nazişti şi i-a ţinut piept lui Hitler aproape singur pe scena mondială în 1940 nu prezintă nici un interes pentru aceşti militanţi. (…) Este adevărat că Churchill nu avea în privinţa chestiunilor transgenice punctul de vedere de azi, din 2021. Pentru acest lucru trebuie însă pus la zidul infamiei? (…) Dar bizareria timpului nostru constă în faptul că nişte adulţi, oameni bine informaţi, cultivaţi şi cu experienţă, îi ascultă pe nişte copii şi li se supun în loc să-i înfrunte şi să le corecteze ignoranţa”, mai spune Douglas Murray, autorul volumului de succes „The Madness of crowds: Gender, Race and Identity”, într-un interviu cu titlul: „Churchill anulat? Cel mai celebru antifascist din lume este acum denunţat ca fascist”. 

O reacție asemănătoare a avut și eseistul canadian Mathieu Bock-Côté care și-a exprimat punctul de vedere tot în Le Figaro: „Epoca noastră nu mai vrea eroi cu partea lor de umbră, ci doar sfinţi imaculaţi sau martiri ai cauzei diversitare. (…) Rasism, colonialism, sclavagism, prin aceste concepte li se face un proces popoarelor occidentale cărora nu le mai rămâne decât să-şi asume o lungă pocăinţă şi răscumpărare a păcatelor”.

În revista Le Point, editorialistul Franz-Olivier Giesbert constată că ideologia extremei stângi americane, şi practica anihilării personalităților, așa-numita cancel culture, vin şi peste Franţa. Giesbert denunţă „ura faţă de universalism” a acestor militanți, furia cu care pun la index pe oricine le stă în faţă. „Aceşti oameni ne întorc în epoca Inchiziţiei”, mai scrie Franz-Olivier Giesbert şi ajunge la următoarea concluzie: „Suntem pe cale să ne închidem şi noi, în Franţa, cu doar cîţiva ani de întîrziere faţă de Statele Unite, într-o viziune sfărîmătoare şi sfărîmată a culturilor. La jumătatea secolului trecut Claude Lévi-Strauss ne-a pus în gardă în legătură cu acest pericol în cartea sa Rasă şi istorie. Este adevărat însă că aceste curente beneficiază de aliaţi puternici în Franţa: demagogia, electoralismul, spiritul de imitaţie, inclusiv starea de paralizie monotonă provocată de pandemie”. 

„Personal observ că toate aceste curente născute în universităţile americane ca o emanaţie a extremei stângi sunt criticate în Franţa în special de presa de dreapta. Publicaţiile de stânga rămân timide, ca şi cum s-ar teme să nu fie ele însele luate de un tsunami ideologic. Istoric vorbind, stânga franceză a comis multe erori, dacă nu cumva toate erorile posibile proslăvind întâi stalinismul, iar între 1939 şi 1941 chiar şi alianţa dintre Stalin şi Hitler, iar mai apoi troţkismul şi maoismul… În 1968 a fost oarecum la modă, în rîndurile stângii, chiar şi toleranţa faţă de pedofilie, după cum arată filozoful Luc Ferry într-un articol publicat pe data de 3 februarie în Le Figaro,” comentează Matei Vișniesc pentru RFI. Comentariul său poate fi citit integral AICI.